Cunoscut îndeobşte prin cărţile dedicate vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi, Ion Mocioi este şi autorul unor monografii dedicate unor scriitori gorjeni, pe care îi scoate din uitare nu pentru a-i propulsa forţat într-o poziţie de prim-plan, ci pentru a contura cât mai exact tabloul cultural al începutului de secol XX prelungit până către sfârşitul perioadei interbelice (Nicolae Burlănescu-Alin, Emanuel Părăeanu, Ion Gheorghe Angliţoiu, Ion Mara…)
Nu putem trece cu vederea monografiile dedicate lui Tudor Vladimirescu şi Ecaterinei Teodoroiu, dar nici volumele de poezie şi proză, traducerile din Esop ori acea încercare de descifrare sui-generis a Discului de la Paistos… Acestora li se adaugă monografiile dedicate unor personalităţi de seamă ale artei, ştiinţei şi tehnicii româneşti, precum Pictorul Iosif Keber (1981), Viaţa lui Brâncuşi (2001), Opera lui Brâncuşi (2003), Ion Popescu-Voiteşti(1986), Elvira Godeanu – regină a scenei româneşti (2002). Foarte sârguincios în documentarea de arhivă şi tot pe atât de fidel şi sagace faţă de izvoarele utilizate, Ion Mocioi revine în peisajul editorial gorjean cu monografia Emil Prager (Editura „Academica Brâncuşi”, Târgu-Jiu, 2011, 178 p.). Este vorba de renumitul inginer constructor Emil Prager (1888-1985), al cărui profesor şi îndrumător fusese ilustrul ing. Anghel Saligny, geniu în domeniul construcţiilor civile şi industriale, al căilor de comunicaţie. Născut în familia austriacului Iulius Prager (căsătorit cu o româncă din Banat, după stabilirea la Bucureşti), Emil Prager rămâne orfan de tată la o vârstă fragedă. După absolvirea Liceului „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, se înscrie la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, creată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (ulterior Institutul de Construcţii din Calea Griviţei), obţinând în 1912 diploma de inginer-constructor. Şcoala funcţiona pe lângă Universitatea din Bucureşti şi se bucura de un mare prestigiu. Aici i-a avut ca profesori pe Anghel Saligny, C. Mironescu, Gr. Ţiţeica, Elie Radu, Herman Schlawe, Ion Ionescu-Bizet ş.a. După o bogată practică pe şantiere de varii construcţii civile şi industriale, este numit inginer asistent la Serviciul Central al Direcţiei Generale a Posturilor şi Căilor de Comunicaţii pe Apă, pentru continuarea lucrărilor în Portul Constanţa. Munca în Ministerul Lucrărilor Publice (actuala clădire a Primăriei Generale Bucureşti) îl pune în contact cu o paletă largă de activităţi, în afara construcţiilor şi a betonului armat. În 1915 este detaşat la Direcţia Generală a Muniţiilor, printr-un document semnat de Anghel Saligny, constructorul podului peste Dunăre de la Cernavodă (1890-1895), cel mai lung pod din lume la acea vreme. În anii războiului (1916-1918) participă pe frontul din Moldova, primind la demobilizare «Crucea Comemorativă». Acum începe adevărata sa activitate ştiinţifică şi publicistică. În 1921, participă la Primul Congres al Inginerilor din România, la Iaşi. Tot în 1921 înfiinţează la Bucureşti un Birou tehnic de studii, expertize şi proiectare pentru lucrări din beton armat, primul de acest fel din ţară. În 1926 va transforma acest Birou în Antrepriză de construcţii civile, având ca obiect de activitate lucrări publice (căi ferate, şosele, poduri, canalizări etc.), industriale, energetice şi cariere de bazalt. Printr-o dotare corespunzătoare, cu utilaje procurate din străinătate şi printr-o foarte bună organizare a muncii de şantier, Emil Prager a realizat numeroase edificii publice, private, de la imobile ce dăinuie în diferite locuri din ţară (blocuri, hoteluri, vile, muzee, case de cultură, palate, sedii de ministere, institute şi bănci, spitale, fabrici, pasaje, biblioteci) la construcţii de amploare. Transformând, în 1926, Antrepriza în Societatea Comercială «Ing. Emil Prager», cu acelaşi obiect de activitate („proiecte şi expertize tehnice, lucrări industriale, construcţii, beton armat), acesta va funcţiona până la naţionalizarea din 1948, înregistrând o bogată activitate în construcţii.
Obiective importante realizate de Emil Prager
Iată câteva obiective importante realizate în ţară de Emil Prager: Palatul Regal/ Muzeul Naţional de Artă, Ateneul Român (refacerea cupolei şi alte spaţii), Palatul Societăţii de Asigurări „Generala”, Hotel „Union”, Muzeul Ţăranului Român, Spitalul Elias, Casa de Cultură a Studenţilor «Gr. Preoteasa», Şcoala Superioară de Război/Academia Militară, Palatul M.A.I., Sediul Societăţii „Adriatica”, Pasajul Roman al Societăţii de Asigurări „Dacia România”, Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, Sediul Societăţii Politehnice şi atâtea blocuri şi vile de pe marile artere ale Capitalei. Să amintim şi lucrările din Gorj: linia de cale ferată Bumbeşti-Livezeni, cu poduri, tunele şi terase, în condiţii de maximă dificultate, Castelul de Apă din Târgu-Jiu (proiectat de ing. Henri Theodoru). Inginerul Prager s-a implicat şi în construirea de biserici, la Costeşti (Argeş), Rebegeşti (Buftea), Hunedoara, primind distincţii şi gratitudinea Patriarhilor Miron Cristea şi Nicodim. După naţionalizarea din 1948, când rămâne simplu funcţionar la stat, va lucra ca inginer şef la Întreprinderea Industrială „Sovrom Construcţia” din Bucureşti, apoi ca inginer proiectant şi consilier în noul Minister al Energiei Electrice creat în 1950. La 31 mai 1954 (după 2 ani de la moartea primei soţii), se recăsătoreşte cu actriţa Elvira Godeanu (50 ani), bucurându-se de prietenia şi sprijinul permanent al acesteia până la decesul său din 1 februarie 1985, la vârsta de 97 de ani. În 1991 îl va urma în eternitate şi Elvira Godeanu. Deşi a publicat mai multe studii de specialitate, lucrarea de căpătâi a inginerului-constructor Emil Prager rămâne «Betonul armat în România» (1979), care i-a adus Premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române. Fiind prima monografie dedicată renumitului inginer-constructor, care s-a dovedit vrednic de memoria ilustrului său profesor inginer Anghel Saligny, lucrarea lui Ion Mocioi beneficiază de o bogată ilustrare cu fotografii, manuscrise, documente de epocă, precum şi de o condiţie grafică aleasă. Foarte necesară în mai buna cunoaştere a acestei familii de mare renume, monografia este de o reală valoare documentară, îmbogăţind bibliografia unui neobosit cercetător al tradiţiilor cultural-ştiinţifice gorjeneşti şi naţionale.
Zenovie Cârlugea
