-V.G. Preacucernice Părinte, la o zi după ce am fost la Praznicul Sfintei Mănăstiri «Sf. Proroc Ioan Botezătorul – Cămărăşeasca» din Târgu-Cărbuneşti şi aţi făcut parte din soborul de călugări, preoţi şi diaconi care au slujit la Sfânta Liturghie cu smerită ascultare la cuvântul duhovnicesc de învăţătură al ÎPS Părinte, Acad. dr. Irineu, m-a impresionat o idee extrem de interesantă, a legăturii organice dintre Atotputernicul Dumnezeu cu sfinţii Săi, pentru că «Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi», deci, această strânsă legătură între divin şi noi, oamenii!
-D.D. Domnule profesor, de fapt, sfinţii sunt o «punte» de legătură între noi şi divinitate, iar, omul, de multe ori, în grăbnicia lui, îndrăzneşte să-I ceară Lui Dumnezeu ca unui «vânzător» dintr-un magazin, Doamne, vreau asta, Doamne, vreau asta, dă-mi asta şi asta, dar, să nu fim atât de «tupeişti», vă rog să menţionaţi cu ghilimelele de rigoare…
-V.G. Ştiţi foarte bine că omul se dezvăluie mai mult la necazuri, cu deosebire şi…la nevoi se cunoaşte cu adevărat!
-D.D. Cred că trebuie să fim un pic mai smeriţi, iar, atunci când avem nevoie de ceva, să luăm sfinţii ca pe o «punte» de legătură între noi şi divinitate, aşa cum am spus, nu să ne ducem direct, cu o pornire necontrolată înaintea Lui Dumnezeu, deci, să fim ceva mai smeriţi, pentru că în acest fel ascultarea este mai potrivită!
-V.G. Cu alte cuvinte…
,,Îndemnul meu este ca sfinţii pe care îi prăznuim, să-i luăm ca o «punte» de legătură între noi şi divinitate”!
-D.D. Mai spun încă o dată, îndemnul meu este ca sfinţii pe care îi prăznuim, să-i luăm ca o «punte» de legătură între noi şi divinitate, şi să nu fim ca nişte creştini «îndrăzneţi» în a-I cere Lui Dumnezeu pentru că noi, oamenii, o avem pe Maica Domnului ca mijlocitoare, avem sfinţii pe care Dumnezeu ni i-a lăsat, iar, în acest caz, să beneficiem de această dragoste a sfinţilor şi să le adresăm sfinţilor rugăciunea noastră!
-V.G. Cred că acesta este şi sensul rugăciunilor noastre înaintea icoanei sfinţilor!
-D.D. Iar, sfinţii să se ducă acolo, la Tronul ceresc cu această rugăciune a noastră, pentru că sfinţii sunt ascultaţi de Dumnezeu, altfel decât suntem noi asultaţi! Pentru că e una când sfinţii sunt ascultaţi de Dumnezeu şi alta când mă duc eu, păcătosul, să îndrăznesc să-I cer Lui Dumnezeu orice lucru, pentru ca omul credincios şi smerit să ştie că mănăstirea este un loc de adâncă rugăciune şi de adâncă smerenie!
-V.G. Cu alte cuvinte, la biserică înţelegem, aşa cum se cuvine, ceea ce înseamnă omul rugător la Dumnezeu, pentru că în viaţa cotidiană, în realitatea profană, avem atâtea prilejuri să vedem ceea ce înseamnă omul fără Dumnezeu!
-D.D. Putem constata că indiferent pe care treaptă socială ajungem în societate, cât de înaltă este poziţia ocupată, dacă ne lipseşte Dumnezeu, ajungem să nu gândim şi să nu fim raţionali în ceea ce facem!
-V.G. Nu credeţi că acest lucru le lipseşte celor care s-au văzut cocoţaţi în funcţii înalte şi care uită prea uşor, de unde au plecat şi unde au ajuns?
-D.D. Cred că acest lucru le trebuie conducătorilor politici de astăzi, pe care îi avem, dar, cărora le lipseşte cu desăvârşire, să aibă respect, dacă nu au teamă, să aibă respect de Dumnezeul nostru, pentru că trebuie să avem iubire de Dumnezeu, să avem respect faţă de Creatorul cerului şi al pământului, şi atunci lumea poate fi mai bună!
-V.G. Şi pentru că «Frica de Domnul este începutul înţelepciunii», cum ne spune psalmistul!
-D.D. De aceea, cred că atunci când Îl iubeşti pe Dumnezeu, nu te mai gândeşti la frică! Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, nu îţi mai e frică de Dumnezeu, pentru că El îl pedepseşte pe cel care nu Îl ascultă, pe cel care răspândeşte în jurul său numai ură şi învrăjbire!
-V.G. Cum trebuie să fie exprimată iubirea omului pentru Dumnezeu?
-D.D. Iubirea trebuie să fie reciprocă între credincios şi Dumnezeu!
-V.G. Sigur, trebuie să fie continuă, dar, sincopele care apar în manifestarea acestei iubiri, cui se datorează, Preacucernice Părinte, şi de ce apar ele pe neaşteptate?
-D.D. Pentru că atunci când Dumnezeu nu este o prezenţă continuă, ajungem «să lucrăm» păcatul, iar, păcatul este înainte de toate ispita cea mare, care la început este mică, dar, din ce în ce mai mult creşte şi îndepărtarea de Dumnezeu face ca păcatul pe care îl săvârşim să fie din ce în ce mai mare!
-V.G. Poate şi datorită unei libertăţi care se vrea fără responsabilitate!
-D.D. Noi, cei de astăzi, suntem liberi în a ne exprima dragostea faţă de Dumnezeu!
-V.G.Chiar şi atunci când se pun lacăte pe uşile bisericilor?
-D.D. Atunci când se pun lacăte pe uşile bisericilor, Dumnezeu se întristează, şi trist este că mulţi dintre noi refuzăm chemarea Lui Dumnezeu!
-V.G. Cu alte cuvinte, putem vorbi despre un fel de expresie «simptomatică» a faptului că suntem surzi la Cuvântul Domnului?
-D.D. De multe ori, poate că auzim numai dangătul clopotului de la biserică, pentru că atunci când bate clopotul, duminică dimineaţa sau la o mare sărbătoare, nu face altceva decât să ne strige pe noi, haideţi la rugăciune, să ne unim la rugăciune, la cea mai înaltă trăire duhovnicească, în momentul în care suntem în comuniune cu noi înşine şi noi înşine cu Dumnezeu!
,,Împotriva noastră sunt mulţi «irozi» care încearcă prin multe metode să ne defăimeze, să ne compromită, să lovească în unitatea bisericii”!
-V.G. Preacucernice Părinte, dar, în societatea românească de astăzi e atâta dezbinare, se întâmplă atâtea tragedii şi numai omul obidit are de suferit, pe când potentaţii vremii se fac tot mai surzi la durerile oamenilor!
-D.D. Unii răspund şi sunt prezenţi la sfânta biserică, pentru că răspund la «chemarea» clopotului, dar, alţii amână din diferite motive şi se lasă antrenaţi în mrejele păcatului!
-V.G. Pentru că este o slabă credinţă a unor oameni şi diavolul se dovedeşte atât de abil şi de viclean în a-i amăgi pe oameni cu mirajul banilor?
-D.D. Şi pentru asta, dar, mai ales pentru că un păcat foarte mare ar fi amăgirea pe care ne-a lăsat-o diavolul şi pe care ne-o induce cu viclenie, ca să ne spună că e suficient ceea ce am făcut acum, deci, nu acum să venim la biserică, ci, data viitoare!
-V.G. Constatăm că devin tot mai sofisticate şi mai diversificate mijloacele prin care oamenii sunt îndepărtaţi de credinţă, fie prin ceea ce ei numesc «inteligenţă artificială», fie prin instrumentele de propagandă anticreştină reailzate în laboratoarele dotate cu ultimele cuceriri ale tehnologiei de vârf!
-D.D. Dar, noi avem adevărul care este neschimbat de peste două mii de ani, avem Adevărul pe care ni l-a lăsat Iisus Hristos, avem învăţătura creştină pe care o preţuim atât de mult, destul de puţin modificată, cu toate că şi împotriva noastră sunt mulţi «irozi» care în ziua de astăzi încearcă prin multe metode să ne defăimeze, să ne compromită, să lovească în unitatea bisericii!
-V.G. Au strategiile şi mijloacele lor diabolice, de multe ori ascunse sub masca bunelor intenţii şi a promisiunilor deşarte!
-D.D. Da, dar, de fapt, ei nu-şi dau seama că nu se luptă cu noi, preoţii, ci, sunt împotriva unui Hristos viu, ajutător permanent al vieţii noastre, şi nu au cum să-L denigreze pe Domnul, chiar dacă încearcă să ne pună pe toţi într-o lumină neplăcută!
-V.G. Cred că după sărbătoarea de la Mănăstirea «Sf. Proroc Ioan Botezătorul – Cămărăşeasca» din Târgu-Cărbuneşti, cea care încheie anul bisericesc, avem suficiente motive să credem că Dumnezeu este cu noi!
-D.D. Pentru că Mântuitorul Iisus Hristos este viu şi este lucrător, vedem că El lucrează în lumea aceasta, iar, acei creştini care se spovedesc şi care se împărtăşesc, deci, care se unesc cu Iisus Hristos, zic eu că sunt modelul de «ostaşi» care să lupte cu încercările şi cu vitregiile ce se abat şi care vin din partea celor care sunt fără Dumnezeu!
-V.G. Multă sănătate, vă doresc, şi împliniri întru cele binecuvântate!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
