Interlop din gaşca lui Coco Păun, reţinut pentru scandal

705

interlop rusetTrei tineri printre care şi un cunoscut interlop târgujian, prieten cu Coco Păun, au fost reţinuţi de către poliţişti după ce s-au luat la bătaie într-un club din municipiu. Aceştia se pare că şi-au reglat nişte conturi aşa cum au ştiut mai bine.

Cei trei tineri se pare că au avut mai multe de împărţit, fiind destul de greu de spus care sunt agresorii şi care victimele. Cert este că poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut trei tineri, pe Vasile Ruşeţ, de 33 de ani, unul dintre „băieţii” lui Coco Păun, Eugen Robert Ciocioi, de 31 de ani şi Radu Dumitrescu, zis Rădoi, de 26 de ani, toţi din municipiul Târgu-Jiu. Câmpul de bătaie a interlop ruset (1)devenit un club din Târgu-Jiu. „Cei trei au fost reţinuţi pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi s-a stabilit faptul că aceştia, în timp ce se aflau într-un club de pe raza municipiului Târgu-Jiu au fost implicaţi într-o altercaţie. Pe parcursul acelui conflict spontan s-au lovit reciproc, fapte prin care au tulburat ordinea şi liniştea publică din local. Poliţiştii de investigaţii criminale au emis pe numele celor trei, ordonanţă de reţinere”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Reţinuţi, pentru 24 de ore

interlop ruset (2)Vasile Ruşeţ este un interlop, fiind cunoscut pentru afacerile sale nu tocmai „curate”, având legături cu mai multe persoane de acest fel din Gorj, printre care şi Coco Păun. Ruşeţ a fost cel care, se pare, a avut mai multe de împărţit cu Rădoi. Potrivit unor surse neoficiale, nici acesta din urmă nu a stat cu mâinile în sân, chemându-şi în ajutor mai multe persoane, prieteni, din Bumbeşti Jiu. Momentan, însă, au fost reţinuţi doar cei trei tineri, toţi din Târgu-Jiu. Potrivit lui Daniel Tică cercetările continuă, iar cei trei au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă pentru infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice. Împotriva acestora a fost dispusă măsura de interzicere a părăsirii localităţii de domiciliu pe parcursul cercetărilor.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here