Întâmpinarea Domnului, marea sărbătoare a lunii februarie, bucură sufletele credincioşilor

1161

Biserica ortodoxă sărbătoreşte miercuri, 2 februarie 2022, praznicul Întâmpinării Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Stretenia, o sărbătoare care ne aminteşte de ziua în care Preasfânta Fecioară Maria, conformându-se Legii poporului ales(Levitic XII, 6), a mers la Tempul din Ierusalim, la 40 de zile de la Naşterea dumnezeiescului prunc Iisus Hristos, pentru curăţirea ei.

Vechimea sărbătorii
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creștine. Biserica Ortodoxă are slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinţii episcopi Metodie al Patarelor(+ 312, prăznuit la 20 iunie), Chiril al Ierusalimului (+ 386), Grigorie Teologul (+ 390), Amfilohie de Iconium (+ 394, prăznuit la 23noiembrie), Grigorie al Nissei (+ 384) și Ioan Gură de Aur (+ 407). În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât începând din secolul al VI-lea. În anul 528, în timpul sfântului împărat Iustinian cel Mare, un cutremur mare a ucis mulți oameni în Antiohia. După această nenorocire au mai venit și altele: în anul 541 a izbucnit o epidemie de ciumă groaznică în Constantinopol omorând mii de oameni în fiecare zi. În această perioadă de mari suferințe au început să se facă slujbe speciale (litii) de izbăvire de rău, mai ales în timpul sărbătorii Întâmpinarea Domnului și ciuma a încetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, biserica a ridicat la un rang mai înalt această sărbătoare. Mai mulți imnografi ai Bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnele lor: Sf. Andrei Criteanul în secolul al VII-lea, Sf. Cosma al Maiumei, Sf. Ioan Damaschin Sf. Gherman al Constantinopolului în secolul al VIII-lea și Sf. Iosif Imnograful în secolul al IX-lea.

Troparul sărbătorii ,,Întâmpinarea Domnului“
Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veselește-te și tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în brațe pe Liberatorul sufletelor noastre, Cel ce ne-a dăruit nouă și învierea.

Semnificaţia sărbătorii
Întâmpinarea Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos este un eveniment important din viaţa pământească a Mântuitorului deoarece prin acest eveniment Dumnezeu, prin Fiul Său întrupat Iisus Hristos, Se întâlneşte cu poporul său Israel, în persoana profetului Simeon şi a proorociţei Ana, cei care îi întâmpină pe Maica Domnului şi Sfântul şi Dreptul Iosif, veniţi la Templul din Ierusalim, împreună cu pruncul dumnezeiesc Iisus Hristos. Evenimentul este prezentat în Sfânta Evanghelie după Luca II, 2-40.
După 40 de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul din Ierusalim, centrul vieţii religioase al naţiunii evreieşti. După legea lui Moise (Levitic 12, 2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestei perioade, mama venea cu pruncul său la templu şi aducea jertfă un miel sau doi porumbei pentru sacrificiul purifcării, al curăţirii. Preasfânta Fecioară Maria nu avea nevoie de purificare deoarece a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi al Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului. În acea vreme, părintele sfânt şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie în fiecare an) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până ce nu va vedea pe Mesia cel promis. Luminat şi îndemnat de harul lui Dumnezeu, Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară şi Dreptul Iosif veneau cu pruncul Iisus să împlinească legea. O dată ce L-a văzut pe Mesia cel promis, Sfântul şi dreptul Simeon va aduce cântarea sa: ,,Acum, eliberează pe robul tău, Stăpâne, în pace; că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o întaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel!“. Totodată, Sfântul şi dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, i-a spus Sfintei Fecioare: ,,Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multura din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi (Luca II, 34-35)“. Reflectând la aceste cuvinte prooroceşti spuse de Sfântul şi dreptul Simeon acum mai bine de două mii de ani, putem vedea cât adevăr se află în aceste cuvinte rostite sub inspiraţia Duhului Sfânt, chiar şi astăzi când credinţa în dumnezeiescul Mântuitor al neamului omenesc Iisus Hristos stârneşte atâtea împotriviri şi cuvinte pe care nu se cade nici unui om a le gândi, cu atât mai puţin a le rosti.
La Templul din Ierusalim se găsea şi proorociţa Ana, o femeie văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel, sărbătorită şi ea la data de 3 februarie în fiecare an, despre ea Sfânta Scriptură spunând că ,,nu se îndepărta de templu, slujind ziua şi noaptea în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim“(Luca II,37-38).
În icoana care reprezintă această sărbătoare proorocița Ana ține un pergament în mână pe care scrie: „Acest prunc a adus cerul și pământul”. Înainte de nașterea lui Hristos, bărbații și femeile drepte în credință trăiau cu speranța venirii lui Mesia cel promis. Drepții Simeon și Ana, ultimii credincioși din Legea Veche, au fost considerați vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Icoana ,,Profeţia lui Simeon“
Tot în această zi este cinstită icoana Maicii Domnului numită „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeția lui Simeon”. În această icoană Maica Domnului apare fără Pruncul Iisus și cu șapte săbii care-i străpung pieptul: trei din partea stângă, trei din dreapta și una de jos. O icoană asemănătoare, numită „Cele șapte săbii” (sărbătorită la 13 august, înfățișează trei săbii din stânga și patru din dreapta. Icoana „Profeția lui Simeon” simbolizează împlinirea profeției făcută de către dreptul Simeon: „şi prin sufletul tău va trece sabie” (Luca 2:35).
,,Cel ce cu nașterea Ta ai sfințit pântecele Fecioarei și mâinile lui Simeon care Te-au întâmpinat acum le-ai binecuvântat, și precum se cuvenea ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule, împacă lumea ce se găsește în războaie și întărește Biserica pe care ai iubit-o, unule Iubitorule de oameni“.
Marius Stochiţoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here