Întâlnire a preşedinţilor Consiliilor Judeţene ale Elevilor

221

În perioada 24-27 aprilie, la Băile Herculane, a avut loc Seminarul Naţional al Preşedinţilor din cadrul proiectului naţional „CiNE contează pe Tine?”, implementat de Asociaţia Elevilor Mehedinţeni, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Elevilor şi co-finanţat prin Programul Tineret în Acţiune. La seminar a participat şi Andreea Ciortan, prim-vicepreşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Gorj.

Seminarul de la Băile Herculane este a doua întâlnire naţională din cadrul proiectului „CiNE contează pe Tine”. Scopul seminarului a fost acela de a elabora o strategie de intervenţie la nivel naţional care să vină în sprijinul elevilor. Identificarea problemelor cu care se confruntă elevii din România a fost realizată prin intermediul chestionarelor distribuite în întreaga ţară, la nivel naţional fiind completate şi centralizate aproximativ 32000 de chestionare. La nivelul judeţului Gorj au fost implementate peste 2250 de chestionare. „Prin munca depusă de reprezentanţii elevilor în instituţiile de învăţământ din judeţ, dar şi prin reprezentarea directă la seminar, a consiliului, de către Andreea Ciortan, prim-vicepreşedinte în cadrul organizaţiei, judeţul Gorj a reuşit să se plaseze printre cele mai active judeţe cu 2250 chestionare sociologice implementate în şcoli. Scopul seminarului a fost acela de a elabora un program care ulterior să fie implementat la nivel naţional pentru a putea veni în sprijinul elevilor şi pentru a-şi aduce aportul în rezolvarea sau ameliorarea principalelor probleme cu care se confruntă elevii fiecărei regiuni. În cazul nostru, cele trei probleme identificate în urma centralizării chestionarelor implementate în şcoli au fost: absenteismul şcolar, problemele familiale şi problemele economice”, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor Gorj. Activitatea, de-a lungul celor 3 zile de lucru, s-a pliat pe două mari linii, printre care analiza, interpretarea şi clasificarea rezultatelor din chestionar, lucru ce ţine strict de economia proiectului, însă s-au desfăşurat şi activităţi de team-building şi leadership cu scopul luării deciziilor în grup şi optimizării lucrului în echipă între membrii Adunării Generale şi de a eficientiza comunicarea multilaterală.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here