Înscrierile în clasa I, pe ultima sută de metri

462

isj gorjPărinţii viitorilor boboci de clasa I din judeţul Gorj sunt pe ultima sută de metri cu înscrierea acestora în clasa I. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj recomandă ca înscrierea copiilor în clasa I, pentru anul şcolar 2011 – 2012, să se realizeze până la data de 5 mai 2011.

În mai multe localităţi ale judeţului, înscrierile boboceilor în clasa I au debutat încă de acum câteva luni, în cele mai multe comune acestea deja încheindu-se. „Multe şcoli deja au terminat cu înscrierile, însă în unele localităţile locurile nu au fost în totalitate ocupate însă mai este timp. Noi recomandăm ca acestea să se facă totuşi cât mai repede ca să facem şi repartiţia învăţătorilor. Cei mai harnici la înscrieri, au fost părinţii din mediul rural”, a declarat Ermina Frunzaru, referent în cadrul IŞJ Gorj.

Potrivit acesteia, proiectul planului de şcolarizare în anul viitor pentru clasa întâi în judeţul nostru cuprinde un număr de 3.533 de locuri. „Locuri pentru anul şcolar următor sunt mai puţine cu câteva zeci faţă de anul în curs şi asta se datorează faptului că şi elevii sunt numeric mai puţini”, a precizat Ermina Frunzaru. Astfel, la nivelul judeţului Gorj pentru anul şcolar 2010 – 2011 se puseseră la bătaie un număr de 3.578 de locuri pentru elevii claselor I.

950 de locuri în Târgu-Jiu

Până la ora actuală, la nivelul municipiului Târgu-Jiu din cele 950 de locuri alocate pentru anul şcolar următor la clasa I, au fost ocupate un număr de 838, iar pentru municipiul Motru s-au ocupat 229 de locuri din totalul disponibilelor de 275. „Am avut cazuri în această perioadă, mai ales la nivelul municipiului Târgu-Jiu, când un părinte şi-a înscris copilul la două sau chiar trei şcoli pentru ca apoi să aleagă la ce învăţător să rămână, asta doar dacă aveau preferinţe”, a mai spus reprezentanta IŞJ Gorj.

De asemenea, până la finalizarea înscrierilor, fiecare şcoală din judeţ trebuie să afişeze la avizier situaţia cu cererile de înscriere în clasa I a micuţilor depuse de părinţi.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here