Inginerul Răceanu și Impactul colectivizării în satul Bobu (1949 – 1962)

Tot despre colectivizare şi începuturile ei, pe raza comunei Bobu, Raionul Gilort, am avut un inţerviu cu inginerul Răceanu Nicolae, actualmente fără serviciu.
Ultimul loc de muncă al acestui inginer, paradoxal, a fost un I.A.S. din judeţul Satu Mare. Iată ce am reţinut din spusele acestui inginer, ce a lucrat prin Balta Brăilei, Hunedoara sau Satu Mare:
„Întovărăşirile de pe raza localităţii Bobu s-au făcut prin alipirea unor parcele de teren, ce aparţineau de fapt Primăriei, în baza unui Decret. Nu au fost altceva decât forme de organizare, anterioare G. A.C.-urilor.
Pionii principali în apariţia întovărăşirilor pe raza localităţii Bobu au fost cetăţenii sau ţăranii săraci: Ion Ghiţoi, Toma Boncea, Gheorghe Ştefănescu, Vasile Ştefănescu sau Vasile Hohoi. Prelucrarea pământului în aceste întovărăşiri ce apar între anii 1957 – 1959 se facea mecanizat, cu ajutorul tractoarelor UTOS (abreviere – Uzinele de Tractoare Oraşul Stalin). Să nu uităm că-n istoria comunistă oraşul Braşov s-a mai numit şi oraşul I.V. Stalin. Chiar pe muntele Tâmpa s-au sădit brazi, ce din depărtare arătau denumirea, noua denumire a Braşovului!
Producţiile întovărăşirilor nu se ştie unde se duceau…
În aceste întovărăşiri nu erau ţărani harnici şi gospodari, ci ţărani ce ascultau de linia P.M.R.-ului, fiind comunişti convinşi.
Întovărăşirile pe raza comunei Bobu nici nu s-au mai extins, ci au fost un „nucleu”, cu rolul de a demonstra superioritatea proprietăţii colective faţă de proprietatea individuală ţărănească.
De fapt, unele întovărăşiri au rezistat până-n toamna anului 1961! În aceste întovărăşiri au fost cuprinşi şi ţărani sau activişti ca Sevastian Catană sau Iulică Şomăcescu, din satul vecin, Mogoşani, într-o întovărăşire, din punctul numit Vâneaţă (între Mogoşani şi râul Blahniţa), o zona mlaştmoasa, dar roditoare.
Întovărăşiri s-au creat şi-n zona de deal a satului Bobu, prin comasări de pământuri, ce proveneau din confiscări de teren „boiereşti” (adică ce au aparţinut unor boieri, ca Din Mihail, de loc din oraşul Craiova). Se spune că Muzeul de Artă al Craiovei, acoperit cu tablă de cupru sau aramă, ar fi fost una din casele acestui mare boier oltean, cu moşii de sute de hectare.
Oricum, între anii 1957 – 1961, pe raza comunei Bobu, au fost prezente personaje ciudate, bizare, clădite bine fizic, chipeşi, cu sumane şi căciuli de astrahan, ce se plimbau pe uliţele satelor: Bobu, Raba, Colibaşi sau Mogoşani, şi convingeau ţăranii despre superioritatea şi avantajele viitoarelor G.A.C.-uri. Rol important în trecerea de la întovărăşiri la G.A.C.- uri l-au avut şi organele de represiune, miliţia, prin reprezentanţii ei de seamă, de trist renume, şeful de post Ciubotea şi ajutorul său Pârvu.
Amândoi se pare că erau ţigani, aduşi din alte părţi (venetici) şi foioseau bătaia din plin!
Ei au jucat un rol important în descoperirea puştilor şi pistoalelor, pe care ţăranii le aveau ascunse până-n 1962.
Ei au folosit bătaia şi au reuşit să confişte aceste arme, înainte de colectivizare, astfel ca ţăranii să nu se poată organiza sau apăra.
Rol nefast în viaţa satului Bobu l-au avut ţăranii deveniţi activişti şi mai apoi preşedinţi de G.A.C. ca: Ion Ghițoi, Sevastian Catană, Gheorghe Creţu, Budinescu Elena etc. Datorită ultimei preşedinte a G.A.C.-ului şi apoi C.A.P.-ului Bobu, mama mea, Voicu I. Viorica, născută în anul 1924, pe 22 mai, era să facă ani buni de puşcărie, pentru că s-a opus să cedeze o silişte din centrul satului C.A.P.-ului, şi asta pentru că nu-şi realizase normele în colectivă.
G.A.C.-ul „Victoria Socialismului” din satul Bobu a apărut în primăvara anului 1962, pe un platou, în preajma Şcolii Generale Bobu, Raionul Gilort, când eu, Voicu T. Teodor, păşeam în clasa I…
Țăranii localității Bobu se înregimentaseră în colectivă, începând să înlocuiască munca cu furtul, şi cinstea cu minciuna! Atât am putut să „culeg” în scurtul dialog cu fostul inginer Răceanu Nicolae, actualmente fără loc de muncă, după ce a servit comunismul peste 20 de ani!
Trăieşte în satul Bobu, fără pensie, doar datorită gospodăriei lăsate moştenire de părinţii săi, Răceanu Emil şi Răceanu Maria”1.
Profesor pensionat anticipat – forțat, Voicu T. Teodor

[1] Răceanu Nicolae, născut pe 5 octombrie 1948, fost inginer mecanic şi electromecanic în Balta Brăilei şi Satu Mare, actualmente fără serviciu, în satul Bobu, judeţul Gorj.