INFP: 2.150 de cutremure înregistrate în Gorj, în două luni

1352

2.150 de cutremure au fost înregistrate în Gorj începând din 13 februarie până în prezent, din care 36 au avut o magnitudine mai mare de 3, se arată într-o analiză prezentată marți de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Regiunea Nord Vest a județului Gorj a fost cunoscută, până de curând, ca fiind o zonă seismică care produce, de regulă, cutremure de suprafață mici şi moderate.

„Începând cu 13 februarie 2023, odată cu producerea cutremurului de 5.2 ML, această zonă a devenit epicentrul cercetătorilor, în ceea ce priveşte reevaluarea hazardului şi a riscului seismic în regiunea Olteniei şi a Carpaţilor Meridionali”, a transmis, marţi, INCDFP.

Sistemul de tip dublet seismic, înregistrat în zilele de 13 și 14 februarie, reprezintă cea mai intensă activare a zonei de când există monitorizare seismică în această regiune, mai spun specialiștii. „Cele trei cutremure cu magnitudini de 4.9 ML, respectiv 5.2 şi 5.7 ML au fost resimţite cu intensităţile V-VI pe scara Mercalli în zona epicentrală şi au produs avarii minore şi moderate”, potrivit INCDFP.

Aceste seisme sunt de natură tectonică, explică specialiștii în Fizica Pământului, seismicitatea din această zonă datorându-se tensiunilor acumulate la contactul dintre Platforma Moesică și orogenul Carpaților Meridionali.

„Soluțiile planelor de falie sugerează că aceste șocuri sunt de tip faliere normală și sunt produse de falii orientate NE-SV. Sectorul sudic al Carpaților Meridionali constă din mai multe blocuri tectonice mai mici, comparativ cu cel nordic, la nivelul crustei fiind mai multe sisteme de falii cu orientarea determinată de lanțul muntos. Conform studiilor, cutremurele moderate din anii 1912 și 1963 au avut loc în Bazinul Hațegului, în intersecția faliilor FSC-SHB-ZFR-Fcio”, potrivit INCDFP.

Specialiștii susțin că numărul mare de replici înregistrate după cutremurele moderate din Gorj se datorează dezvoltării Rețelei Seismice Naționale, care a permis o înregistrare și o detectare mai precisă a cutremurelor și microcutremurelor.

Cu siguranță că și cutremurele moderate din trecut au fost urmate de multiple replici, dar acestea nu au fost înregistrate anterior din cauza absenței instrumentelor de măsură și a nivelului de înțelegere a fenomenului seismic, adaugă INCDFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here