Incidente electorale în judeţul Gorj

664
Judeţul Gorj nu a fost ocolit duminică că o serie de incidente electorale anunţate la numărul de telefon 112. Primul incident electoral s-a semnalat astfel, încă din cursul serii de sâmbătă, după ce preşedinta unei secţii de votare din judeţ a fost amendată cu 1000 de lei pentru că a plecat acasă cu ştampila de control.

Deşi aceasta s-a reîntors să ducă ştampila, ea nu a scăpat de amendă. Următorul incident s-a semnalat ieri dimineaţă la Cruşeţ, după ce informaticianul secţiei de votare din localitate nu s-a trezit la timp pentru a ajunge la secţia specială, procesul de votare începând cu o jumătate de oră de întârziere. Informaticianul a fost înlocuit printr-o decizie a BEJ Gorj. Următorul incident semnalat a fost la Stoina şi la Tismana unde procesul electoral a fost oprit pentru că s-au defectat calculatoarele din secţiile speciale aflate pe raza celor două localităţi. A urmat un alt incident semnalat la Pojogeni, lângă oraşul Târgu-Cărbuneşti, unde a dispărut cauciucul care purta însemnul ,,VOTAT” de pe o stampilă de vot. Reprezentanţii biroului electoral din Pojogeni cred că acesta a căzut într-o urnă de vot, aici declanşându-se o anchetă. La Motru, un pensionar a fost amendat cu 1000 de lei pentru că şi-a fotografiat votul, bliţul camerei foto de pe telefonul mobil al bătrânului atrăgând atenţia preşedintelui secţiei de votare. Apoi un bărbat din Turceni, satul Murgeşti, a fost prins în această dimineaţă făcând propagandă electorală pentru un partid politic, el aruncând din maşină mai multe afişe electorale. El a fost amendat cu 2000 de lei de către poliţişti. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Daniel Tică, a declarat că la orele 11.45, au fost semnalate 22 incidente electorale din care 16 doar în mediul rural şi 6 în urban. Soluţionate au fost 17 dintre aceste incidente, iar la alte cinci erau continuate ieri verificările.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here