Încep Zilele Oraşului Rovinari

476

rovinariPrimăria şi Consiliul Local Rovinari, în colaborare cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari, va organiza în intervalul calendaristic 09 – 15 mai 2011, cea de-a XI-a ediţie a Zilelor Oraşului Rovinari.

Activităţile din cadrul manifestării cultural-artistice vor avea loc pe Bulevardul Minerilor şi se vor desfăşura pe parcursul zilelor de 14 şi 15 mai, respectiv sâmbăta şi duminica viitoare. Astfel, pe 14 mai, de la orele 20:00, copiii rovinăreni vor susţine un program artistic,ce va fi urmat de alte două folclorice susţinute de Clubul Elevilor Rovinari şi de Şcoala Populară de Artă. De la orele 21:30, pe scena amplasată pe Bulevardul Minerilor va avea loc un spectacol intitulat “Talent Show”, iar seara de sâmbătă se va încheia cu melodiile celor de la Narcotic Sound.

Duminică, 15 mai, Biblioteca Rovinari, în colaborare cu autorităţile locale vor susţine simpozionul „Rovinari – 30 de ani de existenţă”. De la orele 21:00, Violeta Constantin va urca pe scenă, iar mai apoi, publicul prezent se va putea distra şi dansa pe muzica de petrecere a lui Nicu Paleru, care va fi urmat de manelistul Babi Minune. Întregul eveniment de la Rovinari se va încheia la miezul nopţii cu un impresionant spectacol de artificii.

Pentru a obţine un spaţiu pe Bulevardul Minerilor, agenţii economici care vor să participe la Zilele Oraşului Rovinari trebuie să depună o cerere la Primăria Rovinari în care solicită suprafaţa dorită şi numărul de zile. Preţul este de 2 lei/m2 pe zi. Unii agenţi economici care se vor înscrie pentru a-şi comercializa produsele trebuie să ataşeze la această cerere şi autorizaţiile ISCIR.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.