Prin credinţa care proslăveşte măreția Numelui lui Dumnezeu şi care se răspândește pe tot pământul, dar se concentrează pe om şi pe viaţa omului, Înainteprăznuirea Naşterii Maicii Domnului ne-ar îmbunătăţi viaţa pământească, dacă omul ar spune că e centrul universului, fără a etala un semn de aroganță, iar, dacă Dumnezeu spune acest lucru, înseamnă că e adevărată spusa Domnului Care iubește omul şi îl pune în centrul atenției Sale, adică, mai presus de centrul universului creat prin Voinţa Sa! Măreția Lui Dumnezeu se manifestă în viața omului ocrotit de către Maica Domnului, în existenţa omului viu, care e Iubirea Lui Dumnezeu! Prin Maica Domnului, putem vedea şi pe Fiul omului, pentru a vedea în Iisus, exact ceea ce este omul! Ştim că la începutul capitolului al optulea al Sfintei Scripturi, Iisus a spus că este «Lumina lumii», adică, Lumina Care ne ajută să vedem realitatea, deoarece, ca Lumină a lumii, Iisus Hristos ne arată realitatea noastră cea mai profundă, care este însăși realitatea Sa cea creată prin Cuvântul Tatălui ceresc, puterea credinţei şi certitudinea de a fi pentru toată existenţa universală chiar Fiul Tatălui, iar, aceasta este tocmai Lumina în care omul vede viața în mod diferit de la o făptură la alta! Temele fundamentale ale contextului Naşterii Maicii Domnului fac o trimitere la ceea ce poate însemna: adevărul, libertatea și paternitatea, cele trei teme care sunt strâns legate între ele, care ne privesc pe fiecare în parte şi pe toţi la un loc!
„Dacă rămâneți în cuvântul meu, sunteți cu adevărat discipolii mei și veți cunoaște adevărul”!
Prin Maica Domnului se revelează adevărul omului şi modul cum se regăseşte ca milostivire şi iertare chiar libertatea umană, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos leagă adevărul și libertatea omului de relația (de ideea) pe care omul ca produs al Creaţiei o are cu Tatăl ceresc, mai ales dacă acceptăm faptul că este vorba despre o relație de la fiu cu un tată pe care-l iubește sau am putea vorbi despre un raport diferit cu un tată care-l detestă pe omul păcătos! În catehezele biblice se atrage atenţia asupra faptului că, dacă există două paternități, iar acestea conviețuiesc în noi, însăşi luminarea noastră este trecerea de la o paternitatea mincinoasă, care ne ține în întuneric, la o paternitate adevărată, care ne dă libertatea de a fi totodată fiii și frații întru Domnul! După unele scrieri apocrife, tema paternității mincinoase este foarte discutabilă, pentru că Mântuitorul Însuşi le-a spus iudeilor care crezuseră în el: „Dacă rămâneți în cuvântul meu, sunteți cu adevărat discipolii mei și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va elibera”, iar, ei au răspuns cu promptitudine: «Noi suntem descendenții lui Abraham și n-am fost niciodată sclavii nimănui. Cum poți să spui: ,,Veți deveni liberi”?, după care Iisus le-a răspuns: „Adevăr, adevăr vă spun că oricine comite păcatul este sclavul păcatului. Însă, sclavul nu rămâne în casă pentru totdeauna; dar, fiul rămâne pentru totdeauna. Așadar, dacă Fiul vă va elibera, veți fi într-adevăr liberi. Știu că sunteți descendenții lui Abraham, dar căutați să mă ucideți, deoarece cuvântul meu nu găsește loc în voi. Eu vorbesc despre cele ce am văzut la Tatăl meu, iar voi faceți cele ce ați auzit de la tatăl vostru”! Cu gândul şi cu inima îndreptate către Maica Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus iudeilor adevărul adevărat, cu toate că ei au replicat imediat şi i-au zis Domnului: «Tatăl nostru este Abraham», ceea ce L-a determinat pe Iisus Hristos ca să le răspundă neînduplecat: „Dacă sunteți fiii lui Abraham, faceți faptele lui Abraham. Acum, însă, voi căutați să mă ucideți pe mine, om care v-am spus adevărul pe care îl am de la Dumnezeu; Abraham n-a făcut aceasta! Voi faceți faptele tatălui vostru”! Iudeii nu s-au lăsat în ascultare şi au recurs la replici tăioase şi neiertătoare, cu substrat fariseic: «Noi nu suntem născuți din desfrânare; avem un singur tată: pe Dumnezeu», însă, Domnul Iisus le-a zis fără tăgadă: „Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, m-ați iubi, pentru că eu am ieșit și vin de la Dumnezeu. Eu nu am venit de la mine însumi, ci, el m-a trimis! De ce nu înțelegeți vorbirea mea? De fapt, voi nu puteți asculta cuvântul meu! Voi sunteți de la diavol, tatăl vostru, și vreți să îndepliniți dorințele tatălui vostru. El era un ucigaș de la început și nu s-a menținut în adevăr pentru că în el nu este adevăr. Cine spune minciuna, vorbește după firea lui, căci este mincinos și tatăl minciunii! Dar, pentru că spun adevărul, voi nu mă credeți! Cine, dintre voi, mă poate acuza de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu mă credeți? Cine este de la Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; pentru aceasta, voi nu ascultați, pentru că nu sunteți de la Dumnezeu”! Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu a fost mereu alături de Fiul său, mai ales atunci când iudeii au răspuns și i-au zis Domnului: «Nu spunem noi bine că ești samaritean și că ai diavol?», după care Iisus nu a întârziat şi le-a răspuns: „Eu nu am diavol, dar îl cinstesc pe Tatăl meu, iar voi nu mă cinstiți! Totuși, eu nu caut mărirea mea; este cineva care o caută și care judecă! Adevăr, adevăr vă spun: dacă cineva va păstra cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci”! Îndârjiţi şi parcă aprinşi de ură şi de invidie oarbă, iudeii i-au spus cu viclenie: «Acum suntem siguri că ai diavol! Abraham a murit; profeții de asemenea, iar tu spui: ,,Dacă cineva va păstra cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci”! Oare ești tu mai mare decât părintele nostru, Abraham, care a murit? Și profeții au murit! Cine te crezi»? Cu îngăduinţa şi cu ascultarea Maicii Sale Preacurate, Iisus Domnul şi Mântuitorul nostru le-a răspuns: „Dacă eu mă preamăresc pe mine, mărirea mea nu este nimic. Tatăl meu este cel care mă preamărește, el, despre care voi spuneți «Este Dumnezeul nostru». Dar voi nu l-ați cunoscut; însă eu îl cunosc și, dacă aș spune că nu-l cunosc, aș fi asemenea vouă, un mincinos. Însă, îl cunosc și păstrez cuvântul lui. Abraham, părintele vostru, s-a bucurat că va vedea ziua mea. A văzut-o și s-a umplut de bucurie”! Cu aceeaşi pornire insidioasă, mai marii iudeilor I-au replicat: «Încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Abraham?», după care Iisus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mai înainte de a fi fost Abraham, eu sunt”! Atunci, iudeii au luat pietre ca să arunce în El, dar, Domnul a plecat din templu.
,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38).
În ziua Înainteprăznuirii Naşterii Maicii Domnului, trebuie să mai precizăm că în ultimă instanţă, capitolul al optulea se mai referă la o femeie ce trebuia lapidată, dar pe care Iisus a iertat-o, și se încheie cu Iisus Hristos Care Se revelează ca fiind Dumnezeu, cu toate că iudeii vor să-L lapideze şi pe El! Constatăm, aşadar, o legătură strânsă între aceste două episoade, mai ales episodul când Iisus este lapidat pentru că ne revelează un Dumnezeu care este opus celui pe care toate religiile îl presupun doar şi Îl privesc detaşat! Înainteprăznuirea Maicii Domnului ne oferă prilejul să o vedem pe Maica Lui Dumnezeu ca pe ocrotitoarea lumii, cu toate că în scrierile apocrife cuvântul care se repetă cel mai des este cel de «Tată», legat de următoarele contexte: Tatăl Avraam, Tatăl Dumnezeu și tatăl satana (diavolul), iar, pentru mulţi iudei din vremea respectivă, fiii lui Avram puteau să-l aibă ca tată, ori pe Dumnezeu, ori pe diavol, ca într-o viziune dihotomică! Așadar, nu poate fi spus că tatăl nostru este Dumnezeu, numai pentru faptul că suntem credincioși, pentru că participăm la cateheze, pentru că suntem moștenitorii făgăduinței, presupunând că un om este fiu în baza cuvântului pe care-l ascultă! Aşadar, depinde foarte mult, ce cuvânt ascultăm, mai ales că se face referire la o dublă paternitate, care depinde de «două adevăruri», dintre care unul este evident, iar celălalt este fals, deși este presupus ca fiind adevărat! Ca în orice formă de analiză teologică şi teologico-filosofică, problema este cea a adevărului, pentru că există un adevăr care ne face liberi, fiindcă este vorba despre cunoașterea Tatălui ca fiind iubire, fapt care ne permite să fim fii iubiți și să-i iubim pe frații noştri întru credinţă, dar, ca în orice dispută bazată pe controverse, mai este invocat şi un «adevăr potrivnic», pe care noi îl trăim şi care este în interiorul nostru, care se numește «păcatul originar», cel care e vehiculat cu aspect de manipulare, făcându-ne robi, pentru că devine imaginea noastră eronată despre Tatăl, despre Dumnezeu Preaînaltul şi despre Maica Domnului! Tocmai de aceea, aflând prunca Preacurată că naşterea ei va fi mai presus de fire şi că se va revela prin puterea lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt, atunci când a zis: ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Să reţinem cu inima deschisă aceste cuvinte ale Maicii Domnului, care au făcut ca în fiinţa ei să se alcătuiască firea omenească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iată roaba Domnului, deci sunt roabă a lui Dumnezeu în înţelesul acesta, că sunt la dispoziţia lui Dumnezeu şi ceea ce vrea Dumnezeu să facă cu mine, aceea va fi mie! Deci, fie mie după cuvântul tău, adică să se întâmple ceea ce mi-ai spus că s-ar putea întâmpla, iar, acestea sunt cele mai relevante cuvinte hotărâtoare pentru ceea ce a urmat şi care se asociază cu tot ceea ce a însemnat şi înseamnă firea dumnezeiască a Maicii Domnului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
