În timp ce colegii lor protestau – Finanţiştii gorjeni aşteptau cuminţi stimulentele

380

DSCF3500Linişte mormântală ieri puţin după orele amiezii la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj. Asta în condiţiile în care salariaţii instituţiei nu intraseră încă în posesia stimulentelor

, restante pentru două luni, şi a faptului că colegii lor de la Ministerul Finanţelor îşi exprimau deja nemulţumirile privind nerespectarea protocolului cu sindicatele. De asemenea, niciunul dintre salariaţii cu care am încercat să discutăm nu a vrut să comenteze situaţia în care se aflau, deşi toţi îşi arătau chiar şi aşa nemulţumirea.

Deocamdată, viitorii beneficiari ai stimulentelor de la nivel de Gorj aşteptau liniştiţi ieri că sunt trecuţi pe acele liste care vor trebui să primească acordul Ministerului Finanţelor. Asta în condiţiile în care din cei 500 de salariaţi ai instituţiei o parte semnificativă nu vor intra însă deloc în posesia banilor, aferenţi stimulentelor.

Reprezentanţii instituţiei explică fenomenul şi dau asigurări că într-un timp relativ scurt, salariaţii instituţiei vor intra în posesia banilor. ,,La nivelul DGFP Gorj s-a constituit o subcomisie alcătuită din reprezentanţi ai sindicatelor şi ai conducerii instituţiei. Această subcomisie analizează respectarea criteriilor de performanţă în stabilirea cuantumurilor individuale ale stimulentelor pentru fiecare persoană în parte. Listele sunt încă în lucru, în măsura validării lor de această subcomisie vor fi trimise la Ministerul Finanţelor Publice pentru aprobarea lor finală de către comisia constituită la acel nivel. Sperăm ca în cel mai scurt timp această listă să primească aprobarea finală iar stimulentele să fie acordate efectiv acelor salariaţi care îndeplinesc toate criteriile de performanţă”, a declarat Luminiţa Penciu, purtătorul de cuvânt al DGFP Gorj.

,,Pătaţii”, nestimulaţi

Dacă salariaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj sperau ca zilele acestea să primească stimulentele restante pe două luni acum ştiu că mai au de aşteptat până când vor intra în posesia banilor.

Luminiţa Penciu a menţionat însă că o parte dintre salariaţi nu vor primi însă banii aferenţi stimulentelor deoarece nu îndeplinesc noile criterii stabilite de Ministerul Finanţelor. Este vorba despre angajaţii care au abateri disciplinare, care au refuzat să lucreze peste program deşi li s-a solicitat asta de către conducerea instituţiei sau care au avut reclamaţii de la clienţi.

Până în luna august de stimulente au beneficiat toţi cei aproximativ 500 de salariaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj.

Anamaria Stoica

200 de salariaţi ai Ministerului Finanţelor, iar la protest

Circa 200 de salariaţi ai Ministerului de Finanţe au ieşit ieri din nou pe holurile ministerului în condiţiile în care protocolul semnat cu reprezentanţii Ministerului nu a fost respectat. ,,Nu e vorba de orgoliul cuiva ci e vorba de sărăcie, revolta angajaţilor i-a scos din nou pe holuri, oamenii sunt săraci nu au cu ce să-şi plătească băncile”, a declarat Vasile Marica, preşedinte al Alianţei Naţionale a Funcţionarilor Publici Sed Lex. Liderul sindical a propus conducerii MFP, pentru a evita conflictele de muncă, să aplice înţelepciunea parlamentului şi să aloce tuturor angajaţilor din finanţe în număr de 29.000 a banilor ce li se cuvin pe lunile august şi septembrie. ,,Este o sumă destul de mică 500-600 de lei pentru fiecare angajat dar este foarte importantă pentru ca oamenii să-şi plătească datoriile”, a afirmat Marica. Liderul sindical spune că trebuie să se dea oamenilor banii pe lunile august şi septembrie pe criteriile vechi. Conform liderului sindical, angajaţii nu sunt de acord ca unul să ia mai mult decât celălalt. ,,Au încetat lucrul circa 200 de angajaţi ai ministerului care spun că nu vor să plece acasă. Eu mi-am făcut datoria de a veni în mijlocul lor pentru că m-au chemat şi nu voi pleca acasă voi rămâne cu ei pentru a-i apăra”, a precizat Marica.

Conform liderului sindical, conflictul s-a extins la nivelul tuturor instituţiilor de control financiar inclusiv la trezorerie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here