In memoriam, Ştefan Stăiculescu

1366

Când vrea Dumnezeu se depăşeşte şi legea firii sau … Ştefan Stăiculescu nu a murit, ci numai s-a desprins de el însuşi şi se află printre lucrurile esenţiale.

Motto: ,,Pe aceste meleaguri trenurile goneau dinspre Est spre Vest şi dinspre Vest spre Est’’ – Cinghiz Aitmatov

Pe aceste meleaguri trenurile goneau dinspre Est spre Vest.
„Priporul Grecului” este legenda culeasă de mine din Munţii Parâng de la ciobani, din aceia cu haine miţoase de oaie şi căciuli negre.
Nu e important că ciobanii au haine miţoase, ci că îmi slujeşte mie drept exemplu că atunci când vrea Dumnezeu se depăşeşte şi legea firii: Pe timpul ocupaţiei otomane, mai precis în timpul domniilor fanariote, domnitorii trimiteau un fel de colectori, beilicari, care luau zeciuială de la oameni. Cum făceau? Din tot ce aveai, ei luau a 10-a parte. Oile le duceau oamenii la primărie şi beilicarii începeau să le numere: 1, 2…, a zecea era a lor, 11, 12, 13…. a douăzecea era a lor şi tot aşa ce era cu zece era a lor.
Ca să scape de beilicari, parte din ei fugea în munţi. Aşa au fugit Lunguleştii din Bârleşti în Muntele Recea, iar Mitelea şi Pătru lui Ianăş din Bumbeşti au fugit la conacul lui Mitelea, în Băi, între Lainici şi Pietrele Albe. Pe atunci nu era acces pe Valea Jiului, doar o potecă de picior.
Prinzând de veste, beilicarii au plecat şi după aceştia să-i găsească. I-au prins şi i-au dus la golul alpin să-i coboare la primărie să le ia zeciuiala. Pe cei din Bârleşti îi coborau pe Muntele Paltinul şi de acolo pe o muchie de deal spre Pârâul Sadu. Aceea a rămas cu denumirea de „Dâlma Gloabelor”. Pe versantul celălalt coborau încă doi beilicari: unul înainte, cu Pătru, celălalt pe urmă, cu Mitelea. Fiind oi şi capre multe se înghesuiseră pe distanţă mare. Când cei din faţă au scăpătat după un bot de deal, Mitelea i-a trântit o muchie de topor în cap grecului şi i-a zis celui din faţă:
– Dă-mi oile să le duc înapoi, că eu mă-mpăcai cu cel din urmă!
Grecul s-a opus, iar Mitelea a scos din brâu un pistol turcesc şi l-a omorât şi pe acesta. S-au întors apoi la conacul din Băi.
Lunguleştii, care coborâseră cu ceilalţi doi beilicari, auzind pistolul au exclamat:
– Ăsta-i pistolul lui Mitelea!
Când au coborât la primărie, au văzut că lipsesc cei doi beilicari cu Mitelea şi cu Pătru Ianăş. Beilicarii au raportat la Craiova, la conducere şi au pornit cu potere să-i prindă pe cei doi. Fiind cunoscut ca om deosebit, Mitelea a recunoscut că el este autorul şi s-a dat de bună voie. L-au luat legat şi l-au dus la Craiova, l-au judecat şi l-au întemniţat.

Pe aceste meleaguri trenurile goneau şi dinspre Vest spre Est.
A doua zi urma să-l spânzure, dar nevasta şefului puşcăriei a avut un vis urât: că-l tăiase pe Mitelea şi mânca din el şi, lovind-o o scârbă mare, şi-a deşteptat soţul din somn, rugându-l să-l scape pe deţinut din temniţă, că moare de scârbă. Directorul a intrat noaptea în temniţă şi l-a făcut scăpat pe fereastră, raportând dimineaţa că a fugit.
Mitelea se gândea pe unde să vină înapoi la Bumbeşti pentru că niciodată nu fusese în Craiova. Şi-a amintit că Jiul trece prin Craiova. În liniştea şi în întunericul nopţii a auzit vuietul apei şi a pornit în contra ei, urmând drumul spre casă. Obosit de atâta cale şi flămând a ajuns în tabăra unor rudari care tăiaseră o plută mare să facă copăi (troci, postăvi). S-a gândit ce să scornească şi a găsit:
– De ce tăiarăţi pluta boierului, că sunt pescarul lui şi vă spun!
Aceştia l-au omenit cu de-ale gurii.
– Mai daţi-mi şi-n traistă de-ale gurii, că eu merg departe la pescuit şi nu ştiu unde găsesc peşte!
Rupt de oboseală, a ajuns şi în Valea Sadului. Era martie, când zăpezile se topeau şi Jiul se revărsa; era foarte mare. Pe la actualul restaurant ‚,Maria” era câmp liber. A auzit din urmă zgomot. Era potera. Îl urmăreau.
Mitelea a fugit spre malul Jiului, lângă care a crescut şi a trăit toată viaţa. Era un bun înotător. Când călăraşii au încercat să-l prindă cu arcanul, el a sărit în Jiu şi s-a scufundat. Haina şi căciula au început să plutească la vale şi potera a început să fugă după haine. El, la momentul potrivit, a luat-o pe Pleșa, ducându-se spre coliba din Băi, unde a trăit până la adânci bătrâneţi.
De atunci au rămas denumirile: Dâlma Gloabelor, Priporul Grecului, Toaia lui Mitelea (vâltoarea în care s-a aruncat, locul preferat de scaldă al copiilor vara), Pârâul lui Mitelea.
De când lumea tot povestea
Ne adoarme-ntotdeauna
Şi-i mai caldă fericirea
Când apare-n noapte luna.
Şi dacă n-aţi adormit la poveste, întrebându-vă ce are această legendă a unor locuri, adică o dâlmă, un pripor, un pârâu şi o toaie, cu Dumnezeu şi cu legea firii vă voi spune că Dumnezeu a dat asta ca lege omenirii încă de la facerea ei, dar noi, românii, nu am luat startul bine fiindcă am început cu zidirea femeii în temelii, ceea ce noi, femeile românce trebuie să şi uităm, mai ales că am fost răzbunate prin apariţia în Argeş a cărţii „Lacrima Anei”, dăruită mie de Mona Vâlceanu.
Este o reparaţie morală meritată de noi, româncele.
Când va ajunge din nou omenirea să umple pământul de bucurie şi să recunoască un adevăr fără tăgadă: „Pe aceste meleaguri trenurile goneau dinspre Est spre Vest şi dinspre Vest spre Est” aşa cum spunea ca un laitmotiv al cărţii „O zi mai lungă decât veacul”, Cinghiz Aitmatov.
E lucru clar: Trenurile trebuie să gonească şi dinspre Est spre Vest şi dinspre Vest spre Est. E demonstrat de Dumnezeu şi ştiu un singur lucru: femeia merită ca bărbatul să facă pentru ea orice, să depăşească şi legea firii, dar şi legile, precum directorul puşcăriei pentru soţia sa. Invidioasă toată viaţa mea că Dumnezeu a dorit ca pruncul Mariei să fie un băiat şi nu o fată, mă bucur azi să înţeleg că EL, Dumnezeu, a făcut minunile lui printr-o femeie şi prima lui lecţie către noi, muritorii, a fost că atunci când a vrut EL s-a depăşit şi legea firii: fecioara nu a născut un copil după o iubire cu un pământean. Prin ea a demonstrat Dumnezeu că atunci când vrea el se depăşeşte legea firii şi aşa trebuie să fie orice organizator, să nu zic şef sau director al unui loc de muncă. Şi mai mult, să facă pentru femeia lui, căci… spunea profesorul Ştefan Stăiculescu, încurajat şi de lectura care îţi arde măruntaiele precum băutura tare care este „Cherchez la famme”, cartea d-nei Paula Romanescu (bărbat adevărat: femeia, că e a ta sau a altuia nu trebuie dujmănită, urâtă, terfelită, înjosită etc. Dacă nu ai puterea să o preţuieşti, să o admiri, să o iubeşati, să vezi în ea o viitoare mamă, o viitoare prietenă şi iubită, atunci du-te neomule în pustiu!
Şi fiindcă „totul era aici ca la începutul lumii, sufletul meu descoperea astfel obrazul adevărat și ascuns al țării, acela de dinainte de Traian, spune Ion Pillat în poezia „Cloșani”. Cloşanii Gorjului. De aici trebuie să reînceapă revalidarea legilor lumii de la începuturi. Asta pentru ca în această lume trenurile să gonească în continuare aşa cum s-a hotărât încă de la facerea lumii, atunci când nici nu existau trenuri, goneau, spuneam, dinspre Est spre Vest şi dinspre Vest spre Est.
M-am obişnuit de un an încoace să scriu asistată de o prezenţă masculină critică şi cicălitoare pentru raţiunea mea, dar cu blândeţe şi compasiune pentru sufletul meu. Şi acest eseu este freamătul raţiunii şi sufletului meu, reacţie la indiferenţa soţilor la nevoile celuilalt, asistat cu mintea lui vizionară, de cel care a fost profesorul Ştefan Stăiculescu, acelaşi care a înfiinţat, alături de Ion Mocioi, Centrul „Brâncuşi”, revista „Brâncuşi” devenită „Confesiuni”, cel ce a dat operelor lui Brâncuşi un alt înţeles în cartea lui „Brâncuşi, cioplitor în duh”, cel ce a adus în discuţie ideea metalizării „Coloanei Infinite”, prieten bun şi mare făcător de pace între vâlceni, gorjeni, clujeni, bun profesor, tată și soţ.
Trenuri goneau, spuneam, dinspre Est spre Vest şi dinspre Vest spre Est.
Şi totuşi, de ce ţi-ai ales să mori de ziua lui Eminescu, când eu eram foarte fericită că lansam cartea „Legendele Gorjului” pentru forma căreia (fără respiro) m-ai certat continuu … sau, Ştefane, spune-mi că tu doar faci paşi pe nisipul eternităţii?
Aceasta fiindcă tu, ai slujit o viaţă doar lucrurile esenţiale!!!
Victoria Stolojanu-Munteanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here