Nicolae C. Coculescu s-a născut pe data de 31 iulie 1866 în Craiova, oraș în care a absolvit școala primară și liceul. A studiat la Facultatea de Științe din cadrul Universității din București, obținând licența în matematică în martie 1889, iar în decembrie 1890 a plecat la Paris unde a obținut din nou licența în matematică. În anul 1892, în timp ce-și efectua stagiul la observatorul astronomic din Paris, Nicolae C. Coculescu publică în Comptes rendus des seances de l’Academie des sciences de Paris, primul său memoriu de mecanică cerească intitulat: Sur la stabilité du mouvement dans un cas particulier du problème des trois corps. În acest memoriu el se ocupă de un caz particular al problemei celor trei corpuri, arătând că al treilea corp nu se îndepărtează la nesfârșit, ci că există o stabilitate în sensul indicat de Hill sau de Poisson. Această lucrare a fost considerată foarte interesantă, ea fiind citată mult mai târziu, și anume în anul 1919 de italianul Marcolongo în studiul: Il problema degli tre corpi de Newton ai nostri giorni.
Fiul său, Piu-Șerban Coculescu, cunoscut și sub pseudonimul Pius Servien, a fost un scriitor și lingvist român. Prin studiile sale de teorie a ritmurilor a pus bazele lingvisticii matematice. A publicat ,,Introducere la un mod de a fii,, lucrare care a produs în lumea științifică un interes și aprecieri deosebite.
-Nicolae C. Coculescu publică un prim memoriu în legătură cu viitoarea teză de doctorat în matematică în: Comptes rendus des seances de l’Académie des sciences de Paris-ediția din 1894. Îi urmează în același periodic memoriul: Sur le développement approché de la fonction perturbatrice. La data de 5 noiembrie 1895, își susține teza de doctorat în matematică la Sorbona cu un subiect din mecanică cerească: Sur les expressions approchées des termes d’ordre élevé dans le développement de la fonction perturbatrice (Asupra expresiilor apropiate ale termenilor de ordin ridicat, în dezvoltarea funcției perturbatoare). Această teză a fost publicată în: Journal de mathématiques pures et appliqués, fiind primită favorabil de lumea științifică a vremii sale.
lDupă susținerea tezei de doctorat în matematică, N. Coculescu a ocupat catedra de astronomie și geodezie de la Universitatea din București, de la 1 noiembrie 1895 ca suplinitor și apoi de la 28 mai 1896 ca profesor titular, catedră pe care o deținuse Dimitrie Petrescu de la înființarea universității. După aceea, principala preocupare a sa a fost înființarea Observatorului astronomic din București, fapt împlinit abia în anul 1908 –urmare a resurselor financiare insuficiente- după 12 ani de insistențe pe lângă oficialitățile vremii.
-Observatorul astronomic din București era dotat la acea vreme cu un ecuatorial dublu, vizual și fotografic, cu lunete de 38 cm diametru și 6 m lungime focal, un cerc meridian de 19 cm diametru și 2,35 m lungime focală, o pendulă fundamentală. Observatorul păstra și distribuia ora, ca și azi. În anul 1933, sub coordonarea lui N. Coculescu, Observatorul astronomic a participat la cea de-a doua operațiune mondială privind stabilirea longitudinii. Cursul de mecanică cerească, publicat în 1905 de N. Coculescu a tratat și perturbațiile provocate de sateliții lui Jupiter. Iar cursul de astronomie teoretică, din 1929, cuprinde astronomia sferică, sistemul planetar și astronomia siderală.
-N. Coculescu, cu toate că a publicat extrem de puțin, fiind preocupat de dotarea observatorului cu aparatură modernă adusă din locuri nebănuite de pe globul pământesc, a format astronomi ca Gheorghe Demetrescu, Constantin C. Popovici și Constantin Pârvulescu care s-au impus prin activitatea lor științifică pe plan mondial, ducând făclia aprinsă a științei românești, în spații greu de pătruns. Ca recunoștiință, la Observatorul Astronomic, în biroul directorului, se află un portret în ulei al lui Nicolae Coculescu, realizat de pictorul Aurel Bordenache.
Activitatea sa științifică a fost apreciată de toți oamenii de știință din România și pe plan mondial-opera sa fiind citată și în cadrul Academiei de Științe din România a cărei membru fondator a fost, căci tânăra Românie Mare are nevoie de aportul științei și tehnicii. Academia de Științe din România a fost înființată la inițiativa a 26 de oameni, cu toate că fondurile financiare erau alocate cu zgârcenie. Solicitarea acestui grup de inițiativă, format din cei 26, a fost aprobată de Secția I a Tribunalului Ilfov, prin Sentința nr.44 din 29 martie 1935-Academia de Științe din România(ASR) primind la 29 martie 1935 personalitate juridică pentru a revigora România prin știință, educație și cultură. Aceasta este data de naștere a ASR.
Prof.Gheorghe I. Drăghici-Slăvuțescu
Notă – Pentru redactarea acestui articol am folosit următoarele surse
1. Tribuna Învățământului nr.1351-1352 din 25 iulie – 7 august 2016 pag. 9, 10, 14
2. Wikipedia – enciclopedia liberă
