În Gorj – Au intrat 3,43 milioane de euro din fonduri europene

318

3,43 milioane de euro au intrat în ultimii ani în Gorj pentru dezvoltarea turismului rural din cele 188 milioane de euro disponibile la nivel naţional pentru acest sector în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurala (PNDR) potrivit Ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. Acesta a precizat aceste lucruri în cadrul vizitei de vineri la evenimentul „Zilele Turismului Gorjean”.

Ministrul Agriculturii a apreciat iniţiativa autorităţilor judeţene de a organiza acest eveniment şi a promis că va analiza oportunităţile prin care obiectivele şi activităţile turistice din judeţul Gorj pot fi puse mai bine în valoare. „Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) a oferit foarte multe oportunităţi de a pune în valoare turismul rural şi agroturismul. Cred că mai este foarte mult loc de a îmbunătăţi activitatea care a existat în Gorj, din acest punct de vedere analizând că şi în viitorul PNDR, care are o valoare mai mică decât acesta, de 7,1 miliarde de euro, încercăm să avem o componentă de dezvoltare a activităţilor turistice din mediul rural”, a declarat Constantin.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here