Iencsi s-a ataşat de Târgu-Jiu

523

Deşi a petrecut doar câteva săptămâni în oraşul lui Brâncuşi, antrenorul Pandurilor, Adrian Iencsi, se simte aproape ca acasă la Târgu-Jiu. Tehnicianul a declarat că oamenii din Gorj “respiră” sport, iar acest lucru a contribuit la o acomodare rapidă. “Îmi aduce aminte de copilările. Târgu-Jiu se apropie foarte mult de Piatra Neamţ, diferenţa mai mare este că acolo munţii sunt mai aproape de oraş. Oamenii sunt foarte respectuoşi şi iubesc foarte mult sportul. Nu am întâlnit, până acum, şi am fost prin multe zone ale ţării, atâta lume să iubească sportul şi fotbalul. E un lucru deosebit, un altul e că apreciază munca sportivilor. Practic se trăieşte pentru sport, e un lucru care îmi place enorm. Am doar o lună şi ceva de când sunt aici, dar mă simt respectat, mă simt ca şi cum aş fi aici de un an de zile. E un oraş care îţi dă o anumită linişte sufletească. Aveam amintiri cu Târgu-Jiu de când veneam şi jucam cu Rapidul aici. Stadionul era plin, au fost meciuri foarte grele”, a declarat Iencsi. Fostul internaţional român a mai spus că prezenţa la club a lui Marin Condescu, pe care l-a numit “un luptător”, a cântărit decisiv în alegerea sa. “Mi-a dat o siguranţă prezenţa domnului Marin Condescu. Are o vastă experienţă în fotbalul românesc şi e o persoană foarte inteligentă. Dacă dânsul şi-a asumat această responsabilitate de a conduce Pandurii Târgu Jiu, atunci de ce n-aş fi şi eu aici. Trebuie apreciat foarte mult pentru ce face, nu e deloc uşor, dar e un luptător. Când avem rezultate mai proaste, parcă mi-e şi ruşine să dau ochii cu el. E un om foarte optimist, care transmite acest lucru celor din jurul lui”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here