Gura târgului – Cocoş a primit pas de la Ministerul Justiţiei

343

După plecarea forţată a fostului prim-procuror al Parchetului Gorj “în pensie”, urmaşele domniei sale aşteptau numirile de la Bucureşti. Care n-au venit şi nu vor veni, întrucât procurorul Tiberiu Niţu, mai marele peste Parchetul General, nu le vrea numite, ci doar interimare pe aspirantele la un os de ros.
Astfel, până-n luna mai, când se va organiza concursul legal pentru ocuparea posturilor libere, prim-procurorul Felicia Cocoş va fi şefă, ca interimar, la fel ca şi adjuncta domniei sale, tot interimară, procurorul Mihaela Teodorescu.

4 COMENTARII

  1. Hmmm…Nitu a surprins in mod pozitiv si de aceasta data, surprinzător, pt. Modul cum a fost numit si el.
    Cele doua procuroare, deși au fost invaliditate de Inspectia Judiciară, in mod misterios CSM le aproba numirile. Ori cineva a cărei prestanta a fost controversate este destul de ingrijorator sa fie numita in posturile cheie ale procuraturii gorjene.

    FELICITARI Nitu pt. Verticalitate !

    Sa speram ca cei care vor lua concursul au o reputatie mai buna, in Gorj este mare nevoie de un suflu nou in justiție.
    Nu

  2. Singurul care ar putea readuce un suflu nou in Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj ar putea fi doar procurorul Emil Mota secondat de procurorul Michaela Theodorescu .

    • Referitor la materialul si comentarile publicate mai sus, m-au determinat sa consult siet-ul CSM-ului, unde am gasit faptul, ca dupa examenele de promovare, in functii de executie dasfasurate in data de 11-10-2013, intens mediatizate in Cotidianul dumneavoastra, a reiesit faptul ca din cei aprosimativ 230 de candidati ce au sustinut examenul de promovare pe loc la Curtile de Apel, pe lista locurilor eligibile(31), la pozitia 13 se gaseste, decat procurorul LOREDANA Michaela Teodorescu, fiind singura din Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj care a promovat acest examen, lucrul ce ar trebui sa deea de gandit factorilor decidenti din cadrul Ministerului Public.

  3. Nota la comentariul pe care l-am publicat mai sus! Rezultatele obtinute de procurorii candidati pentru promovarea pe loc comform tabelului cu medile obtinute, la examenul din data de 10-noiembrie-2013, unde au participat mai exact 225 de procurorii din Tribunalele Romaniei sunt cuprinse, intre 9, 700 si 235. Iar de la Parchetul Tribunalului Gorj la pozitia 13 se regaseste, procrorul Loredana Michaela Teodorescu cu nota 9, 175. Ceilanti ce nota au luoat? Deoarece numele candidatilor respinsi este „codat,”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here