Greşelile istorice, Totdeauna au adus mari prejudicii ţării şi românilor

134

BaseSe zice cu mare dreptate că greşelile istorice deşi se situează cumva deasupra vremilor, aidoma oamenilor, nu o dată rămân şi ele până la urmă sub vremi.

 

 

Pentru că spre exemplu, după Revoluţia din decembrie 1989, cascada de erori şi-a ţinut prea adesea „vuietul” în surdină, însă până la urmă şi aceste erori şi-au spus evident cuvântul în „focalizarea” căzută pe una dintre ele, ce ne putea la fel ca şi altădată, scuti ţara şi pe români de multe neajunsuri. Deoarece dacă se menţinea suspendarea efectuată de Parlament în cazul domnului Băsescu, indubitabil că astăzi n-am fi avut neajunsurile pe care le avem. Dar istoria noastră din ultima sută de ani nu s-a limitat la o greşeală singulară, precum cea făcută de români prin referendumul amintit care l-a reinstaurat pe Traian Băsescu la Cotroceni. Una la fel a fost făcută şi prin urcarea pe „val” a lui Ion Antonescu, cum şi cea care a propulsat spre „sceptrul” puterii pe Nicolae Ceauşeşcu, după Declaraţia PCR din aprilie 1964, când a fost numit în 1965 secretar-general al partidului, în locul lui Gheorghiu-Dej, care decedase. Şi ca să nu fim suspectaţi de subiectivism, vom reda pe scurt drumul parcurs de către fiecare din cei trei corifei ai dezastrului nostru naţional, în contextul epocilor istorice ce le-au străbătut. Ion Antonescu s-a implicat în politică în timpul Conferinţei de Pace de la Paris. Terminase cursurile şcolii militare de la Craiova şi Iaşi, în anul 1904, absolvind şcoala de cavalerie, astfel că, pe timpul Conferinţei de pace se afla deja cu gradul de locotenent colonel. În perioada 1922-1926, adică după Conferinţa de pace, a îndeplinit funcţia de ataşat militar în Franţa, Anglia şi respectiv, Belgia, iar la revenirea în ţară, a fost numit în final Şef al Marelui Stat Major, funcţie din care a păşit victorios pe cea de Ministru al Apărării, în guvernul condus de Octavian Goga. Având o dispută cu Regele Carol al II-lea cum se ştie, Ion Antonescu a fost obligat la un domiciliu forţat la Mănăstirea Bistriţa. Acum Carol al II-lea face greşeala devenită istorică de a-l readuce pe Ion Antonescu la Bucureşti, numindu-l, neinspirat evident, premier, funcţie ce i-a permis acestuia ulterior să ia legătura cu Hitler, cerând abdicarea regelui în condiţiile cunoscute. Se deschisese cum s-ar zice, calea unei dictaturi de data aceasta „antonesciene”, derivată din cea căreia i se spunea „Carliste”, împingându-se ţara alături de Germania nazistă, împotriva Angliei şi Franţei, împotriva Uniunii Sovietice şi mai apoi a Statelor Unite ale Americii, refuzând inclusiv în final ieşirea ţării din război, deşi se intuia foarte limpede, că după bătălia de la Stalingrad, Hitler nu mai avea nici o şansă să facă faţă ofensivei aliate… Iată deci cum o greşeală istorică a putut repercuta atâtea nenorociri unui întreg popor şi la o altă ţară, care normal, dacă nu era săvârşită prin lăsarea întregii puteri în mâna unui singur om, altfel s-ar fi derulat evenimentele în acea etapă şi conjunctură istorică… Nicolae Ceauşescu, dacă este să relevăm analogiile, tot printr-o greşeală istorică i s-a deschis drumul către o conducere autoritară şi mai apoi dicatatură veritabilă. Această greşeală a fost săvârşită , dacă e să judecăm drept, în 1965 când datorită lipsei de curaj a liderilor de partid ai momentului (Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Bârlădeanu, Gheorghe Apostol, Ilie Verdeţ şi alţii), care speriaţi de greutatea înfăptuirii Declaraţiei din aprilie 1964, prin detaşarea PCR de linia Moscovei şi încântaţi de curajul lui Ceauşescu din 1968 cu ocazia atacării Cehoslovaciei de către Pactul de la Varşovia, i-au creat acestuia neîndoios o cale liberă către făptuirea vanităţilor personale de care fusese nu o dată acuzat. Ce a urmat ştim, cum ştim şi cât a suferit ţara, întreg poporul român de pe urma acestei greşeli istorice, făcută cu o uşurinţă similară ca şi în cazul lui Ion Antonescu… La fel au stat şi stau lucrurile şi în segmentul istorical al lui Traian Băsescu. Promovat încă de pe timpul lui Cea uşescu în funcţii de conducere în cadrul Ministerului Transporturilor şi respectiv, serviciile speciale externe ca ataşat naval la Anvers, după Revoluţie intrând în politică alături de Petre Roman şi Ion Iliescu, la fel ca predecesorii săi Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu, nu s-a dat în lături de la nici o manipulare politică a momentului în realizarea parvenirii sale pe cea mai importantă funcţie în stat, cu toate că, în mod concret actuala Constituţie a fost elaborată special ca să nu se mai poată reedita greşeala produsă de Nicolae Ceauşescu. În cazul domnului Băsescu indubitabil că greşeala istorică s-a produs cu ocazia referendumului, când i-a fost ridicată cu uşurinţă suspendarea hotărâtă de parlament. Atunci s-a deschis drumul spre ce vedem că se întâmplă astăzi în ţară. Atunci domnul Băsescu a fost încurajat să manipuleze opinia publică românească, şi nu numai românească, pentru că relevant, şi unele ţări prietene occidentale au fost păcălite, ba o parte dintre acestea (SUA şi Anglia de pildă) şi astăzi continuă a nu intui arivismul şi vanităţile „voievodale” ale domnului Traian Băsescu, pentru care din capul locului Constituţia românească n-a avut altă consideraţie decât cea a unui simplu petic de hârtie. …Fireşte că fiecare dintre greşelile istorice ce s-au făcut în cazul nostru al românilor pe parcursul a 70-80 de ani, aşa cum am încercat să punctăm mai sus, au fost acompaniate şi de altele mai de mică întindere şi importanţă, ce au premers aceste mari greşeli istorice. Să luăm cazul cel mai „arzător”, adică pe cel al domnului Traian Băsescu. L-a „îmbrâncit”, cum ştim, pe Petre Roman, chiar în mod hilar de la conducerea Partidului Democrat, mândrindu-se neserios până la Dumnezeu că a băgat acest partid în rândul social-democraţiei europene. Pe domnul Stolojan la fel de „glumeţ”, l-a şi plâns la propriu ca pe un mort că nu-l mai ţin nervii să fie un veritabil candidat la cârma ţării. Pe domnul Geoană, cum ne aducem bine aminte, l-a „ciuruit” cu voturile aranjate pe la Paris şi alte secţii de votare din diasporă. Acum „mestecă” cum vedem – vai nouă! – prin structurile administrative şi instituţionale ale României, ca baciul la stână mămăliga. Din PDL a făcut realmente un veritabil PCR ceauşist, unde cei care-şi mai fac auzit glasul din când în când, au şi vor avea soarta bătrânului Constantin Pârvulescu de la ultimul Congres al PCR. De ce să ne facem că nu vedem nimic? De ce să închidem ochii la analogiile ce se derulează chiar sub ochii noştri? De ce să credem că domnul Băsescu scoate aşii din mânecă cu o reală întârziere, pentru că vădit încă mai poate să-şi urmeze drumul spre ce şi-a pus în gând, după modelele sale preferate, Ion Antonescu şi respectiv, Nicolae Ceauşescu. Oricum am crede, ar fi încă o ruşine pentru naţiunea română să ajungă din nou la un final de a-şi rezolva libertatea internă precum în cazul lui Ion Antonescu şi Nicolae Ceauseşcu, adică cu glasul forţei. Numai câteva ţări din Europa, dacă stăm să ne gândim, şi-au „ciuruit” (folosesc acest cuvânt pentru că el a devenit drag domnului Băsescu) conducătorii „iubiţi”…

I. D. Sicore

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here