Gorjencele au fost devansate de sexul masculin

265

Potrivit ultimului raport emis de Institutul Naţional de Statistică, la începutul acestui an, populaţia României după domiciliu a fost de 22,279 milioane de persoane, în scădere comparativ cu 1 ianuarie 2014, cu 67.000 de persoane. Bărbaţii reprezintă 48,8% din populaţie, la fel ca la 1 ianuarie 2014; avem în medie 95 de bărbaţi la 100 de femei.
În 20 de judeţe, populaţia din oraşele României este preponderent feminizată (ponderea populaţiei de sex feminin depăşind 52%). Acestea sunt: Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Vrancea şi municipiul Bucureşti. La polul opus, în 21 dintre judeţele ţării, populaţia este preponderent de sex masculin, respectiv: Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Constanţa, Covasna, Galaţi, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sibiu, Suceava, Tulcea şi Vaslui. Cele mai mari creşteri ale populaţiei după domiciliu, comparativ cu 1 ianuarie 2014, s-au înregistrat în judeţele Iaşi – 15.800 persoane, Ilfov – 11.600 persoane şi Vaslui – 5.200 persoane. Vârsta medie a populaţiei a crescut în 2014. Astfel, în mediul urban, vârsta medie a femeilor este cu 2,7 ani mai mare decât cea a bărbaţilor, iar in mediul rural cu 3,2 ani. Pe judeţe, vârsta medie a variat între 38,1 ani în judeţul Iaşi şi 43,8 ani în Teleorman.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here