Gorjeancă prinsă la furat de cărbune

394

O femeie în vârstă de 57 de ani, din comuna Plopşoru, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost surprinsă de un echipaj de jandarmi în timp ce fura cărbune din vagoanele staţionate în gara din localitate.

Marţi seara, în jurul orelor 20:30, în timpul executării unei acţiuni de prevenire şi combatere a furturilor de cărbune pe raza localităţii Plopşoru, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Mobil a depistat în zona Gării C.F.R. Plopşoru, o femeie din localitate care fura cărbune din vagoanele staţionate în gară. “Numita S.C., de 57 ani, domiciliată în comuna Plopşoru, descărca, cărbune (lignit) bulgări din vagoanele staţionate în gara din localitatea Plopşoru, cărbune pe care urma să-l încarce într-un atelaj cu tracţiune animală, cu intenţia de a-l transporta la domiciliu, moment în care a fost prinsă de jandarmi. Persoanei depistate i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pătrundere fără drept în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare şi sustragere de bunuri din vagoanele de marfă, fapte prevăzute şi sancţionate de prevederile Legii nr. 289/2005, cu modificările şi completările ulterioare”, a precizat Alin Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here