La Editura Stellamaris din Brest (localitate din Franţa), a apărut o frumoasă, grafic, şi o valoroasă, conţinutistic, antologie de aforisme: „Aphorismes roumains d’aujourd’hui”. În cele 230 de pagini sunt incluşi 40 de scriitori reprezentanţi ai minimalismului românesc. Coordonator principal este Ionuţ Caragea, traducător este Constantin Frosin, iar prefaţa o semnează profesorul universitar Jean-Paul Gavard-Peret. Fiecare autor participă cu 40 de aforisme. Prefaţatorul precizează că Ionuţ Caragea însuşi este un maestru al formei condensate şi reaminteşte că Emil Cioran a fost iniţiatorul renaşterii unei asemenea specii literare. Academicianul Giovanni Dotoli a jucat un rol foarte important în proiect, iar traducătorul a reuşit să le păstreze autorilor personalitatea, subtilitatea, umorul sau gravitatea. Autorii selectaţi (printre ei şi trei gorjeni: George Drăghescu, Vasile Ponea, Valeriu Butulescu, dar şi scriitori români precum Theodor Codreanu, Elis Râpeanu, Lucian Velea, Ion Diviza, Nicolae Mareş) sintetizează în maximele, reflecţiile, meditaţiile (şi sclipirile lor chiar poetice în cazul autorilor remarcaţi mai sus de cronicarul informaţiei de faţă) cele mai importante probleme ale vieţii. Multiplele aspecte glisează între bucurie şi durere, deseori oximoronic, dar fiecare poet îşi are universul său propriu. În toate cazurile, perimetrele identitare se manifestă după diverse suprafeţe şi profunzimi postmoderniste. Poeţii dialectizează condiţiile etice, politice, economice, sociale, estetice, existenţiale. Toţi scriitorii prinşi în această splendidă şi miraculoasă antologie pariază pentru viitor, pentru speranţă, chiar dacă din ce în ce mai complex şi cu orizontul din ce în ce mai confuz. Fiecare în maniera lui – cu încredere sau cu deziluzie – propune o miză pascaliană contrazicând, cumva, un aspect simptomatic: acela că oamenii rămân prea adesea incapabili să găsească un sens existenţei. Iar punctul de vedere al fiecărui aforism este centrul unei forme translucide, ca o puternică reflectare (oglindire) a unei stări de fapt, dar şi de o consistenţă filosofică. Şi ca să conchidem, antologia lui Ionuţ Caragea probează adevărul că această înaltă formă de comunicare, ne permite de a pricepe, de a perfora tăcerile insondabile. Este o manieră de a deschide inexprimabilul, de a arăta că niciodată cuvintele nu sunt laşe. Trăirea găseşte aici rădăcini noi. Ele iau cele mai neaşteptate înfăţişări, precum la George Drăghescu şi Vasile Ponea.
(I.P. Brădiceni)
