Găman, exasperat după înfrângerea cu Filiași: ,,Este a nu știu câta oară când ni se întâmplă!”

1181

Gilortul Târgu Cărbunești a pierdut confruntarea disputată vineri pe Stadionul ,,Cristinel Răducan”. Trupa lui Mario Găman și Bobi Staicu a fost învinsă de CSO Filiași cu 1-0. Singurul gol al meciului a venit în primul sfert de oră și a fost marcat de Florin Cioablă (14’). Doljenii au mai mișcat doar până la finalul reprizei, asta și din cauza eliminării lui Robert Petre, în minutul 50. De atunci, a existat pe teren doar Gilortul, dar gazdelor le-a fost anulat un gol perfect valabil în minutul 53. Alex Avrămescu a lovit transversala în prelungiri, iar Ionuț Gîlcescu a solicitat, în zadar, o lovitură de la 11 metri după un contact petrecut în careu. La finalul meciului, antrenorul Mario Găman a recunoscut că Victor Naicu a făcut o treabă bună la Filiași, dar a considerat că rezultatul a fost viciat de arbitrii. De altfel, nu e prima oară când gorjenii se plâng de aceste lucruri, iar punctele pierdute atârnă greu, într-o serie extrem de echilibrată. ,,Vreau să felicit echipa din Filiași pentru parcursul de până acum, pe Victor Naicu pentru echipa pe care a reușit să o formeze aici, o echipă frumoasă, o echipă care joacă fotbal și cred eu că își merită cu prisosință locul în clasament. Dar astăzi cred că echipa mai bună în teren am fost noi, și aici vorbesc de repriza a doua, unde cred eu că 90% din minge, din posesia balonului, a fost numai la noi. Am avut situații foarte multe de gol. Am avut un gol corect, anulat pe nedrept. Gheorghe dă mingea în bară, Cioablă rămâne jos, Gâlcescu dă gol și se fluieră fault pentru că arbitrul l-a văzut pe Cioablă jos. Este incredibil așa ceva. Este a nu știu câta oară când ni se întâmplă. La Lupac, același lucru, dar până la urmă nu vreau să dau vina pe arbitraj, pentru că dacă noi eram atenți și concentrați în fața porții, cred că rezultatul era altul. Iar am făcut un cadou în prima repriză, o poziționare greșită a defensivei mele. Noi eram la timona jocului, apoi lucrurile au curs în favoarea lor 20-22 minute. Am echilibrat jocul și cred că în repriza a doua a fost o singură echipă pe teren și asta am fost noi. După Deva, cred că Filiași este principala candidată la primele două locuri. La primele patru cred că se bat Șimian, Petroșani și alte echipe din spate. Este o serie echilibrată, unde oricine poate să bată pe oricine și este o serie unde se joacă fotbal. Sunt echipe bune, echipe care își văd de treaba lor, de jocul lor, și pentru asta merită felicitați toți, inclusiv antrenorii”, a concluzionat Găman. Gilortul a rămas pe locul 7 după acest eșec, cu 10 puncte. În ultima etapă a turului, gorjenii evoluează la Deva, sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 15.00.

Gilortul – ACSO Filiași 0-1 (0-1)
A marcat: Florin Cioablă (14’)
Cartonașe galbene: Dănăricu, Gîlcescu/Găgeatu, Popa, Fotescu.
Cartonaș roșu: Petre (50’).
Gilortul: Iuțalîm – Bărănescu, Gheorghe, Marina, Popescu (69’ Pătrășcoiu) – Avrămescu (cpt), Siewe – Săulescu (87’ Marica), Dănăricu (71’ Șerbulescu), Meliță – Gîlcescu. Rezerve neutilizate: Oprița – Nejoiu, Lazăr. Antrenori: Mario Găman, Boby Staicu.
ACSO Filiași: Găgeatu – Popa (64’ Oprea), Dina, Stăiculescu, Calu (cpt) – Tudorescu, Dobre, Rogoveanu (80’ Vulpe), Petre – Vîlcică (80’ Gugu), Cioablă (64’ Fotescu). Rezerve neutilizate: Constantinescu – Foresti, Udrea. Antrenor: Victor Naicu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here