Focar de rabie, la Bengeşti-Ciocadia

388

caiPrimul focar de rabie la animalele domestice din judeţul Gorj pe anul 2012 a fost depistat la finele săptămânii trecute la o cabalină de 16 ani într-o gospodărie din comuna Bengeşti-Ciocadia judeţul Gorj.

„În urma anchetei epizootologice întocmită de medicul veterinar din localitate, rezultă că animalul a prezentat un comportament agresiv, muşcând proprietarul în data de 1 februarie. Sursa de infecţie este necunoscută, fiind suspectate carnasierele sălbatice (vulpile), deoarece în cursul anului 2011 în aceeaşi localitate a mai fost diagnosticat un focar de rabie în mediul silvic. Au fost instituite măsurile sanitar-veterinare specifice pentru împiedicarea transmiterii bolii şi asanarea focarului”, a declarat Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj. Rabia este o zoonoză ce nu poate fi tratată iar măsura de prevenire a bolii o reprezintă vaccinarea antirabică anuală (octombrie – noiembrie) obligatorie a carnasierelor, în prezent fiind gratuită. Orice modificare a comportamentului animalelor domestice şi sălbatice (agresivitate excesivă, salivaţie abundentă, dromomanie şi paralizii ale muşchilor striaţi) trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate sau administraţiei publice locale.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here