Firmele şi persoanele fizice, cu declaraţiile la Finanţe

345

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj informează contribuabilii persoane fizice şi juridice că în prima jumătate a lunii august trebuie depuse o serie de formulare privind TVA-ul, dar şi activităţile economice desfăşurate în mod independent.

Potrivit reprezentanţilor AJFP Gorj până pe 7 august inclusiv trebuie depus Formularul 092 „Declaraţie de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România”. Aceasta trebuie depusă de către persoanele juridice şi persoanele fizice de la nivelul judeţului nostru care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna iulie 2014 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar.
De asemenea, ziua de 11 august este termenul limită pentru Formularul 010 “Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică”. Acesta e adresează firmelor care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Totodată, persoanele fizice, altele decât persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire prin depunerea Formularului 020 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice române”. Şi gorjenii persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire sunt aşteptaţi să depună în prima decadă a lunii viitoare completând şi depunând Formularul 070. Totodată, 11 august este ultima zi când se mai poate depune Formularul 096 “Declaraţie de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal”, declaraţie care vizează persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 cu perioadă fiscală lunară şi care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here