Fără spectatori în Ghencea

422

Pandurii va juca meciul din Ghencea fără a avea presiunea publicului echipei campioane, Steaua având de ispășit ultima etapă în care nu poate deschide suporterilor porțile stadionului pentru meciurile din Liga 1.

Suspendarea primită de echipa militară nu-l încântă deloc pe antrenorul Pandurilor, care consideră că nu este nimic mai urât decât un joc cu tribunele goale, asta deși, pentru echipa sa, poate însemna un avantaj important: „Nu este pentru prima oară, dar este urât să joci fără spectatori şi chiar îmi pare rău. Dacă am putea să facem noi un demers, cred că am fi de acord ca meciul din Ghencea să se joace cu spectatori pentru că e foarte important să ai lume în tribună să te privească atunci când joci fotbal”, a declarat Petre Grigoraș. Pandurii și Steaua s-au mai înfruntat fără spectatori chiar în ultima lor întâlnire, când, tot în Ghencea, au terminat la egalitate, scor 2-2, în această primăvară. Tot cu o suspendare pentru clubulul bucureștean, cele două echipe s-au întâlnit în urmă cu câteva sezoane la Ploiești, pe stadionul Astrei, într-un meci câștigat de gorjeni, dar rămas în memoria microbiștilor mai mult prin accidentarea suferită de Cosmin Băcilă, care a suferit atunci o dublă fractură.

Mai mulți telespectatori!
Dacă în primele etape din actuala stagiune mulți dintre iubitorii fotbalului au căutat fără succes să vadă pe micul ecran meciurile din Liga 1, de acum aceștia primesc o veste bună. Romtelecom a bătut palma cu cei care dețin drepturile TV pentru Liga 1 și cele două posturi care transmit meciurile din campionatul intern sunt acum disponibile pentru abonații NextGen Communications. Din această săptămână, Look Plus este disponibil în grila de bază pentru toate abonamentele TV Digital de la NextGen. Astfel, toți abonații pot urmări meciuri din Liga1, în direct. Pentru cei care vor tot fotbalul din Liga 1 pe micul lor ecran există o nouă opțiune numită „FOTBAL FAN!”. Această opțiune include posturile: Look TV, Look Plus HD și Look TV HD la un cost lunar fiind de 9.5 lei (TVA inclus). Look Plus va transmite 4 din cele 9 meciuri dintr-o etapă, iar postul Look TV va transmite restul de 5 meciuri din fiecare etapă.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here