Eveniment editorial – Dramele românilor, în NOVĂCEANUL!

967

Aproape întrega primă pagină a NOVĂCEANULUI pe luna februarie este dedicată și numită, la propriu, Actualitatea novăceană.

Știrea de ultimă oră este venită de la primarul orașului Novaci, Dumitru Leuștean, și anunța desfășurarea, în data de 9 februarie, a Conferinței regionale Antreprenorești vine pe Transalpina, un proiect inițiat în cadrul Bussiness Leaders, alături de RePatriot, cu scopul de a stimula antreprenoriatul în mediul rural și de dezvoltare a comunităților cu potențial turistic situate în partea de nord a Olteniei. Redactorul șef al publicației lunare independente NOVĂCEANUL, domnul Constantin Dârvăreanu, face o trecere în revistă a Proiectelor în derulare: Sunt șanse mari să avem gaze în Novaci; Modernizare piața agroalimentară; Asfaltare, reabilitare, între ținere drumuri rutiere Rânca; Reabilitare, modernizare și extindere sediul ISU Novaci și Transport în comun (electric) pe raza localității.
Pagina primă este ilustrată cu o imagine a Transalpinei, realizată de regretatul Prof. Nicolae Filiș. Grupajul Proiecte în derulare are fotografia actualului primar al urbei, dr.ing. Dumitru Leuștean, liberal ca și Marcel Romanescu, primarul municipiului reședință a județului Gorj, dar la care drumul de la promisiuni la realizări este unul înfundat.
Regretatul și talentatul poet novăcean autodidact – Ion Florea este prezent cu poemul Șapte, din care cităm ultimele versuri: //Sunt șapte brazi, sunt șapte raze./ Toți vulturii prind în cioc câte una/ Prefăcându-se în șapte fulgere/ În șapte cântece de frați,/ Slavă legendarilor Carpați//.
Faptul că Liceul Teoretic Novaci a coordonat Proiectul educațional județean „Constantin Brâncuși – Semne și sensuri”, vreme de cinci zile consecutive în preajma Zilei Naționale Brâncuși – 19 februarie – este consemnat de Directoarea Prof. Alina-Ramona Țicu. Prof. univ.dr. Nicolae Vințanu glosează Despre viață, destin, fericire, într-un eseu remarcabil. La rubrica Din trecutul acestor locuri e semnalată Prima căsătorie a unui mărginean sibian cu o fată băștinașă din Novaci. Iar asistenta pensionară, Despina Calotă, își răsfață cititorii cu minipovestirea Zdreanță.
De departe, grupajul DRAMELE ROMÂNILOR, realizat de scriitorul și publicistul Constantin Dârvăreanu face cinste oricărei reviste de cultură sau literare. El continuă ideea lansată în numărul NOVĂCEANUL pe luna ianuarie, conform căreia „Sărbătorind Ziua Culturii Naționale, pe care ar trebui să o sărbătorim în fiecare zi, nu doar la 15 ianuarie, când îl sărbătorim pe Mihai Eminescu, poetul nepereche…” Și tot în numărul respectiv, maestrul Constantin Dârvăreanu îl cita pe Tudor Arghezi care spunea: „Să ne aducem pururi aminte de Eminescu”.
Și, ca să-și întărească sentimentele patriotice și naționale, Constantin Dârvăreanu mai zice: „Este și motivul pentru care am ales să vorbesc și în numărul de față al publicației NOVĂCEANUL despre problemele acestei țări, despre problemele cu care se confruntă românii noștri obligați de vicisitudinile istoriei să-și trăiască viața în alte teritorii care ne-au fost luate cu japca de cei cărora le-au stat puterile în mâimi. Ca și atunci, și astăzi asistăm neputincioși la dramele prin care încă mai trec românii noștri dincolo de actualele hotare stabilite în mod arbitrar”.
Ne este dată ocazia de a reciti poemul Spovedanie, al poetului Vasile Tărâțeanu, din Cernăuți, dar și poeme ale Marelui Poet român născut în Basarabia, bunul prieten al Gorjului – Grigore Vieru: De-ai curge tu, Prutule; De ce-ai dat, Doamne?! și Scrisoare din Basarabia.
Conținutul revistei NOVĂCEANUL, nr. 104, este mult mai bogat și promit să reiau în Gorjeanul unele teme. Cu regret, mă alătur celor care l-au cunoscut și au scris despre personalitatea Domniei Sale, prof. de matematică și Artistul Imaginii, Nicolae Filiș, care-a părăsit această lume, plecând puțin la cele veșnice. Unde, nici durere nu e și nici întristare. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l ia în ceata Îngerilor Artiști.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here