Cei trei din Ezoterezia
1. Paragarafamos e grec, Kesarion Breb e dac (sau get). Ioan Protagoras Basileul e roman (de provenienţă din Eucalin, cetatea Ezotereziei).
Şi, toţi trei slujesc în Templul Poeziei.
2. Paragarafamos e deja faimos, întrucât a transvaluat Marile Capodopere Antice. De la Heraclit a învăţat să se uite în apă, nu ca într-o oglindă, ci ca într-un miez de ghindă. Dar nu ca într-un iaz cu peşti, ci ca într-un turnir cu poveşti.
3. Printre povestitori, era de văzut şi Kesarion Breb. L-a abordat pe Maestrul de Ceremonii: „Dă-mi voie să te întreb: De la Platon ce-ai reţinut?”. Paragarafamos din Pericleea l-a chemat, cu un gest socratic, la dânsul şi i-a răspuns răspicat: „De la Platon am deprins arta dialogului şi cultivarea paradoxului filosofic. Tot odată contemplarea adevărată: aceea prin care toţi zeii se arată. Iar din opera lui Aristotel – încerc a-ţi intui următoarea întrebare – am priceput ironia, fizica, metafizica, cerul şi cercul, materia şi concretul răsfrânt în aporetice înţelesuri.” „Numai atât?” – s-a mirat, ca un copilandru pervers, Kesarion Breb. Reputatul Maestru Plenipotenţiar al Noii Zone de Reflecţie a părut mut, pierdut în sine însuşi, de moment: „Eu şi Părintele Tău Spiritual, Deceneu, am studiat la Aceeaşi Şcoală de Magie şi Alchimie, unde ne-am însuşit Marile Secrete ale Producerii Mierii – precum Albinele din Cuvinte. Care, băută cu vin din Munţii Zalmoxieni, produce, exact precum absintul, aurul, argintul, consoanelor şi vocalelor, care, topite în Creuzet, îl învestesc pe Poet cu Ştiinţa Transrostirilor Fundamentale.”
4. Cel de-al treilea protagonist al poveştii de faţă eram Eu Însumi, dar, pe atunci, basileu al Ezotereziei, şi Cavaler de Malta. Întreţineam o dificilă corespondenţă cu cei doi Savanţi provenind ei înşişi din fostul Imperiu al Atlantidei. Cu argumente şi contraargumente, cu accente axiologice şi priorităţi fenomenologice, cu provocări ale orizontului de aşteptare.
5. Azi Kesarion Breb e doar personaj de roman (la Mihail Sadoveanu sau la subsemnatul, Ion Popescu-Brădiceni, ca avatar al Întemeietorului Ioan Protagoras Basileul). Şi ca orice personaj (meta)/(trans)românesc eroul universaliilor transversalizează erosul, căci suferă, în imanent, presiunea subconştientului spre în sus, aspirând la „cerul conştiinţei”.
6. Paragarafamos Pericleatul, urmaş de ipso et de facto al eleaţilor, şi-a reluat mai vechiul meşteşug: de-a modela destine într-o Academie fondată într-o Insulă Uliseiană, ori poate Ieronimiană. Îşi începe mereu „conferinţa” peripatetică printr-un poemtext: Voi, ucenicii mei de azi, nu cei de mâine, nici nomazi, ci-aparţinând acestei ţări, stăpâni pe locuri şi-aşezări, apropiaţi-vă, vă rog, c-acolo, iat-un inorog, cu o licornă ce-l urmează; hai, fie-vă mirarea trează c-odată Numele-şi încep desemnul lor ca să dea cep poveştilor aurorale”;
7. Ioan Protagoras Basileul a trecut prin „eulalii” – bucuros ca nimeni altul – de fiecare răscruce a transexistenţei sale. Era cât pe-aci să i se întâmple Renaşterea ca Androgin. Noroc cu Giordano Bruno, care i-a modificat un cromozom şi s-a născut bărbat întreg, cu falus şi ouă în săculeţ. Ce-i mai de preţ pe pământ, cu mult peste profesia de sfânt, decât plăcerea de a te împerechea cu aleasa inimii tale? Nimic! Vă zic, eu însumi, Alchimist şi Proprietar de Alambic. Absolut. Nimic. Martin Heidegger însuşi ar înclina din cap murmurând ca în transă: „Tinere, sunt de acord, dar mai dă-i şi lui Nietzsche o şansă!”
8. Din punct de vedere politic, mi-s de o vreme extrem de critic. Ca atare, îmi exercit dreptul de-a explora Cetatea. O fac în numele Ideii că Libertatea nu poate fi suprimată de tirani. Ea ne permite nouă să-i fim precum stropii de rouă, încât, răsfrângându-se-n ei, să-i demaşte pe mişei, derbedei, farisei. Sunt totuşi vreo treizeci de ani de când democraţia e fantasmagorică în România. Şi de aceea mă cuprinde mânia!
Ion Popescu-Brădiceni
