Erorile Angelei Gheorghiu

Între marii artiști lirici ai României și ai lumii, Angela Gheorghiu, născută la 7 septembrie 1965 în orașul Adjud-România, a publicat cartea A life of art/ O viață pentru artă, la Editura Curtea veche, 2021. Cartea evidențiază activitatea inegalabilă pe mapamond a artistei
A studiat muzica la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” între anii 1984-1990, Secția Canto cu profesori deosebiți. Într-un interviu publicat în Contributors.ro, de la început, menționează o idee șocantă: “În România am învățat o falsă istorie a muzicii fabricată și comandată” și, continuă artista, “unele dintre personalitățile lumii muzicale ale României sunt «false legende» care nu au avut o carieră internațională de prestigiu”.
Sigur, cititorul este curios să afle cam la ce fel de situații se referă distinsa soprană de operă. Ca unul care am studiat muzica la același Conservator de pe strada Știrbei Vodă 33, să-mi dea voie Angela Gheorgiu să nu fiu de acord cu Domnia Sa. E adevărat că totul era dirijat de partid, dar profesorii adevărați, pentru a fi cu conștiința împăcată, nu puteau ignora, în diacronie, adevărul artistic. Să citim, de exemplu, cărțile muzicologilor Octavian Lazăr-Cosma, Viorel Cosma, Mihail Jora, Zeno Vancea sau ale maestrului George Bălan care, a rebours/ în contradicție cu oamenii regimului, a fost nevoit să ia calea exilului, stabilindu-se în Sankt Peter, Germania, unde a ctitorit Musicosophia sau arta de a asculta muzica, promovată în libertate, pe mapamond peste patru decenii, în perioada 1977-2022.
Din Conservatorul bucureștean, după 1989 Academia de Muzică București, au ieșit nu puține valori muzicale cu activitate de prestigiu în țară și în lume.
Menționarea unor legende în legătură cu personalitățile care nu au avut o carieră internațională de prestigiu, referindu-se expreis verbis la Ciprian Porumbescu, George Enescu și solista de muzică populară Maria Tănase, neliniștește părofund pe cei care cunosc adevărul.
Ciprian Porumbescu și George Enescu-afirmă ritos Angela Gheorgheiu- sunt mai puțin importanți din punct de vedere al operei artistice!, iar Sergiu Celibidache și Radu Lupu sunt mult mai valoroși în lumea artei. O comparație neavenită pentru că-e adevărat- fiecare a fost mare în felul său. Sergiu Celibidache, de exemplu, a fost compozotor și un mare dirijor al unei formații simfonice din Germania și atât. A fi egali sau mai mari decât cel care în lumea muzicii-George Enescu-a fost cinci într-unul, nu-i posbil.
În continuare, mai afirmă tendențios precum că “sunt și alți compozitori români cu lucrări mai importante decât operele lui George Enescu cum ar fi Nicolae Bretan, Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu, Dinu Lipatti…”. În mod firesc, după George Enescu, plecat dintre noi în anul 1955, au apărut și alte valori muzicale românești, dar – repet- fiecare cu meritele sale, însă a pune în inferioritate celebra operă enesciană de la Poema română la Vox maris, opera Oedip și Simfonia de cameră este un act necugetat, de rea intenție, menit a coborî jenant de pe soclu pe soprana Angela Gheorghiu. Îmi pare rău să o spun, dar, se vede că Angelica noastră n-a citit bogata istoriografie enesciană și nici n-a ascultat vreun op al marelui muzician. La această nefericită exagerare mai adaugă și faptul că “toate lucrările de început sunt de muzică populară românească orchestrată”. E vorba, în principal, de celebrele Rapsodii în Re și La major, piese unicat în istoria muzicii românești și universale. De asemenea, mai afirmă că în cei 30 de ani cât s-a preumblat prin străinătățuri “nu a descoperit o sală în care George Enescu a cântat”, fapt cu totul nerelevant, dar pus așa în batjocură.
Până în zilele noastre nu s-a auzit decât de Festivalul și Concursul Internațional George Enescu, Ediția a XXV-a în anul 2021, când s-au cântat de diferiți artiști ai lumii 37 de piese din opera maestrului. De alt festival care să facă atâta onoare României – realizat cam pe același plan artistic precum Festivalul de la Bayreuth ctitorit de Richard Wagner și alte festivaluri internaționale – n-am auzit. În alt pasaj artista spune că nu a fost niciodată invitată să cânte la Festivalul George Enescu din București. În această situație, ce vină a avut George Enescu?

Aura enesciană este și rămâne fără egal, non limits, divină!
Pe marea artistă – La Traviata (1991) – a deranjat-o și Ciprian Porumbescu al cărui nume l-a purtat Conservatorul unde s-au format mulșți artiști valoroși. Opera sa nefiind de valoare, murind tânăr.
Numai celebra Baladă pentru vioară și orchestră de-ar fi compus, ar fi rămas celebru. Și, sigur, a rămas un reper important în istoria muzicii românești și universale.
Ceea ce afirmă despre Maria Tănase, marea cântăreață de muzică populară, este de prisos, fără sens. Ce o deranja faptul că Maria Tănase a cântat la New York, în restaurant, pe lângă mese?
Este regretabil că ne aflăm în era dărâmării statuilor nu numai în viața social-politică, ci și în artă. (v. și Dilema nr.265/27 II-5 III/1998 în care 10 indivizi cu cultură se întrec a înjosi/jigni personalitatea marelui Eminescu). Cât de motivată este această acțiune de rea intenție a unora se pronunță deja contempoarnii și, probabil, cu mai mmult aplomb, viitorimea.
Marin I. Arcuș