Eminescu în vacanţă pe meleaguri gorjene (II)

175

foto 001Poetul sosea la Floreşti cam în acelaşi timp în care cei rămaşi acasă îşi plângeau morţii din Războiul pentru Independenţă, Gorjul aducându-şi cu prisosinţă obolul său pe altarul eroismului.

Însuşii poetul se adresează epistolar, la 1 iulie 1878, lui Gh. Feraru din Craiova, cerând informaţii privind eventuala sosire a fratelui său, ofiţerul Matei Eminovici, din campania sud-dunăreană împotriva turcilor: „Te rog informează-mă, printr-un mic răspuns, dac-a sosit frate-meu cumva la Craiova, căci sperez să fi venit, pentru că armata s-a desconcentrat” (Barbu Lăzăreanu, Însemnări istoriografice, în „Adam”, nr. 114, An X, 11 ian. 1938, p. 12). ”Locuind singur în tot conacul”, având în faţă Câmpul Cerbului urcând spre pădurea Arpadiei, poetul „era foarte mulţumit”, notează Călinescu în monografia dedicată poetului. Administratorul moşiei, Sandu Pătru (1843-1909), se îngrijise ca poetul să nu ducă lipsă de nimic, mai ales că vârsta apropiată a acestora îi atrăgea la o relaţie de bună înţelegere. Harnic şi credincios, arendaşul Sandu Pătru se va bucura şi în eternitate de recunoştinţa proprietarilor Zoe şi Nicolae Mandrea, după cum glăsuieşte inscripţia de pe crucea de piatră aflată în cimitirul bisericuţei din Chiciora. Sejurul de la Floreşti era pentru Eminescu un prim concediu binemeritat, după o muncă de aproape un an în redacţia Timpului (venise la Bucureşti la 2 noiembrie 1877, după experienţa de jurnalist la Curierul de Iaşi şi după ce fusese destituit din funcţia de revizor şcolar peste judeţele Iaşi şi Vaslui de către liberalii veniţi la putere). Nu împărtăşim ideea că, dorind să-l marginalizeze de la conducerea ziarului, unde devenise incomod chiar şi pentru junimiştii de frunte, diriguitorii vieţii politice conservatoare în frunte cu Titu Maiorescu l-ar fi trimis pe poet nu la odihnă şi refacere, ci într-un ”exil floreştean”! Ipoteza aceasta este …siameză cu alta fluturată în ultimii 20 de ani, potrivit căreia internarea la Şuţu a poetului, la 28 iunie 1883, ziua cea neagră, fusese un aranjament criminal, pus la cale de… Titu Maiorescu şi ceilalţi „trădători” din Societatea Carpaţii! Mistificări ordinare pe seama îmbolnăvirii iremediabile a poetului, tratat de medicii vremii, după tipic, cu injecţii şi frecţii mercuriale. Semnele oboselii fizice („semne ale bolii ereditare” – consideră George Munteanu) îşi făcuseră apariţia încă din iarna lui 1878 – „i se umflaseră fluierele picioarelor de nişte bube urâte care se întindeau”, notează în Amintirile sale Ioan Slavici. Aceste ulcere varicoase, însoţite şi de o stare de solicitare nervoasă în postul de redactor principal, îi determină pe diriguitorii Timpului (Maiorescu desigur, la sfatul medicului Wilhelm Kremnitz, medicul primar al Spitalului Brâncovenesc) să-i recomande poetului un sejur mai îndelungat („concediu de întremare” – G. Munteanu) la conacul disponibil al amicului lor comun, juristul bucovinean Nicolae Mandrea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie. Pentru a nu se plictisi, amicii bucureşteni îi recomandă, contra cost, traducerea din germană a circa 450 de pagini din „Documentele Hurmuzaki/ Fragmente Zur Geschichte der Rumanien”, vol. I, – apărut anul viitor, v. ed. OPERE, XIV, 75-208, 1981-988, privitoare la istoria românilor (documente copiate de proprietarul lor din arhivele vieneze, la recomandarea lui Mihail Kogălniceanu). Manuscrisele 2276 I şi 2260 cuprins fragmente din „Geschichte des Osmanischen Reiches”, de Hammer – în fragmente independente: visul Sultanului şi scrisoarea feciorului de Domn, după victorie, în metru popular. Că poetul nu s-a îndeletnicit la Floreşti numai cu traduceri din germană, stau mărturie gândurile sale de voie bună şi intenţia de a face călătorii mai îndepărtate, precum cea proiectată în Ţara Oltului, pentru care solicită aluziv 1000 de lei noi, într-o scrisoare către Theodor Rosetti datată 23 iulie 1878. Cu acelaşi prilej poetul le face cunoscut amicilor junimişti pitorescul locurilor cutreierate: „Locul în care sunt e cât se poate de frumos. Râuri, codru, şes, dealuri, munţi în depărtare, frumos adică în puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu aş nenoroci poate «Convorbirile» cu Amintiri de călătorie ale unui june. Dar numai grija asta n-o am, ci mă mărginesc a mulţumi zeilor îndeobşte şi d-lui Mandrea îndeosebi de îngăduirea unui colţ de pădure, care-mi dă toane bune şi sănătate”. În finalul epistolei, poetul solicită 100 de franci „spre ilustrarea existenţei cu oarecari călătorii la Turnu Severin şi prin împrejurimi.” Scrisoarea se încheie cu comunicarea noii adrese: „M. Eminescu, Comuna Floreşti, Plasa Jiul de Sus, judeţul Dolj, staţia telegrafică poştală Filiaşi” (I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. III, Buc., 1932, p. 280). Să precizăm că secretarul Comisiei Documentelor Istorice, sub supravegherea căruia se tipăreşte vol. I din Documentele Hurmuzaki este Ioan Slavici, care va specifica într-o Notă de plată că s-au achitat lui Eminescu pentru traducerea Fragmentelor… o mie de lei noi (OPERE, XIV, 986). La 13 iulie, poetul adresase colegilor din redacţia Timpului o scrisoare plină de umor ca răspuns la „scrisorile voastre cele multe”!, surprinzându-se la un moment dat destul de exact: „Despre partea mea, a lui Moş Iftimie Talpă-lată, veţi şti doar că tot mă ustură piciorul şi vă duc dorul şi vă trimit ciorilor în crucea hotarelor, pentru că mi-aţi scrisărăţi şi nimic îmi rostirăţi din câte s-au întâmplatără. Fiindu-mi teamă că de lene şi de frică de cheltuială mare şi ruină nu veţi merge nici unul la poştă, ca să cumpăraţi mărcuţa (vedea-v-aş la ”Mărcuţa”) vă trimit eu una de 15 bani, ca să-mi scrieţi o scrisoare: tu, Ronetti Roman s-o scrii, că eşti mai priceput, şi tu, Caraieli, să pui degetul, pentru ca, în loc de iscălitură, şi să se puie acolo în scrisoare cum mai merge, cum stă ţara, lumea şi politica şi despre iubitul meu Rosetachi alias Berlicoco-liberalul C.A.Rosetti cu care polemiza în coloanele „Timpului”], să-mi scrieţi dacă tot mai e mare şi tare în satul lui Cremene şi alte chiţibuşuri asemene. Apoi, să-mi trimiteţi Timpul, ca să fac şi eu haz… Măi, oameni buni, ce mai face căsuţa mea? Mai merge careva dintre voi pe la dânsa, nu de alta, decât să se lege de fata popii cea ocheşică. Bre, nu fiţi pezevenchi şi scrieţi-mi orice, numai scrieţi, că trăiesc în lume. Al vostru, cu toate temenelele. M. Eminescu. Adresa: M. Eminescu, poste restante, Filiaşi. (Ap. Petru Rezuș, M. Eminescu, „Cartea Românească”, 1983, pp. 98-99). Din rândurile pline de savoare şi haz se desprinde, totuşi, informaţia expresă a „usturimii” de la picior, precum şi nevoia de comunicare, lipsa companiei amicale şi atmosferei redacţionale, observaţia privind „lenea”/comoditatea colegilor de ziar. Nu trebuie lăsată deoparte nici intenţia poetului de a călători în împrejurimi sau chiar în judeţele Romanaţi-Vâlcea şi Mehedinţi… Unii au avansat şi ideea unui probabil voiaj la Târgu-Jiu, de vreme ce exista de trei ori pe săptămână diligenţă Ţânţăreni -Târgu-Jiu, deşi nu există încă nicio dovadă! Cât priveşte aluzia cu „fata popii cea ocheşică”, trebuie să precizăm că în sejurul floreştean s-a ţesut şi legenda dragostei „de o vară” a poetului cu Elena, fata popii Dumitru Duţescu din Chiciora, de o rară frumuseţe, rămasă văduvă după o căsătorie într-un sat vecin (la 13 iulie poetul, aflat „în toane bune”, scria savuroasa poezie de un simpatic umor Vreo zgâtie de fată….). Se ştie că acea iubită de o vară a poetului se va căsători apoi în Bulbuceni, în familia Stoiculescu. S-a acreditat, însă, ideea că, dacă în 1877-78 geniul poetic încetase a mai scrie şi publica versuri („remarc că sunt un ticălos de frunte pentru că nu scriu” îi mărturisea epistolar lui Slavici), în 1879 acesta va reveni în forţă. Una din creaţiile datorate sejurului floreştean ar fi Freamăt de codru, publicată la 1 octombrie 1879, în care apare imaginea fetei „cu ochii vineţi”: „Am răspuns: pădure dragă,/ Ea nu vine, nu mai vine,/ Singuri, voi, stejari rămâneţi,/ De visaţi la ochii vineţi/ Ce luciră peste mine/ Vara-ntreagă.// Ce frumos era în crânguri/ Când cu ea m-am prins tovarăş!/ O poveste încântată,/ Care azi e-ntunecată./ De-unde eşti revino iarăşi/ Să fim singuri!” E de presupus că şi alte poeme, aflate în lucru sau în stare genuină au beneficiat de „momentul de inspiraţie Floreşti”, după cum afirmă profesorul cercetător Liviu Poenaru, enumerând câteva poezii din 1979: Pajul Cupidon, O, rămâi… (cu variantele Craiul Codrului şi Codrul)… Ba chiar şi Fiind băiet păduri cutreieram (apărut postum, în 1902, dar datat de Perpessicius cam din aceeaşi perioadă de creaţie) ar sta sub acelaşi „motiv al codrului floreştean”… Imaginea cu „mersul cârdului de cerbi” ar putea aminti, crede acelaşi cercetător, în Povestea codrului, de „Câmpul Cerbului floreştean”. Fără a mistifica, în lipsa evidenţelor, lucrurile, vom constata că, pe perioada vacanţei floreştene, poetul va publica doar în Timpul câteva din articolele sale importante: O poveste a Cestiunii Orientale (nr. din 9, 22, 27 şi 29 iunie 1878), recenzia: Ion Scurtu – Istoria românilor pentru clasele primare (23 iulie), Administraţia Dobrogei (4 august), Despre cultură (6 august)… Unele le lăsase spre publicare, la plecarea din Bucureşti de la începutul lunii iunie, altele le trimisese direct prin poştă, luna următoare, câteva, probabil, le încredinţase lui Slavici (care îl vizitează la Floreşti, după câteva săptămâni, mai exact pe 19 iulie, după Petru Vintilă, găsindu-l „sănătos tun şi cu voie bună” – Amintiri). Multe sunt peregrinările poetului prin ţară, dar niciuna nu s-a bucurat de un aşa îndelungat sejur precum popasul „estival” de la Floreşti. Ce va fi rămas în sufletul poetului, de la peisajul cu dealuri împădurite, amintindu-i de Ipoteştiul natal, până la oamenii locului, e greu de decelat – oricum în adâncurile metafizicii poetice imagini ale acestui topos de Subcarpaţi getici vor fi pătruns şi se vor fi aşezat cu întreaga lor încărcătură umană şi spirituală. Raza geniului eminescian cu farmecul şi magica-i reverberaţie stăruie încă şi peste acest colţ de ţară din Mica Valahie.

Prof.dr. Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here