Elevii de la Bâlteni i-au cadonat pe bătrânii internaţi la Suseni

306

suseni1Vârstnicii internaţi la Complexul de Îngrijire şi Asistenţă Suseni au primit la sfârşitul săptămânii anterioare vizita unui grup de elevi ai Grupului Şcolar Industrial Minier (GSIM) Bâlteni. Acţiunea s-a lăsat cu colinde şi cântece şi dansuri populare, totul făcând parte dintr-un amplu proiect educaţional.

Un proiect de parteneriat educaţional i-a adus pe bătrânii Complexului de Îngrijire şi Asistenţă Suseni din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj faţă în faţă cu elevii GSIM Bâlteni. Proiectul, intitulat „Sub aripa timpului! Fiecare zi, o viaţă!”, a fost încheiat între conducerea DGASPC Gorj şi GSIM Bâlteni pe parcursul întregului an şcolar 2010-2011, coordonatoarea proiectului şi a acţiunilor întreprinse fiind Bianca Mădălina Copotoiu, profesoară de limba şi literatura română, în cadrul instituţiei de învăţământ din localitatea Bâlteni.

Interacţionarea între două generaţii

Obiectivele proiectului sunt promovarea dialogului şi a comunicării între elevi şi bătrâni, dezvoltarea cooperării şi a comunicării între reprezentanţii a două generaţii diferite, dezvoltarea sentimentului de dragoste, de preţuire şi respect pentru persoanele în vârstă aflate in situaţii dezavantajate sau situaţii de risc. Activităţile ce se vor desfăşura în cadrul proiectului de parteneriat educaţional se vor înmulţi odată cu intrarea în anul 2011, când elevii de la Bâlteni vor pregăti pentru vârstnicii de la Suseni acţiuni pentru a sărbători tradiţionala sărbătoare a iubirii şi anume Dragobetele, organizarea unui Bal al Bunicilor, precum şi o excursie odată cu venirea primăverii pentru un grup de vârstnici pe Cheile Sohodolului. Un real sprijin în desfăşurarea activităţilor din acest proiect este şi primarul comunei Bâlteni, Vasile Vlăduleanu, care s-a oferit să susţină elevii cu tot ce este nevoie pentru a aduce un zâmbet pe chipurile bătrânilor internaţi la Complexul de la Suseni. De asemenea, alţi parteneri în proiectul de parteneriat educaţional au fost şi Constantin Mărgulescu, directorul adjunct al GSIM Bâlteni, precum şi Irina Mărgulescu, cadru didactic, ambii însoţindu-i pe elevi la prima activitate din amplul proiect.

Cadouri multe şi din suflet

Prima acţiune din cadrul „Sub aripa timpului! Fiecare zi, o viaţă!” a avut loc vineri la orele prânzului. Un grup de 18 elevi ai GSIM Bâlteni, reprezentanţi ai mai multor clase, s-au deplasat alături de coordonatoarea proiectului la Suseni, cu alimente de post şi fructe pentru bătrânii internaţi la complex. Banii pentru cumpărarea alimentelor au provenit de la toţi elevii GSIM Bâlteni, care au pus mână de la mână, din puţinul lor pentru a le aduce o bucurie celor în vârstă. Acţiunea s-a desfăşurat cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, sărbătorită anual la data de 3 decembrie, dar a fost şi un preambul la sărbătorile de iarnă. Elevii le-au oferit bătrânilor de la Suseni un program artistic, format din colinde, dansuri şi melodii populare. Printre acestea, o talentată elevă a GSIM Bâlteni a cântat şi „Ruga pentru părinţi” a regretatului poet Adrian Păunescu. Grupul de elevi, alături de coordonatoarea Bianca Mădălina Copotoiu le-au oferit vârstnicilor cozonaci, fructe, fursecuri, napolitane, turtă dulce. De asemenea, pentru bătrânii care nu au putut asista la spectacolul oferit de elevi, aceştia din urmă au luat la pas saloanele spre a le împărţi celor imobilizaţi la pat din cauza problemelor de sănătate alimentele de post, dar şi obiecte de cult precum cruciuliţe, iconiţe şi lanţuri cu simbolistică religioasă.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here