Ei răscolesc pământul Gorjului: „Diverse nimicuri sunt adevărate comori pentru noi”

2358

Un nou hobby prinde contur în județul Gorj și câștigă tot mai mulți adepți pe zi ce trece. Este vorba despre o activitate captivantă care, cel puțin pentru cei care o practică deja aici, creează dependență. Detectoriștii, așa cum își spun cei care folosesc aparate de detecție pentru a scoate la lumină valoroase vestigii ale trecutului, sunt mândri de ceea ce reușesc să facă și de modul în care, nu de puține ori, rescriu istoria acestor meleaguri.

În județul nostru, acești pasionați de istorie au înființat o asociație – „Detecții Gorj” care, în momentul de față, numără 15 membri. Așa cum spune președintele acesteia, Valentin Cîrstea, „scopul asociației este nelucrativ, nonprofit, de interes social, și îl constituie promovarea activității de detecție de metale în România, ca activitate recreativă, prin utilizarea detectoarelor de metale sau altui gen de echipamente, achiziționate și autorizate conform legislației române în vigoare, protejarea naturii și a mediului înconjurător și, nu în ultimul rând, prezervarea patrimoniului cultural național”.

Cele mai importante descoperiri
Deși la prima vedere pare o activitate recreativă în cadrul căreia cei care o practică se plimbă cu un detector de metale căutând comori, lucrurile nu stau chiar așa. Este vorba despre acțiuni dificile, care încep cu o planificare serioasă ce presupune alegerea anumitor zone, de cele mai multe ori greu accesibile, urmată de căutări minuțioase. „Locurile le alegem aleatoriu, dar după verificarea în prealabil a listei siturilor arheologice. Facem acest lucru cu mare grijă, pentru că activitatea de detecție este interzisă în acele zone”.
Valentin Cîrstea spune că, dacă ar fi să aleagă cele mai importante descoperiri făcute de detectoriștii gorjeni, acestea ar fi: ștanța monetară geto-dacică care a fost găsită la Târgu- Cărbunești, tezaurul monetar format din 379 denari români de la Telești și, nu în ultimul rând, necropola de incinerație de la Bălănești, și anume trei morminte ale unor luptători daci. „De asemenea, în toamna anului 2018 am descoperit, fără să acționăm fizic asupra lor, 16 tumuli funerari (cel puțin) care compun o vastă necropolă tumulară, poate cea mai mare din Gorj. Am sesizat Direcția Județeană de Cultură. În zona respectivă au fost făcute săpături de diagnostic care au confirmat supoziția noastră. Din păcate, până în acest moment, nu am primit nici un alt detaliu din partea arheologilor”.

Descoperiri… explozive


Având în vedere pasiunea acestor oameni pentru activitatea de detecție, este lesne de înțeles că descoperiri s-au făcut în număr destul de mare, și, cel puțin pentru ei, toate sunt foarte importante. Uneori, această activitate poate deveni, însă, periculoasă.


Nu tot ceea ce se găsește cu detectorul de metale la câțiva centimetri sub suprafața pământului este și inofensiv: „Au fost și situații în care am găsit obiecte periculoase. Cele mai periculoase descoperiri ar fi cele cu potențial exploziv, ca să spun așa… Noi cercetăm mai ales zonele unde au avut loc conflicte. Cele mai multe obiecte periculoase provin din locurile în care s-au dus luptele din Primul Război Mondial. Experiența acumulată și grija cu care facem săpăturile, pentru a nu afecta eventualele piese arheologice, ne-au ajutat foarte mult în cazul munițiilor active. Am avut câteva astfel de cazuri. De fiecare dată se procedează conform legii: apel la 112, protejăm perimetrul până la apariția polițiștilor de pe raza localității respective, iar la apariția echipei pirotehnice ISU, cazul este preluat de dânșii. Muniția este ridicată în vederea distrugerii”.

Vieți uitate în tranșee
Atunci când aud prima dată despre detectoriști, cei mai mulți se gândesc la căutătorii de comori. Și nu sunt foarte departe de adevăr. Numai că detectoriștii nu caută cufere pline cu monede de aur. De cele mai multe ori, la o palmă sub firele de iarbă se găsesc frânturi din viețile unor oameni care au trăit cu sute de ani înaintea noastră.
Obiecte care acum o sută de ani erau unelte folosite în viața de zi cu zi reprezintă adevărate comori pentru detectoriști și ne arată tuturor modul în care trăiau înaintașii noștri.
„Găsim tot felul de obiecte interesante. Vorbim, în primul rând, de obiecte care au aparținut combatanților din război. Sunt diverse «nimicuri» care pentru noi sunt adevărate comori! Am reușit să adunăm un număr destul de mare de obiecte care au devenit exponate în diverse ocazii. Am avut câteva expoziții la invitația Primăriei Bălești, sau de Ziua Pompierilor, la Muzeul Județean «Alexandru Ștefulescu» și Școala Sfântul Dumitru (nr.7). Acestea nu sunt obiecte de patrimoniu, deci le putem păstra. Legea nu ne obligă să le predăm, așa că le arătăm oamenilor și le povestim cum le-am găsit”.

Mii de ani de istorie la capătul unui detector de metale
Ca orice hobby născut din pasiune, și „detecția” atrage destul de multe persoane. Unii sunt atrași de valoarea obiectelor pe care le-ar putea găsi. Dar adevărații detectoriști sunt atrași de istorie. Niciodată nu știi ce ar putea fi la capătul detectorului de metale atunci când emite semnalul ce anunță un obiect metalic. Poate fi un obiect vechi de câteva mii de ani sau o cutie de conserve aruncată de un trecător în urmă cu doi ani.
„Vechimea obiectelor pe care noi le-am găsit variază de la circa 3.500-4.000 de ani până la câteva luni. Cele mai recente sunt conserve, pachete de țigări, ambalaje cu conținut metalic… În afară de zonele în care știm că s-au dus lupte, ne hotărâm și asupra altor locații. În unele cazuri avem noroc, în altele nu. Cele mai prolifice zone, adică locuri în care am găsit multe obiecte, ar fi Bălănești – Preajba, Cărbunești – Albeni. Pe «militărie», adică unde am găsit urme ale combatanților din războaie, ar fi Sâmbotin, Schela și Rasovița. Perioadele cele mai propice pentru activitatea de detecție sunt toamna, iarna (dacă nu e zăpadă) și primăvara devreme, când nu este vegetație abundentă și nu sunt nici insecte”.

Ce trebuie să știi dacă vrei să devii detectorist
Cei care se lasă prinși în mrejele acestei activități interesante trebuie să știe, înainte să-și cumpere un detector de metale, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească. Există o legislație destul de strictă în ceea ce-i privește pe detectoriști.
În primul rând, trebuie să obțină o autorizație pentru detector. Apoi trebuie să știe că trebuie respectată o anumită distanță față de siturile arheologice și de monumentele istorice. Nu în ultimul rând, trebuie respectat termenul de 72 de ore de predare a pieselor pasibile de clasarea în patrimoniul mobil național.
„Tot ce este mai vechi de 100 de ani este pasibil de a fi piesă de patrimoniu și trebuie predat în 72 de ore primăriei pe raza localității unde a fost descoperită. Excepție fac obiectele care au fost produse în masă și, fiind foarte uzuale, nu întrunesc condiția de raritate. Ca exemplu în acest sens avem potcoave, baionete, monede cu tiraj de milioane de exemplare (monedele regaliste) etc. Noi am organizat expoziții și mai avem cereri. Toate aceste descoperiri pe care le prezentăm au avut un mare impact mai ales asupra copiilor care sunt fascinați de ele”.

Nu totul e roz
Având în vedere potențialul acestei activități, nu de puține ori s-a întâmplat ca și cei care legiferează acest domeniu să încerce să restricționeze accesul pasionaților la comorile istorice. „Au fost niște inițiative eșuate, din fericire, în ceea ce privește interzicerea detecției de metale. Momentan nu au fost făcute schimbări legislative, rămânând în vigoare Legea 182/2000 cu republicările ulterioare și OG 43/2000. Regretăm refuzul la toate tentativele de colaborare cu cei direct implicați, și anume arheologii. Dacă s-ar face o centralizare a datelor ce specifică predările făcute de detectoriști, am realiza aportul foarte mare adus patrimoniului național. Numai câte noi zone cu potențial arheologic (mare parte devenite situri arheologice importante) au fost descoperite de noi. Un bun exemplu ar fi cazul Marii Britanii, unde există o minunată relație între arheologi, muzee și detectoriști. La polul opus vedem braconajul arheologic din țările unde s-a încercat interzicerea acestui frumos hobby. Cele mai mari dezamăgiri vin tocmai din partea celor care ar trebui să se ocupe mai departe de obiectele scoase de noi la lumină după atâta timp. Nu se fac clasări, evaluări, restaurări, expuneri ale pieselor, deși legea prevede clar acest lucru. Sunt și niște termene în care ar trebui să se încadreze”.

„Nu am primit nici măcar un leu”

Cât despre recompense, de cele mai multe ori este vorba doar despre satisfacția de a atinge, pentru prima dată, după sute sau mii de ani, obiecte ale celor care au trăit cu mult timp în urmă pe aceste meleaguri. „Nu am primit nici măcar un leu sub formă de recompense. Legea prevede acordarea unor recompense, subliniez recompense! Nu cumpără și nu vinde nimeni nicio piesă de patrimoniu. Cei ce au conceput legea patrimoniului mobil au prevăzut asta, tocmai pentru a stimula predările către stat și a împiedica vinderea obiectelor pe piața neagră. Asemenea recompense, aprecieri, se practicau încă din timpul Imperiului Austro-Ungar. Au continuat, într-o formă sau alta, și în comunism, și acum se dorește eliminarea lor. Sau cel puțin despre asta se discută”.
Una peste alta, putem vorbi despre o activitate care poate crea dependență, care atrage oameni de toate vârstele și care ne face, pe toți, să privim cu alți ochi istoria.
IRINA IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here