-V.G. Bun găsit, dragă Sorine, după 46 de ani de la terminarea facultăţii, deoarece, ca urmare a restricţiilor de distanţare socială, vorbim doar prin telefon, tu de la Bucureşti şi eu de la Ţicleni, cale de câteva sute de kilometri!
-S.M. Salut, Vasile, şi să ştii că mă bucur nespus că pot vorbi cu tine, pentru că avem atâtea de povestit despre noi şi despre facultatea noastră, despre profesia de sociolog, cea «fără statut» în anul absolvirii facultăţii noastre, aşa cum o intitulez eu în cartea «SOCIOLOGI ÎN COMUNISM», a cărei apariţie am coordonat-o şi în care ai şi tu un articol foarte interesant despre modul cum ţi-ai început activitatea la tine în Gorj!
-V.G. Sorine, tu eşti coordonatorul acestei cărţi pe care eu aş numi-o «carte document», o lucrare de excepție în peisajul sociologiei românești, o lucrare despre sociologie și despre sociologi, pe care mi-ai trimis-o destul de operativ, aş spune, şi pentru care îţi mulţumesc mult! E o carte apărută de curând la Editura «TRITONIC», Bucureşti, 2021, în care sunt inserate articolele unora dintre colegii noştri, dar şi interviurile pe care tu le-ai realizat cu trei dintre dascălii şi îndrumătorii noştri de excepţie, domnii profesori universitari doctori Ioan Drăgan, Virgil Constantinescu Galiceni şi Septimiu Chelcea!
-S.M. Să ştii că m-am gândit mai de multă vreme să realizăm această carte şi tu ştii foarte bine cât de multe lucruri sunt necesare până la realizarea ei!
-V.G. Ce te-a determinat, dragul meu coleg, să te gândești la redactarea şi la tipărirea unei asemenea cărți?
-S.M. E greu de spus printr-o simplă explicaţie ceea ce m-a determinat sau dacă a fost doar un singur motiv sau mai multe imbolduri care m-au împins către acest proiect, dar să ştii că totul a pornit de la dorința noastră (îți amintești!), a colegilor de promoție, de a ne întâlni în vara anului 2020, pentru aniversarea celor 45 de ani de la terminarea studiilor noastre de sociologi!
-V.G. Da, da, aşa este Sorine, dar uite că a izbucnit pandemia şi….
-S.M. … Acea întâlnire proiectată nu s-a mai putut ține! După cum știm, în februarie 2020 a început pandemia, iar în vară era încă în plină desfășurare. Așa că în locul întâlnirii, le-am propus colegilor să povestească fiecare pentru ceilalți – ca și cum ne-am fi găsit în jurul aceleiași mese – o scurtă amintire despre modul cum a fost intrarea în profesie a fiecăruia dintre noi, o amintire despre primul loc de muncă, acum 4-5 decenii, deci, modul în care am păşit fiecare dintre noi în cariera de sociolog.
-V.G. Da, și eu păstrez în memorie amintirea acelui început frumos și vreau să-ți mulțumesc pentru că m-ai onorat cu includerea mea în acest volum colectiv. În acest fel, am putut și eu să relatez prin cuvintele mele pătrunse de emoţie, despre modul cum am fost primit ca un proaspăt absolvent de sociologie, repartizat, aşa cum se făcea atunci, în sistemul culturii, pe meleaguri gorjene!
-S.M. Da, în cazul tău, «Gorjul natal», cum ai scris în carte! Și eu trebuie să le mulțumesc tuturor celor 22 de colegi care au adus mărturiile și evocările lor, construind, astfel, substanța acestei cărți! Având la dispoziție acest material, m-am gândit să mai adaug niște interviuri, niște evocări ale profesorilor noștri, o serie de documente păstrate și în fine niște comentarii ale mele, de sociolog!
-V.G. Care te onorează şi demonstrează cu prisosinţă că nu întâmplător ai fost şeful promoţiei noastre de absolvenţi!
-S.M. Da, şi astfel, a ieșit în final o carte în adevăratul înțeles al cuvântului, o carte evocatoare, dar și o carte de analiză pe marginea unei istorii recente. A fost și pentru mine o experiență inedită și mă bucur că am putut să duc proiectul acesta la bun sfârșit, că am ajuns la această carte de peste 300 de pagini, publicată într-o formă elegantă la Editura «Tritonic», aşa cum ai amintit şi tu, care cred că se găsește în librării și care își așteaptă de acum cititorii!
-V.G. Mi se pare foarte interesant şi aş sublinia contribuția ta personală în carte, mai ales în partea aceea intitulată: «De-a latul printre amintiri: comentarii transversale», cu metafore atâte de reuşite şi cu expresii plastice, în care vorbeşti atât de frumos despre meseria de sociolog. Ce crezi că a însemnat pentru sociologii de atunci această meserie a lor «la locul faptei», cum ai spus tu?
-S.M. Ceea ce am vrut eu să arăt prin acea analiză «transversală» pe care am făcut-o («de-a latul», aşa cum am zis), a fost să atrag atenția cititorului de astăzi asupra unor aspecte ce caracterizau lumea nostră, la momentul când am intrat noi în carieră, deci în exercitarea profesiei! Iar cariera aceasta de sociolog era una specială pentru vremurile acelea, în care se întâlneau sociologul şi puterea, zugrăvirea condiţiilor de viaţă, modul cum se derula mobilitatea profesională, deci modul în care se vedea însăşi ţara prin ochii sociologilor practicieni!
-V.G. Cred că numai dacă sunt amintite titlurile articolelor colegilor noştri, despre care sper că vom avea prilejul să vorbim în viitor, am putea deduce multe aspecte interesante care pot să dea de gândit şi să îndemne la o reflecţie profundă!
-S.M. După cum ai văzut, am şi dat un subtitlu cărții în acest sens: «Începuturile unei profesii fără statut», pentru că, într-adevăr, sociologia era atunci lipsită de o recunoaștere oficială! Noi aveam o diplomă de sociolog, dar nu eram recunoscuți în totalitate ca profesioniști! De aceea, a trebuit să luptăm pentru a obține această recunoaștere, dar, de fapt, nu am reușit să o obținem decât informal și de la caz la caz. Au fost prea multe obstacole de trecut, atât politice, cât și culturale sau birocratice!
-V.G. Tocmai din această perspectivă, personal, am reținut acele pagini în care vorbești despre raportul dintre sociolog și puterea vremii!
-S.M. Da, pentru că în acea vreme eram puternic marcați de acest raport şi trăiam într-un stat totalitar în care puterea politică era aproape absolută! Nu puteai face abstracție de ea, de anumite ingerințe ale politicului! Cel mult, încercai să le reduci la cât mai puțin posibil şi făceai pentru asta un adevărat «slalom» printre restricții și prejudecăți! Și dacă uneori politica te putea și ajuta în demersurile tale, de cele mai multe ori era un factor de blocare spirituală, de inhibare psiho-emoţională! Aceste aspecte au marcat viața noastră, cariera noastră la începuturile ei!
-V.G. Te-aş ruga, dragă Sorine, să vorbeşti puţin despre începuturile tale ca bucureştean pornit pe cărările necunoscute ale sociologiei!
-S.M. Când, în 1969, fiind elev în clasa a X-a al unui mare liceu bucureştean, m-am gândit și mai apoi m-am şi hotărât – în ciuda rugăminților, protestelor, amenințărilor, neîncrederii, suspiciunii şi în final resemnării părinților, care mă văzuseră în visele lor un foarte posibil inginer respectabil, şef pe la vreo fabrică sau într-un minister – să dau examen de admitere la secția de sociologie, nici eu nu prea aveam habar ceea ce ar putea fi un sociolog, cu ce se ocupă el sau cum îşi câştigă existenţa! Dar, pe cine să preocupe așa ceva în acele vremuri?
-V.G. Cu alte cuvinte, porneai pe un drum necunoscut şi cu mintea plină de idei şi de speranţe în viitor!
-S.M. Pentru că educația din şcoală mă învățase să nu îmi fac prea multe griji, căci – îmi închipuiam – statul socialist are el grijă de fiecare, cu condiția ca respectivul tânăr «plin de idei şi de speranţe», cum spui tu, să-şi facă treaba cât poate de bine, să fie harnic şi, dacă e posibil, chiar disciplinat şi mai ales să intre la facultate, că apoi, lucrurile vor fi, într-un fel sau altul, rezolvate!
-V.G. Te-a fascinat acest cuvânt de «sociologie», ştiai ceva despre ştiinţa sociologiei sau cunoscuseşi vreo persoană care să te îndrepte spre acest domeniu?
-S.M. Despre sociologie, nu se ştia mai nimic în lumea construită după marile epurări şi distrugeri de la sfârşitul anilor ‘40. Nu auzeai la radio, nu vedeai la televizor şi nici profesorii, chiar și cei mai în vârstă, nu vorbeau despre aşa ceva! Și totuşi, în clasa noastră de la Liceul «Mihai Viteazul», intrase într-o zi, din întâmplare, unul dintre puținii sociologi practicieni ai acelor timpuri, un individ charismatic, purtând o cămaşă în carouri viu colorate! Se prezentase ca atare şi ne povestise foarte pe scurt, ceea ce lucra în momentul acela – probabil o cercetare despre satele vrâncene sau cam așa, nu am priceput mare lucru, dar parcă reținusem din scurta lui apariție un aer de modernitate sau chiar de occident!
-V.G. Acesta a fost «impulsul» pe care l-ai simţit iniţial sau te-a mai orientat şi altceva sau altcineva spre sociologie?
-S.M. Mai apoi sau poate cu puțin timp înainte, printre lecturile mele – destul de sporadice, e drept, pentru că mă ocupam mai mult de rezolvarea problemelor din culegeri şi din «Gazeta matematică», s-a «furișat» (nu știu cum) o carte minusculă, recent publicată la noi (o traducere din limba engleză), care mi-a plăcut foarte mult, cu titlul «Fundamentul cultural al personalităţii», de Ralph Linton, un antropolog american. Așa că mă visam, deja, făcând studii printre populații mai mult sau mai puțin primitive, pe care aveam să le întâlnesc cândva, pe undeva…! VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
