Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. Dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei – ,,E un nume foarte sugestiv, «GORJEANUL», de la Gorj, aşa că, dacă judeţul se numeşte Gorj, publicaţia este şi ea «botezată» asemenea”!

461

-VG: Înaltpreasfinţia Voastră, am simţit că «pe aripile vântului» au fost răsfoite multe «file de calendar», de când nu am mai stat de vorbă într-un interviu, dar, iată că prin Voia Lui Dumnezeu, s-a ivit acest minunat prilej!
-ÎPS Irineu: Da, ne bucurăm de acest prilej şi ne pare rău că nu am mai putut continua dialogurile noastre, pentru că erau foarte utile şi în acelaşi timp şi foarte educative, cu virtuţi pedagogice…
-VG: Şi chiar trezeau interesul credincioşilor, al cititorilor «Gorjeanului»! Însăşi prezenţa Arhieriei Voastre în paginile «Gorjeanului» este o prezenţă vie, de Înalt Ierarh, plin de înţelepciune, care ştie să se adreseze mulţimilor, prin expresiile unei morale teologice şi dogmatice de aleasă cultură religioasă!
-ÎPS Irineu: Sigur că vom continua, pentru că este lucrarea Lui Dumnezeu, şi atâta vreme cât este lucrarea Lui Dumnezeu, ne vom sili ca să o ducem le bun sfârşit, însă, rămâne o chestiune a timpului, pentru că timpul rămâne acela care ne va sprijini, şi de aceea, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea ocazia potrivită ca să «răscumpărăm vremea»!

,,Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu, să ne dea ocazia potrivită ca să «răscumpărăm vremea»!

-VG: Tocmai această măsurare a timpului, această «răscumpărare a vremii» face ca la mijocul acestei luni, Ziarul «Gorjeanul» să fi împlinit frumoasa vârstă de 100 de ani, de aceea, Înaltpreasfinţia Vostră, fiind o prezenţă vie în paginile «Gorjeanului», ce cuvinte mai puteţi adresa acestei publicaţii de suflet a gorjenilor, patronilor, redactorilor şi colaboratorilor, cititorilor ziarului nostru, pe lângă mesajul foarte inspirat din ziua de 15 martie?
-ÎPS Irineu: Da, este clar că denumirea vine de undeva din istorie, din timpurile străvechi, de la strămoşii noştri, dar, de fapt, nu vine, ci, este «acasă», iar, dacă timpul pe care îl cunoaştem are dimensiunea lui, dinamismul lui, pentru că porneşte de undeva şi merge cumva, dar, acest timp nu parcurge o dimensiune geografică şi nici cosmică, ci, păstrează o dimensiune a noastră!
-VG: În cadrul unui dialog cu Arhieria Voastră, vă spuneam că în ziua de 16 martie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţei Voastre, la Mănăstirea Lainici, s-a făcut comemorarea lui Constantin Brâncuşi, după 67 de ani de la înălţarea sa la ceruri, iar, organizatorii şi toţi invitaţii au sperat până în ultima clipă că veţi fi prezent în marea lavră din Defileul Jiului!
-ÎPS Irineu: Nu v-am promis cu fermitate că vin acolo, la Sfânta Mănăstire, dar, ceea ce am promis este faptul că voi fi întotdeauna alături de dumneavoastră, pentru că la mine e timpul bine «dozat», iar Părintele stareţ şi soborul de călugări şi preoţi, ne-au reprezentat cu toată căldura şi competenţa!
-VG: În mod sigur, despre Brâncuşi aveţi întotdeauna «cuvinte potrivite» şi bine alese, iar mesajul pe care l-aţi transmis «GORJEANULUI» a fost apreciat la superlativ!
-ÎPS Irineu: Brâncuşi merită omagiat, pentru că este o mare personalitate, cunoscută în ţară şi chiar mai mult în întreaga lume! Este o enciclopedie, un om de suflet, de o mare cultură, pentru că el a trăit o viaţă de sfânt şi a creat ca un sfânt, dar, n-aş vrea să creadă cineva că îl şi canonizăm pe Constantin Brâncuşi! Nici pe departe!

Brâncuşi este o enciclopedie, un om de suflet, de o mare cultură, pentru că el a trăit o viaţă de sfânt şi a creat ca un sfânt”!

-VG: Nu m-am gândit neapărat la acest lucru, dar, poate că pe viitor, cine ştie…!
-ÎPS Irineu: Domnule profesor, nu sunt un brâncuşiolog avizat, dar, toate operele sale sunt adevărate revelaţii! Cu adevărat, lucruri pe care el le-a trăit cu intensitate într-o interiorizare a lui, fiindcă a fost legat de viaţa bisericii! De câte ori mergea la Biserica «Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafael» de la Paris, unde cânta la strană, unde se întâlnea cu mari personalităţi ale culturii noastre naţionale!
-VG: Aşa este, aveţi perfectă dreptate!
-ÎPS Irineu: Acolo, el se ruga, iar, în rugăciunile lui îşi vedea opera, îşi vedea «Pasărea Măiastră», vedea «Poarta Sărutului», pentru că este doar un mod de a spune «Poarta Sărutului», apoi, «Coloana fără sfârşit» sau «Masa Tăcerii», care poate fi considerată «Masa Rugăciunii», iar, «Masa Tăcerii» este un titlu pe care l-au dat alţii! Nu cred eu că în mintea acestui mare om a fost o «Masă a Tăcerii», ci, o «Masă a Rugăciunii», care te predispune la meditaţie şi la rugăciune!
-VG: Deci, trebuie să vă spun că vorbiţi ca un brâncuşiolog de înaltă ţinută, aşa cum o face şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, într-o lucrare consacrată marelui şi genialului sculptor Constantin Brâncuşi!
-ÎPS Irineu: Aşadar, totdeauna, voi fi alături de aceste evenimente şi de aceste manifestări religioase şi culturale! Că nu sunt întotdeauna prezent, avem acolo oamenii care sunt din biserica noastră, Părintele Stareţ, alţi părinţi care mereu vor fi acolo şi ne vor reprezenta cu toată dragostea şi competenţa! Aşadar, eu nu pot decât să mă rog la Dumnezeu pentru sufletul lui Constantin Brâncuşi! De aceea, îi felicit pe toţi cei care fac asemenea lucruri, în sensul în care avem o rememorare a personalităţii acestui mare om!
-VG: O spuneţi cu tot sufletul şi cu deosebit respect pentru geniul şi în aceeaşi măsură, «părintele sculpturii moderne»!
-ÎPS Irineu: Suntem contemporani cu Brâncuşi, pentru că el este părintele nostru şi este prezent în viaţa noastră! Suntem contemporani cu Ecaterina Teodoroiu, despre care s-a scris foarte puţin, cu Tudor Vladimirescu, pentru că prea mult ne preocupăm de problemele acestea, între ghilimele, «politice», dar, nici politice nu sunt!
-VG: Aşadar, la venerabila vârstă de 100 de ani, să-i dorim Ziarului «GORJEANUL» alte sute de ani mai departe, în pace în linişte şi în grija Lui Dumnezeu!
-ÎPS Irineu: E un nume foarte sugestiv, «GORJEANUL», de la Gorj, aşa că, dacă judeţul se numeşte Gorj, publicaţia este şi ea «botezată» asemenea! E foarte interesant că înaintaşii noştri au avut în minte această dimensiune bărbătească, pentru ca acest ziar să aibă o putere sugestivă de educare, pentru că în mod sigur, articolele, studiile care s-au publicat, chiar şi anunţurile care s-au dat în acest ziar, au adus cu sine mesajul ziarului, care poartă întotdeauna însemnul credinţei în Dumnezeu! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here