,,La diferiţi critici ai religiei a cântărit, nu atât religia, cât politicile ecleziale”!
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
-Rep. Domnule ministru, în interviul de data trecută, vorbeaţi, în final, despre ateism, pentru a scoate în evidenţă, nu atât laturile existenţei Lui Dumnezeu, cât, mai ales, prezentarea atentă a unui aspect care se referă la o anume capacitate a gândirii ateiste de a transcende resorturilor lăuntrice ale ideologiilor şi ale confruntărilor ideologice în cadrul cărora Marx ocupă un loc aparte!
– A.M. Domnule profesor, aș adăuga observația că și la Marx, ca și la diferiţi critici ai religiei a cântărit, nu atât religia, cât politicile ecleziale!
-Rep. Interesant este faptul că la Max Weber avem o acceptare necondiţionată a factorului religios în evoluţia «spiritului capitalismului», pe fondul «eticii protestante», pe când la Auguste Comte apare o situaţie diferită pentru că …
– A.M. …Avem, ca şi la Marx, o altă tentativă de «depăşire» a religiei, pentru că Auguste Comte (1798-1857) a generalizat faptul impresionant al acumulării de cunoştinţe factuale prin cercetarea experimentală a naturii şi a societăţii, desfăşurată în epoca modernă, în forma «legii celor trei stadii». Iar, «În alţi termeni, aşa cum se arată în «Principii de filosofie pozitivă» (1868) – spiritul uman, prin natura sa, foloseşte succesiv, în fiecare din cercetările sale, trei metode de filosofare al căror caracter este esenţialmente diferit şi chiar radical opus: la început metoda teologică, apoi metoda metafizică şi, în sfârşit, metoda pozitivă».
-Rep. Desigur, fiecare dintre aceste trei «stadii metodologice», spiritul raţionalist rămâne un punct de referinţă şi de invocare conceptuală!
– A.M. În «stadiul teologic», spiritul uman caută «natura intimă a celor ce există, cauzele prime şi finale ale tuturor efectelor care îl frapează». În «stadiul metafizic», spiritul uman caută, în continuare, natura ascunsă a lucrurilor, dar renunţă la «agenţii supranaturali», care sunt înlocuiţi de «forţe abstracte, veritabile entităţi (abstracţii personificate) inerente diverselor existenţe ale spiritului». În «stadiul pozitiv», spiritul uman renunţă la a mai căuta natura ascunsă a lucrurilor («originea şi destinaţia universului») şi se dedică numai «descoperirii legilor efective ale fenomenelor, adică, relaţiilor lor invariabile de succesiune şi de similitudine, folosind combinat raţionamentul şi observaţia». Există o nevoie imanentă spiritului uman de a lega faptele, dar abia în «stadiul pozitiv», ea s-ar satisface exclusiv pe baza «observaţiei» fenomenelor.
-Rep. Totuşi, Auguste Comte vorbeşte despre rolul religiei în momentele cruciale ale vieţii oamenilor şi chiar ca un fundament al relaţiilor dintre oameni!
– A.M. Da, pentru că în «Catehismul pozitivist» (1852), Auguste Comte a redus religia la conotaţia etimologică («religare»), preluată din latină. Religia este astfel, înainte de orice, suportul legăturilor dintre momentele vieţii unui om şi al relaţiilor dintre oameni. Auguste Comte propunea înlocuirea religiei organizate în jurul «credinţei supranaturale» cu o «religie a umanităţii», în care s-ar «vărsa», până la urmă, aluviunile diferitelor religii adoptate de către oameni.
,,Omul nu crede că nu trăiește în funcție de credințele sale”! (Sigmund Freud)
-Rep. Cu deosebit respect, v-aş ruga să abordăm în continuare şi perspectiva psihanalitică deosebit de interesantă şi incitantă a lui Sigmund Freud!
– A.M. Sigmund Freud (1856-1939) a elaborat o abordare psihologică a religiei. Cu «Interpretarea viselor» (1900), el a deschis calea psihanalizei, exploatând faptul oarecum 
banal al viselor, pentru a detecta geneza nevrozelor şi pentru a obţine o terapie. Premisa de la care a plecat Sigmund Freud a fost aceea că visele ascund un sens psihologic ce trebuie reperat şi interpretat. Visul este scos, astfel, din abordările somatice şi trecut într-o recunoaştere a legăturii cu biografia persoanei, revenind în urmă, până la copilărie. Intră în joc, totodată, acceptarea unei naturi umane ce cuprinde, de asemenea, impulsuri sexuale ce-şi caută realizarea, precum şi din considerarea opreliştilor pe care organizarea socială a vieţii le pune în faţa acestor impulsuri.
-Rep. În concepţia lui Freud, uneori, lucrurile nu sunt simple și clare, iar visele trebuie «decodate», având în vedere faptul că oamenii au nevoie de vise pentru a suporta realitatea, deoarece, fiind considerate, fie simple procese fiziologice cărora nu trebuie să le căutăm semnificaţii, fie «mesaje» care ne pot schimba soarta, visele au făcut mereu obiectul a nenumărate cercetări, care au oferit rezultate uimitoare!
– A.M. Însă, teorema simplă ce stă în miezul psihanalizei spune că impulsurile sexuale, reprimate de regulile vieţii sociale, nu se sting, ci, refulate în «inconştient», caută căi ocolite de exprimare. Visele, în general nevrozele, s-ar explica prin această exprimare ocolită, adesea sublimată, a pulsiunilor reprimate şi înmagazinate în inconştient!
-Rep. Iar, privitor la conștiința reprezentând principalul reglator al comportamentului uman, Freud a descoperit că în spatele vălului conștiinței se află un strat profund, «fierbinte», de aspirații, înclinații, dorințe puternice care nu sunt realizate de individ. Acelaşi Freud, în calitate de medic curant s-a confruntat cu faptul că aceste experiențe și motive inconștiente pot împovăra considerabil viața și chiar pot deveni cauza bolilor neuropsihiatrice. Acest lucru l-a determinat să caute mijloace pentru a-și elibera pacienții de conflictele dintre ceea ce spune mintea lor și îndemnurile ascunse, oarbe, inconștiente!
– A.M. Şi, curând după elaborarea psihanalizei, Sigmund Freud a aplicat metoda psihanalitică în explicarea diferitelor laturi ale psihologiei colective şi apoi ale culturii. În «Viitorul unei iluzii» (1927) el a relativizat importanţa istorică şi culturală a religiei, pe care a căutat să o explice aplicând psihanaliza în lămurirea originii tabuurilor («Totem şi tabu», 1912) şi apoi a monoteismului («Moise şi mo-noteismul», 1938).
–Rep. Domnule ministru, dacă îngăduiţi să fac şi eu o referire mai amplă, aş putea spune că urmare a evoluției creative, Freud consideră organizarea vieții mentale sub forma unui model care are drept componente anumite instanțe mentale, notate prin termenii: «It» (id), «I» (ego) și «super-Eu» (super-ego), iar, «id» este interpretat ca fiind cea mai primitivă instanță, care cuprinde tot ceea ce este înnăscut, primar genetic, supus principiului plăcerii și neștiind nimic despre realitate sau societate văzută prin cultură. Acest «id» este perceput ca irațional și imoral, iar, cerințele sale trebuie să fie satisfăcute de instanța lui «I» (ego). În fine, acest Ego, putem afirma că urmează principiul realității, dezvoltând o serie de mecanisme care permit adaptarea la mediu şi la cerințele acestuia. În fapt, Eul este un mediator între stimulii care provin, atât din acest mediu, cât și din profunzimile organismului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, din reacțiile motorii de răspuns, deoarece funcțiile Eului includ autoconservarea corpului, imprimarea experienței influențelor externe în memorie, evitarea influențelor amenințătoare, controlul asupra cerințelor instinctelor care provin din id!
– A.M. De altfel, Sigmund Freud a și emis ipoteza că «abandonarea religiei trebuie să aibă loc cu inexorabilitatea fatală a unui proces de creştere şi că în prezent, ne aflăm la mijlocul acestei faze de dezvoltare». El era încredinţat că «experienţa unei educaţii nereligioase» ar trebui făcută, în favoarea cultivării științei!
-Rep. Tocmai în acest sens, o importanță deosebită a fost acordată super-eului (super-ego-ului), care servește ca sursă de sentimente morale și religioase, un agent de control și de pedepsire. Dacă id-ul este predeterminat genetic, iar Sinele este produsul experienței individuale, atunci supraeul este produsul influențelor emanate de la alți oameni!
– A.M. Pentru că dincolo de explicaţia psihanalitică a lui Sigmund Freud, din succesul ştiinţelor experimentale şi prăbuşirea viziunii medievale asupra lumii a tras consecinţe radicale Friedrich Nietzsche (1844-1900). El a dezvoltat şi a problematizat intuiţia unei individualităţi pentru care legislaţia naturii şi a societăţii este numai un material pentru înfăptuirea propriilor proiecte. Cu această intuiţie, Nietzsche a modificat interpretarea culturii spirituale. Aceasta, inclusiv credinţa în zei, este privită ca o încercare de a face faţă «spaimei» metafizice în faţa existenţei.
-Rep. Nu credeţi că Nietzsche s-a inspirat şi din «Areopagul» elenistic, acel for legislativ al Atenei, cunoscut creştinilor datorită predicii rostite aici de către Sfântul Apostol Pavel şi care este consemnată în «Faptele Apostolilor»?
– A.M. Grecii antici au ţinut piept perspectivei ameninţătoare ce se deschidea pentru viaţa lor, dând frâu liber imaginaţiei, şi au configurat o realitate diferită. Această realitate este cea a unei «iluzii întinse peste lucruri», deoarece cultura sau, în orice caz, ceea ce se numeşte cultură în epoca modernă, nu constă din altceva decât din ansamblul acestor «iluzii», care joacă rolul de «stimulente rafinate» pentru oamenii «înspăimântaţi»!HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
