Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Educaţia este o necesitate a vieţii și o funcţie socială de prim ordin

985

Oamenii de știință și cercetătorii au constatat că nu se poate da un unic răspuns la întrebarea “Ce este învăţarea?”, pe care specialiştii psihologi din întreaga lume încearcă de mult timp, ca şi în zilele noastre să o lămurească, elaborând teorii ale învaţării care se bazează pe concepţii şi interpretări diferite ale verbului «a învăţa», care semnifică a-ți însuşi, a asimila cunoştinţe, a studia, a dobândi cunoştinţe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoşti o meserie, o artă, o limbă străină, a-ți întipări în minte ceva pentru a putea reproduce sau a memora pentru a deprinde, a te obișnui cu ceva, a căpăta experienţă.

Baza socială a educaţiei şi caracterul social al actului educaţional
Complexitatea activităţii de învăţare rezultă din înseşi multiplele faţete cuprinse în încercarea de a o defini, care nu poate epuiza tot ceea ce se petrece în organismul uman care învaţă, în condiţiile create de lumea în care trăieşte omul, pentru a deveni un autentic cetăţean al societăţii din care face parte. Indubitabil, învăţarea este un proces formativ, prin care se asigură dobândirea cunoştinţelor şi fixarea deprinderilor de muncă ale copiilor, ale tinerilor sau chiar ale adulților, odată cu modelarea personalităţii armonioase ale viitorului tânăr sau adult. Diferitele şcoli psihologice ale învăţării sunt şi în prezent în plină dispută, iar autori ca Jean Piaget consideră prioritară dezvoltarea intelectuală, determinată de legile sale interne proprii a omului, învăţarea putând doar încetini sau accelera dezvoltarea intelectuală, spre deosebire de cei care consideră că dezvoltarea neuropsihică este controlată de legile învăţării. În ultimii ani, devine tot mai acceptată teoria care afirmă că acţiunea formativă a mediului social este determinantă pentru dezvoltarea neuropsihică a copiilor (Vigotski), iar adepții acestei şcoli consideră că învăţarea, activitatea spontană sau organizată a copilului reprezintă cauza dezvoltării lui intelectuale, pentru că în această activitate se dobândeşte experienţă şi odată cu anumite cunoştinţe şi deprinderi căpătate se schimbă şi se formează personalitatea elevului şi relaţiile cu lumea şi cu sine însuşi. Alţi specialişti (J.F.Le Ny) arată că dezvoltarea intelectuală nu se desfășoară datorită unor mecanisme interne, ci în raport cu condiţiile concrete ale mediului social în care trăieşte copilul. În acelaşi timp, sunt autori (H.Aebli) care nu găsesc o diferenţă esenţială între dezvoltare, instruire şi educaţie, considerând că dezvoltarea neuropsihică este suma proceselor de învăţare determinate la copil de confruntarea acestuia cu mediul social. Experiența didactică ne arată că instruirea modelează dezvoltarea psiho-afectivă, că procesul de dezvoltare neuropsihică este determinat de acţiunea factorilor educativi ai societăţii, care pot stimula activ dezvoltarea mai timpurie a capacităţilor de asimilare a cunoştinţelor, fără a se aştepta, la modul pasiv, momentul apariţiei acestor capacităţi. Cu toate diferenţele de concepţie între adepţii diferitelor şcoli sau teorii, rezultă faptul că toţi recunosc baza socială a educaţiei şi susţin caracterul social al actului educaţional (Dewy), deoarece procesul dezvoltării psihoafective și intelectuale este direcţionat de cerinţele mediului.

Învăţarea trebuie sa fie continuă, în şcoală şi în afara şcolii
Desigur, omul este o realitate biologică și socială care trăieşte prin mediul social, cu ajutorul acestuia, care la rândul lui devine parte integrantă a experienţei proprii de viaţă. Între om şi mediul înconjurător sunt permanente relaţii de integrare, iar aceste interreacţii sunt fizice, biologice, culturale, mediul ambiant nefiind numai suma lucrurilor din jurul omului, dar și continuitatea acestora dinspre trecut şi viitor, însumate cu propriile tendinţe ale individului. Experienţa umană este activă, reconstructivă, înseamnă gândire, inteligență, cunoaştere, permiţând să adaptăm mediul la nevoile noastre şi să adaptăm scopurile și dorinţele noastre la ambianţa la care trăim. În acest complex proces continuu se îmbină aşadar cunoaşterea, gândirea, inteligenţa care pot fi denumite generic “teorie”, cu acţiunea care poate fi considerată “practică”, interacţiunea acestora determinând atât formarea, cât şi adaptarea reciprocă a omului cu mediul său înconjurător. Învăţarea unei activități îi permite omului să se dezvolte să-şi dobândească odată cu societatea în care trăieşte cunoştinţele necesare pentru a face faţă situaţiilor şi riscurilor pe care le va întâlni în viitor în decursul vieţii sale. Acumulând multiple şi variate cunoştinţe obţinute prin învăţare, omul va putea organiza continuu mediul său de viaţă, anticipând, prevăzând, cum va putea face faţă evenimentelor neprevăzute care i-ar putea tulbura viaţa. Putem spune că învăţarea este un fenomen atotprezent în activităţile umane, de la cele mai simple, până la înaltele strădanii pe tărâmul ştiinţei. Dată fiind marea capacitate a omului, a întregii societăţi, cât şi creşterea continuă şi rapidă a volumului de informaţii odată cu ritmurile grăbite ale civilizaţiei în perioada actuală, este necesară antrenarea tuturor membrilor societăţii în procesul învăţării, perfecţionarea metodelor învăţării, intreţinerea şi desfășurarea acţiunii de difuzare largă a culturii pedagogice și educaționale. Ca atare, în zilele noastre învăţarea trebuie sa fie: continuă, pe toată durata vieţii, globală, în şcoală şi în afara şcolii, munca manuală fiind de timpuriu îmbinată cu munca intelectuală, completă, pentru evitarea specializării înguste, cu condiţii create pentru dezvoltarea tuturor aptitudinilor individului. În cadrul procesului de instruire şi educaţie, copilul învaţă nu numai să se adapteze la mediul său, să se echilibreze cu el, ci i se transmite exprienţă de specie, care nu e moştenită biologic sau inventată individual. Fiinţa umană, parte a grupului social, se naşte imatură, fără limbaj, fără convingeri, fără idei tranșante. Omul matur este purtător al experienţei de viaţă, a grupului social respectiv. Educaţia, în sensul ei cel mai larg, este mijlocul necesar pentru menţinerea continuităţii sociale a vieţii (Dewy).

Educaţia este înainte de toate un fapt social
Educaţia este cea care realizează procesul social de transmitere, de comunicare a deprinderilor de a face un lucru util, a gândi şi a simţi responsabilitatea, cât şi a năzuinţelor, speranţelor, a normelor şi opiniilor de la cei vârstnici la cei tineri. Prin aceasta, educaţia este o necesitate a vieţii, o funcţie socială de prim ordin. Educaţia este acţiunea exercitată de generaţiile adulte asupra celor care nu sunt încă mature pentru viaţa socială! Ea dezvoltă în copil o serie de stări fizice, intelectuale şi morale pe care le reclamă de la el atât societatea în întregul ei, cât şi mediul ambiant. În complexitatea sa, mediul social are potenţe educative, participarea la o activitate comună favorizând comunicarea şi împărtăşirea experienţelor. Adevărata educaţie rezultă din stimularea capacităţii copilului prin solicitările sociale ale mediului în care trăieşte. Educaţia este înainte de toate un fapt social, iar sistemul şcolar este o parte a vieţii sociale. Activităţile practice, ocupaţiile active trebuie să deţină o pondere accentuată, pentru că numai astfel şcoala poate reprezenta viaţa, realitatea pe care copilul trebuie să o cunoască și s-o asume, ca și pe cea din familia sa, de la locurile de joacă etc. Aşadar, în perioada de creştere, adaptarea la procesul de instruire și educaţie se realizează cu ajutorul învăţării, care reprezintă de fapt preluarea şi asimilarea experienţei sociale. Această îmbogăţire privind cunoştinţele determină dezvoltarea unor capacităţi, aptitudini, trăsături psihice, forme comportamentale de integrare socială corespunzătoare stadiului de dezvoltare somato- psihică individuală în diferitele etape de evoluţie de la copilărie la adolescenţă, fiecărei perioade coresponzându-i o treaptă superioară de organizare funcţională și comportamental-adaptativă. Dar nu numai instruirea şi educaţia determină dezvoltarea individului, ci şi învăţarea este condiţionată de dezvoltarea individuală, de care depind factorii interni care participă la activitatea de învăţare.

În şcoală se capătă cunoştinţe și se formează oameni cu personalitate distinctă
Dezvoltarea psihică umană depinde de condiţiile concrete de existenţă, dar în acelaşi timp poate să dea răspunsuri adaptative faţă de ambianţa socială, pe linia aptitudinilor de cunoaştere şi de integrare în mediul cultural-istoric. Organismul copilului în plină dezvoltare corporală, funcţională şi psiho-intelectuală poate fi în permanență stimulat pozitiv de activitatea pe care o desfăşoară. El este antrenat de mediul său de viaţă în multiplele şi variate activităţi, în raport cu stadiul dezvoltării sale. Astfel, de exemplu, în prima copilărie activitatea motorie, de mişcare, mersul pe jos, alergarea, păstrarea echilibrului ş.a îi permite copilului, viitorului elev sau student explorarea şi cunoaşterea lumii în care trăieşte, “cucerirea” spaţiului care-l înconjoară. Jocul, sub diferitele sale forme, jocul de unul singur, cu adulţi, cu copii, de la jocul cu jucării, de construcţii, de mişcare, până la jocul cu reguli stricte, constituie o activitate precumpănitoare, care-i îmbogăţeşte cunoştinţele despre lumea reală şi-l ajută să-şi dezvolte tot mai mult mişcările, vorbirea, imaginaţia, relaţiile cu obiectele şi persoanele celelalte. Interesul copiilor în perioada şcolară, activitatea de instruire şi educaţie au cel mai mare rol în modelarea personalităţii. Activitatea devine sistematică, în cadrul şcolii şi acasă munca depusă este apreciată calitativ de profesori, familie şi colegi. Modul în care este apreciată activitatea sa, rezultatele şcolare obţinute reprezintă pentru şcolar expresia propriei valori, măsura în care se poate angaja responsabil la continuarea efortului, atât personal, cât şi în cel colectiv al clasei. În acest fel, rezultă că în şcoală se capătă nu numai cunoştinţe, ci se formează oameni cu personalitate distinctă.

Prin educaţia şcolară se dezvoltă caracterul conştient al activităţii
Valoarea formativă a procesului instructiv-educativ constă în structurarea comportamentului cognitiv, fixarea deprinderilor de muncă şi în modelarea întregii personalităţi normale a viitorului tânăr sau adult. Prin procesul de instruire se realizează promovarea dezvoltări multilaterale a acestuia. Activitatea practică a elevilor determină îmbogăţirea lor intelectuală şi morală, datorită influenţei tehnicii moderne utilizate în procesul muncii, a calculatoarelor și a internetului. Prin instruirea şi educaţia şcolară se dezvoltă caracterul conştient al activităţii, elevul capătă responsabilitate pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele în măsura solicitărilor vieţii moderne, faţă de care trebuie să-şi crească potenţialul adaptativ și de integrare. Încă de la vârsta preşcolară, pentru copiii care merg la grădiniţe începe procesul de conştientizare a activităţii, datorită programului de instruire şi educaţie dirijată. Această participare conştientă a copiilor și a tinerilor de toate vârstele la activitate este mai mult dezvoltată în perioada şcolară, crescând cu vârsta, paralel cu dezvoltarea corporală şi mentală şi cu progresul de învăţătură. În activitatea de învăţare se asimilează conştient valorile culturii şi ale civilizaţiei, pe care şcoala şi societatea le consideră necesare pentru pregătirea şi formarea viitorilor cetăţeni. Învăţarea, activitatea psiho-intelectuală, este strâns legată de procesele fiziologice ale sistemului nervos central de la nivelul creierului. La această activitate participă întregul organism, prin modificări ale funcţiilor fiziologice și ale termoreglării şi metabolismului. În timpul procesului învăţării, vederea este foarte solicitată, ca şi vorbirea, mai ales în cadrul cititului cu voce tare. Învăţarea este o activitate complexă care asigură instruirea şi educaţia, dar şi oboseşte, iar pentru a evita astfel de tulburări ale sănătăţii şi activităţii şcolarului, considerăm că este bine să fie cunoscute acele reguli care permit să asigure desfăşurarea normală a muncii şcolare şi menţinerea sănătăţii, atât de relevante sub aspect educațional, în plan personal și social!
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here