La Editura «Beladi», Craiova, 2014, în colecția: «Personalități de seamă ale culturii românești», la finele anului trecut a fost tipărită și lansată excepționala monografie a d-lui prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, intitulată: «Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic în România», o lucrare de referință, am putea spune, ce se înscrie pe linia recunoaşterii şi preţuirii personalităţilor de prestigiu internaţional din acest spaţiu socio-cultural şi istoric al Olteniei noastre, pentru că vorbim de o premieră absolută în acest domeniu al medicinei din țara noastră, care confirmă valoarea de talie mondială a Prof. dr. Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale.
“Comunitatea face unitatea, iar personalitatea face diferența”
Am parcurs cu mare interes paginile lucrării și am constatat că analizând în mod amplu și detaliat un conținut de idei de un real interes, dl.prof. univ. dr. Dumitru Otovescu își pune în valoare calitățile de sociolog cu mare experiență, prin faptul că dezvoltă o serie de capitole interesante privitoare la relația dintre comunitate și personalitate, cu un accent deosebit pe faptul că întotdeauna comunitatea face unitatea, iar personalitatea face diferența, trecând apoi la unele date interesante și relevante din biografia medicului Irinel Popescu și din procesul formării sale profesionale. Merită amintit faptul că transplantul hepatic din România s-a desfășurat și chiar s-a sincronizat cu procesul de inaugurare şi desfăşurare a acestuia pe plan european şi mondial, reproducând principalele etape ale unui asemenea program medical. Astfel, dacă prima intervenţie de transplant hepatic, efectuată în anul 1997, de către echipa condusă de doctorul Irinel Popescu la Spitalul Fundeni, nu s-a soldat cu supravieţuirea pacientului, în schimb, cea efectuată trei ani mai târziu, în 2000, de către aceeaşi echipă, a asigurat supravieţuirea bolnavului, iar intervenţia chirurgicală ce s-a realizat în aprilie 2000 a însemnat debutul Programului de transplant hepatic în România. Sunt amintiri și aprecieri care dezvăluie rădăcinile și imaginea în comunitate a acestei mari personalități a științei medicale, o minunată «lecție de viață»pentru a fixa o traiectorie a destinului și a perfecționării sale profesionale, dar, mai ales pentru a evidenția momentele decisive ale procesului formării echipei de transplant hepatic de la Spitalul Clinic Fundeni, odată cu inaugurarea programului de transplant hepatic în România, pentru a accentua etapele decisive ale carierei didactice universitare și ale recunoașterii academice a ilustrului specialist, fie și pentru a încheia cu iminentele și inevitabilele sacrificii pe care le presupune o muncă deosebită și o recunoaștere a meritelor în cadrul evoluției cercetării științifice medicale pe plan național și internațional! Așa cum el însuși ne mărturisește, dr. Irinel Popescu a promovat un mod de a dezvolta chirurgia ca disciplină ştiinţifică, la baza căruia stătea o filosofie foarte simplă: “atunci când ai introdus ceva nou, trebuie să îl prezinţi comunităţii ştiinţifice pentru a fi validat sau nu. Mai mult decât atât, chiar dacă nu ai introdus ceva nou, din când în când eşti obligat să-ţi prezinţi rezultatele chirurgicale, tot pentru a fi validate sau nu”, ceea ce confirmă, am putea spune, legitimitatea unei profesiuni de credință a unui medic de excepție.
“În aceeaşi localitate, Filiaşi, împărţind cu tânărul Irinel Popescu aceleaşi spaţii de învăţământ şi de joacă”
Multe și remarcabile sunt meritele doctorului Irinel Popescu, deoarece sub coordonarea domniei sale s-a ajuns în prezent la 80 de operaţii de transplant hepatic, probabil una dintre cele mai mari cifre la nivel european în acest moment, cu toate că necesitatea de transplant este mai mare decât ceea ce se acoperă prin posibilitățile care există acum și care sunt valorificate substanțial. Această lucrare monografică de referință se întemeiază, în primul rând, pe aprecierea rezultatelor activităţii profesionale a medicului de prestigiu, rezultate care l-au propulsat în poziţia de pionier al transplantului hepatic în România şi de autor de referinţă în cercetarea ştiinţifică medicală din ţară şi din străinătate. Așa cum autorul monografiei însuși ne mărturisește la modul patetic, sentimental, desigur, pe lângă raţiunea obiectivă, întemeiată pe valoarea profesională incontestabilă a doctorului Irinel Popescu, la baza publicării cărții “se află şi un motiv personal, afectiv, legat de faptul că primii şapte ani din existenţa mea şcolară s-au consumat în aceeaşi localitate, Filiaşi, împărţind cu tânărul Irinel Popescu aceleaşi spaţii de învăţământ şi de joacă, aceleaşi preocupări şi idealuri specifice generaţiei noastre! În fiinţa sa coexistă, în chip fericit, spiritul reflexiv şi sentimentul de compasiune, talentul şi perseverenţa, tonul afabil şi raţionamentul riguros, rezistenţa fizică nebănuită, dar dovedită în sălile de operaţie, altruismul şi neostenita chemare de a forţa barierele cunoaşterii, prin cercetare îndelungată, şi a răspunde cu demnitate la provocările timpului”! Autorul cărții ne atrage atenția că personalitatea tânărului Irinel Popescu s-a clădit, iniţial, într-un climat social care punea mare preţ pe munca intelectuală şi pe respectarea meritelor individuale, când examenele de admitere în învăţământul superior se bazau pe probe riguroase şi nu mulţi erau aceia care se bucurau de reuşită la vreuna dintre facultăţile existente în acel timp. În perioada respectivă, mulţi tineri din Filiaşi au ales ca să-şi continue studiile liceale în Craiova, unde pregătirea pentru reuşita la facultate oferea condiţii mai bune de învăţat, iar un asemenea pas a fost făcut şi de elevul Irinel Popescu, pas care l-a condus, ulterior, spre succesul aşteptat, după absolvirea în 1971 a Liceului «Fraţii Buzeşti», în condițiile în care nevoile de instrucţie şi de educaţie ale populaţiei şcolare din Filiaşi au fost asigurate de o şcoală primară și o şcoală gimnazială de prestigiu. Așadar, în acest mediu scolar şi-a început viaţa de elev dr. Irinel Popescu, iar gândurile, amintirile şi aprecierile formulate de unii dintre foştii săi profesori atestă cât de preocupat şi de responsabil s-a dovedit la această vârstă a iniţierii în tainele cunoaşterii disciplinelor ştiinţifice. Forțând ușor nota emoțională și afectivă, am putea spune, parafrazându-l pe Paracelsus, potrivit căruia «principiul fundamental al medicinei este dragostea», că dr. Irinel Popescu a făcut din dragostea de carte un principiu al propriei fiinţări, iar în ultima instanță, a descoperit în aceasta sursa, dacă nu chiar metoda de creaţie pentru salvarea vieţii oamenilor.
“Familiile care donează constituie veriga cea mai importantă, poate cea mai nobilă”
Din biografia profesională a dr. Irinel Popescu desprinzi cu claritate faptul că în marea diversitate a realizărilor înregistrate se înscriu și atâtea angajamente legate de succesul intervenţiilor sale chirurgicale, aflate, bineînţeles, întotdeauna pe un plan prioritar al activităţii sociale și profesionale. Așa cum de multe ori a precizat în alocuțiunile sale, întotdeauna se dovedește importantă nevoia de susținere din partea medicilor din țară, a șefilor de secții de terapie intensivă din spitalele românești, “pentru că acolo există potențial de donare de organe, și de cooperarea lor depinde numărul de organe pe care îl avem. Colegii din terapiile intensive împreună cu familiile care donează, ajung să constituie, în final, veriga cea mai importantă, poate cea mai nobilă, a lanțului pe care îl reprezintă transplantul. În cazul familiilor, se dovedește generozitatea umană și spiritul de solidaritate”, menționează în pledoariile sale, dr. Irinel Popescu. Asemenea realizări istorice pentru medicina românească sunt cu atât mai însemnate, cu cât sunt puse în slujba vieţii şi a sănătăţii, valori supreme ale omenirii din toate timpurile. Din toate aceste date relevante, putem deduce că dr. Irinel Popescu are meritul de a fi aşezat Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti şi, în fond, România, pe harta internaţională a instituţiilor medicale care realizează cu succes transplantul de ficat, salvând sute de vieţi, dar mai ales de a explora programatic, în mod sistematic, tainele acestui organ vital al omului.
Despre «povestea» pacientului Gheorghe Penea, zis şi «Jean»
Atunci când se destăinuie cu pasiune, dr. Irinel Popescu vorbește despre «povestea» pacientului Gheorghe Penea, zis şi «Jean», cel care a fost primul său pacient transplantat cu succes şi cu care a rămas într-o relaţie apropiată pentru tot restul vieţii, pentru că «Jean» este cel care “m-a adus în minunata insulă Boracay, din arhipelagul filipinez, de care, de asemenea, am rămas legat pentru tot restul vieţii” spune dl Irinel Popescu! Prin urmare, «Jean» se dovedește unul dintre acei oameni care “mi-a arătat cel mai bine ce înseamnă viaţa după un transplant hepatic”, iar la un an de la operaţie acest «Jean» i-a trimis o vedere de la cascada Niagara, momentul în care doctoral a realizat că, de fapt, pentru un bolnav transplantat acesta ar trebui să fie «normalul» și chiar mai mult decât «normalul», întrucât la «Jean» Penea, reușita transplantului a însemnat și o adevărată «foame» de a călători, de a vedea lumea, de a-ți trăi viaţa din plin! Prin litera cărții scrise de dl Dumitru Otovescu, aflăm că după reuşita transplantului la «Jean», în activitatea doctorului Irinel Popescu au urmat alte şapte operaţii pe care le-a făcut în același an, 2007, după care rata de succes a transplanturilor a început să fie constant bună, aşa încât nici nu a mai fost nevoie să solicite colaborări din străinătate, iar adversităţile din ţară, pentru că au existat și din acestea, au început să nu prea mai aibă ecou. La acea dată, Programele europene adevărate aveau cel puţin 30 de operaţii pe an, majoritatatea peste 50, iar pentru a atinge aceste cifre trebuia să crească neapărat numărul de donatori. Astfel, au fost depuse multe eforturi în acest sens, destul de dezorganizate la început şi cu unele rezultate modeste, deoarece până la înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, în anul 2005, numărul de donatori a rămas redus (sub 20 pe an) şi la fel şi numărul de operaţii de transplant, dar situația s-a schimbat după punerea în aplicare a variantei transplantului cu ficat de la donator în viaţă. Acesta fiind, însă, un procedeu mai complicat şi care nu se practica aproape deloc la spitalele americane unde doctorul Irinel Popescu își făcuse «ucenicia», prin curajul și prin inițiativa de care domnia sa a dat dovadă, acest procedeu a fost aplicat și în România cu ajutorul Profesorului Cristorph Broelsch, care la acea vreme conducea Clinica de Transplant Hepatic şi Renal de la Essen, Germania, şi care era unul din pionerii metodei la nivel mondial.
Realizări «de vârf» în domeniul chirurgiei hepatice, pe plan european şi mondial
Să amintim, în acest context, că schimbările și reformele din societatea noastră, după 1990, nu au fost lipsite şi de consecinţe dureroase şi chiar dramatice pentru o bună parte din populaţia României: sărăcie, pierderea locurilor de muncă, şomaj de masă, dezorientare, nesiguranţă, lipsa unor politici sociale eficace, extinderea unor boli grave care au afectat stabilitatea socială din țara noastră. Dar, prin calitatea sa de deschizător de drumuri în istoria transplanturilor din România, mai ales prin intervenţia chirurgicală ce s-a realizat în aprilie 2000 şi care a însemnat debutul Programului de transplant hepatic la noi în țară, putem spune că prin realizările profesionale ale ilustrului medic Irinel Popescu, ştiinţa medicală românească, privită ca o componentă distinctă a culturii noastre naţionale, a pătruns triumfător în sistemul de valori al medicinei contemporane şi s-a conectat la toate realizările «de vârf» în domeniul chirurgiei hepatice, pe plan european şi mondial. De aceea, fără teama de a greși că folosim cuvinte mari, putem afirma cu certitudine, că prof. dr. Irinel Popescu s-a remarcat și constituie o veritabilă forţă vocaţională de care se leagă speranţa în progresul societăţii noastre, prin salvarea a numeroase vieţi omeneşti, fapt care a revoluţionat activitatea chirurgicală naţională, în beneficiul bolnavilor şi al progresului medicinei româneşti.
Profesor, Vasile Gogonea
