E uimitor! Ce s-a întâmplat cu bărbatul acuzat că înșela bătrâni, după ce a fost reținut de două ori în două zile

1411

Bărbatul de 63 de ani, din județul Olt, care a fost eliberat ieri, de polițiștii din Târgu-Cărbunești, a fost reținut, din nou, aseară, pentru a treia oară în trei zile, de această dată măsura fiind dispusă de oamenii legii din Rovinari. Acesta este acuzat de înșelăciune, după ce ar fi păcălit mai mulți bătrâni, prin metoda „împrietenirea”. Ultima persoană păgubită este un bărbat din Dănciulești. “Un bărbat din Slatina, județul Olt, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Aceasta, prin metoda 《împrietenirii cu victima》, i-ar fi cerut unui bărbat de 72 de ani, din Dănciulești, suma de 400 lei, asigurându-l că se întoarce în cinci minute și îl duce la domiciliu cu mașina personală. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a celui în cauză”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Suspectul a mai fost reținut pentru 24 de ore și vineri după-amiază, de către polițiștii din Turceni, pentru același gen de fapte comise pe raza localității. A doua zi, polițiștii din Târgu-Cărbunești au constatat că este aceeași persoană care a înșelat bătrânul din Târgu-Cărbunești. Un fost polițișt și viceprimar al orașului, Ion Fugaru, publicase pe Facebook, pe 2 octombrie, imagini cu suspectul. În postare, fostul edil solicita ajutorul oamenilor pentru identificarea bărbatului reținut, însă nu a precizat motivul, tocmai pentru a nu afecta ancheta. „În data de 02.10.2019 am venit în fața dumneavoastră urmatorul mesaj 《vin cu rugămintea la toate cunoștințele să îmi dea detalii despre această persoană,numele și localitatea…pot fi contactat și în privat….distribuiți vă rog, pentru rezolvarea unei fapte bune”, pentru că era un escroc ordinar care înșela bătrâni și bineînțeles am apelat la Poliția Târgu Carbunești, care a dat dovadă de un profesionist desăvârșit, adevărată muncă milițienească, cum se lucra odată, respectiv într-un secret strict, astăzi a fost prins și reținut, a fost identificat de la postare tot cu ajutorul acestor profesioniști în două zile, dar de prins a fost mai greu pentru că stătea fugit, acest caz s-a rezolvat cu succes, deci se poate”, a scris Ion Fugaru, pe rețeaua de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here