Dumnezeu seamănă şi ogorul care poartă în sine credinţa

186

Pericopa Evanghelică a Duminicii a 21-a după Rusalii aminteşte despre Pilda Semănătorului, în care ne dovedeşte că prin pilde strânse mănunchi pentru a fi dăruite ca un buchet al înţelepciunii, Domnul Iisus a comunicat tainele Împărăției lui Dumnezeu pentru cei ce sunt gata să-și deschidă inima să accepte și să creadă aceste adevăruri, însă pentru cei ce și-au împietrit inima și au respins pe Domnul Iisus, vedem că aceste adevăruri sunt prea îndepărtate şi rămân pururea închise.

Aşadar, cerul şi pământul, întreagă lumea şi toate cele ce sunt în ea vorbesc cu negrăite laude şi în chip minunat despre Dumnezeu, Creatorul lor, iar dacă le privim cu atenţie şi le ascultăm graiurile tainice, constatăm că ele ne învaţă cum să trăim, cum să ne comportăm în viaţă şi cum să-L cinstim şi să-L slujim pe Tatăl Cel Ceresc, Purtătorul de grijă şi Creatorul a toate cele ce au fost, sunt sau vor fi!

«Ieşit-a Semănătorul să semene Sămânţa Sa»
În chip minunat ni se descoperă marea taină a Cuvântului lui Dumnezeu, fiindcă Sămânţa aceasta dumnezeiască este Cuvântul care poartă în sine lumina adevărului care ne poate ajuta la mântuire, deoarece cântăreşte mereu felul cum va primi omul în cugetul, mintea şi inima lui această sămânţă cerească pe care o numim Cuvântul lui Dumnezeu! Să pornim de la premisa că Sămânţa aceasta este începutul fiecărei fapte, aşa precum cuvântul lui Dumnezeu este începutul vieţuirii creştine pentru fiecare om, iar fără sămânţă pământul rămâne pustiu de nerodire, aşa cum fără Cuvântul lui Dumnezeu, inima omului e stearpă şi pustiită de nerostire! Iar Sămânţa se încredinţează oricărei categorii de pământ, aşa precum Cuvântul lui Dumnezeu se adresează tuturor inimilor ascultătorilor, la toate neamurile pământului, la toate clasele sociale şi la toate generaţiile care se perindă prin viaţa aceasta. Prin fiorul trezirii la viaţă, Cuvântul lui Dumnezeu este însăşi Cartea Vieţii, constituţia Împărăţiei lui Dumnezeu, în care se cuprinde adevărul. Prin tot ceea ce ne aduce în suflet, Cuvântul lui Dumnezeu este şi rostirea cea de taină prin care ogorul poartă în sine credinţa, însemnul inconfundabil şi de toată lumea căutat al mântuirii şi al vieţii veşnice, pentru că atât de mare este puterea acestui Cuvânt. Prin Cuvântul lui Dumnezeu s-a creat lumea şi tot prin cuvânt se va cântări la ceasul înfricoşătorei judecăţi. Numai Cuvântul lui Dumnezeu are duh şi viaţă, e viu şi lucrător, are puterea de a îndrepta, de a renaşte încrederea şi speranţa, fiindcă pe noi, oamenii, Harul Sfânt ne întăreşte în răbdare şi ne mângâie în marea nădejde a firii, ne luminează, ne învaţă şi ne asigură viaţa veşnică. E un Cuvânt semănat cu iubire şi care nu se învecheşte niciodată, are tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, pentru că vine de sus, de la Cel veşnic prin insuflare şi îndelungă răbdare.

«Şi, semănând el, una a căzut…pe pământul cel bun şi a făcut rod însutit»
Dintru început, Mântuitorul Îşi începe interpretarea pildei prin identificarea sămânței semănătorului spunând: «Şi, semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă»! Deci, sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu iar semănătorul este Domnul Iisus Hristos, Care a predicat adevărurile cu privire la Împărăția lui Dumnezeu ascultătorilor săi, cei care în substrat reprezintă cele patru feluri de pământ. De fapt, pământul de lângă drum, pământul stâncos, pământul spinos și pământul bun se referă la inima sensibilă a celui care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, iar de cele mai multe ori, dușmanul Cuvântului este răul care vine să fure sămânța căzută pe pământ. Să privim acum, în parte, la cele patru feluri de pământ și să înțelegem ce adevăr a dorit să ne comunice Domnul Iisus! În primul caz, cel rău, adică satana, prin păsările cerului, fură sămânța căzută pe pământul bătătorit din cauza neînțelegerii Cuvântului, din cauza împietririi și respingerii Cuvântului, ca şi cum sămânța/Cuvântul lui Dumnezeu nici nu s-ar fi atins de pământ/de inima omului. Dar, nu se întâmplă la fel şi în cazul sămânței căzută pe stâncă și pe piatră, fiindcă aceasta este persoana care a auzit Cuvântul și l-a primit cu bucurie, pentru că a înțeles câte ceva din Cuvântul Domnului, dar nu l-a primit și n-a ascultat de acest Cuvânt. Căci, iată, nu este îndeajuns doar să primești Cuvântul lui Dumnezeu, ci, trebuie să-L şi împlineşti cu fapta! A treia situaţie vădeşte sămânța căzută între spini, un semn al relației pe care o are omul cu ceea ce înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece răul vine cu îngrijorările veacului acestuia și cu înșelăciunea bogățiilor materiale deşarte. Iar Cuvântul primit de această persoană a fost înecat de îngrijorările și de alergarea după lucrurile pe care le mănâncă rugina și moliile, pe care le distrug sau le fură hoții. În sfârşit, iată că singurul pământ în care sămânța va încolți este pământul bun, cel ce aude Cuvântul şi l înţelege, mai ales că el aduce roadă înmiită pentru Împărăția lui Dumnezeu! Roada adusă de această sămânță sunt acei care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la Împărăție, l-au primit în inima lor și trăiesc în ascultarea lui. E bine ca Dumnezeu să ne ajute ca să fim un pământ bun care primește și păstrează sămânța cea roditoare întru Împărăția lui Dumnezeu!

«Fericiţi cei curaţi cu inima! Aceia vor vedea pe Dumnezeu»
Pentru că în această a 21-a Duminică de la Înălţarea Duhului Sfânt o sărbătorim şi pe Sf. Cuvioasa Parascheva, aceea care ne arată cât de fericiţi sunt cei curaţi cu inima, cei care Îl vor vedea pe Dumnezeu, să nu trecem prea uşor peste faptul că ea simbolizează în chip strălucit ogorul semănat de Dumnezeu şi care poartă în sine credinţa dreptmăritoare a sufletului nostru. Se ştie prea bine, că Sfânta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România, că în fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara tîrziu, se face pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, de ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei, pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvîntare. Evident, cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de 14 octombrie, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării şi chiar din toată lumea, ceea ce întăreşte dovada că Pilda Semănătorului Iisus Hristos aduce mulţimi de mii şi mii de creştini spre închinare pe ogorul binecuvântat al credinţei! În chip deosebit, Sfânta este cinstită în Moldova sub denumirea de “Vinerea Mare”, întrucât de mai bine de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de binecuvântare şi de însănătoşire duhovnicească şi trupească pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune ca să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu. Ca un simbol al unităţii Ortodoxiei de pretutindeni, viaţa de după moarte a Sfintei Parascheva arată că sfinţenia ridică din neamul său pe omul care s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire şi apropiere între toţi cei care mărturisesc şi viază întru aceeaşi credinţă. Viaţa curată, împletită prin rugăciune şi fapte bune, tinereţea care străluceşte peste veacuri precum lumina din candelele fecioarelor înţelepte, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugăciune şi priveghere, la căutarea bucuriei pe care o aduce în inimi prezenţa Duhului Sfânt, prin iubirea smerită şi atotputernică a Domnului Hristos, Semănătorul Care iubeşte şi îi adună pe toţi oamenii pe ogorul Său!
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here