Pericopa Evanghelică a Duminicii a XII-a după Rusalii, numită şi pilda “Tânărului cel bogat”, ca într-o neasemuită aplecare asupra tainelor înţelepciunii, aduce în lumina ochilor minţii credincioşilor o întâmplare reală a întâlnirii Mântuitorului Iisus Hristos cu un tânăr nenumit, dar care se considera împlinit prin bogăţia lui materială, dovadă că oricare dintre oameni poate fi în locul său, frământat şi împătimit de ideea câştigării vieţii veşnice.
Cu toate că tânărul era preocupat, în mod evident, de dobândirea sfinţeniei, pentru că mărturiseşte păzirea poruncilor, dacă vom cerceta înţelesul acestei Evanghelii, vom desluşi faptul că Dumnezeu binevoieşte să mântuiască sufletul fiecăruia dintre noi, al “tânărului bogat” care sălăşluieşte în fiecare dintre noi! Iar, dacă ne vom întreba: de ce a venit tânărul la Iisus, ce l-a adus înaintea Domnului, deşi avea destulă avere şi paza poruncilor, putem afla că el a venit la Iisus, pentru că nici una, nici cealaltă, nu-i dădeau liniştea şi pacea sufletească. Deci, să fim înţeleşi pe deplin, iubiţi creştini, sufletul nostru se doreşte mângâiat pe calea care duce spre izvorul păcii şi al fericirii, spre Iisus Mântuitorul, iar tânărul din Evanghelia Duminicii acesteia tocmai plecase spre acest izvor pentru a veni la El, dar, nu L-a aflat, pentru că perpectiva pierderii amăgitoarei bogăţii materiale a lumii acesteia l-a întristat profund!
“Cât de greu vor intra cei bogaţi în Împărăţia lui Dumnezeu”!
Constatăm cu oarecare îngăduinţă că tânărul acesta, în felul lui, era o raritate, pentru că nu era ca tinerii de seama lui, uşuratici, zburdalnici şi preocupaţi numai cu plăcerile lumeşti, ci era frământat de un gând mai înalt, acela de a moşteni viaţa de veci şi de a-şi mântui sufletul. Din convorbirea cu Mântuitorul, observăm că el era evlavios şi cu frică de Dumnezeu, căci păzise din copilărie poruncile legii, semn că întreaga lui înfăţişare era plăcută, simpatică şi cuviincioasă. Tocmai de aceea, tânărul cuceri îndată inima Domnului, căci Sf. Evanghelist Marcu spune că Mântuitorul s-a uitat ţintă la el şi i-a zis:”Un lucru îţi mai lipseşte: mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi luând crucea, vino şi urmează Mie”! Dar, atunci când i-a cerut Mântuitorul să împartă averile celor săraci, tânărul nostru a pierdut pofta de mântuire, căci a lăsat capul în jos, a întors spatele şi s-a dus întristat. Privindu-l cu multă mâhnire, Iisus a zis: “Cât de greu vor intra cei bogaţi în Împărăţia lui Dumnezeu!” Tânărul s-a întristat pentru că avea multe bogăţii şi i se părea o jertfă prea mare ceea ce i se cerea. Vedem, aşadar, oameni buni, ce obstacol mare pot deveni bogăţiile şi plăcerile lumii pentru orice creştin, ce frustrare deosebită a resimţit acel tânăr, pentru că mulţi dintre noi suntem sau putem să fim ca şi tânărul acela bogat în bunuri materiale! Mulţi dintre noi dorim să venim către Dumnezeu, cu buna intenţie şi cu oarecare râvnă, căutând să aflăm care este voia Sa pentru noi, adică, să desluşim, ce “bine să facem ca să avem viaţă veşnică”? Dar, Doamne, oare, cine nu doreşte să se mântuiască şi cine nu vrea să ştie ce trebuie să facă pentru a ajunge la acest scop al tuturor scopurilor? Iată, pentru a întări spusele Sale, Mântuitorul a zis: “Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”, iar dacă vom cugeta mai adânc la aceste cuvinte, vom vedea, o, Doamne, cât adevăr se cuprinde în ele! Dacă vom purcede să împărţim bogăţiile ştiute şi neştiute în două grupe, vom avea bogăţiile materiale, vremelnice şi apăsătoare, pe de o parte, iar pe de altă parte, bogăţiile sufleteşti, veşnice şi tămăduitoare. De la început, observăm că bogăţiile materiale sunt o piedică pentru mântuire, căci, în comparaţie cu numărul săracilor, cel al bogaţilor mântuiţi este mult mai mic. Aceasta se întâmplă, pentru că bogăţia îl face pe om să se mândrească, să se laude şi să devină neascultător la glasul celor năpăstuţi de soartă!
„Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu”!
Ştim foarte bine că sunt oameni care susţin că doar unele filosofii sociale şi mişcări politice au putut vorbi şi continuă să vorbească despre modul în care bogăţia schimbă structura socială şi degradează personalitatea omului, nu-i aşa? Desigur, dacă cineva are posibilitatea şi are curajul să privească dincolo de suprafaţa lucrurilor, pentru a distinge sensurile din frazele declaraţiilor pompoase ale celor care se împăunează în vorbe goale, se va încredinţa că mulţi oameni vociferează, nu atât din raţiuni de dreptate socială, ci, pentru că ei înşişi nu se află în vârful piramidei şi sunt departe de cercul oamenilor bogaţi, al plutocraţiei dominante. Tânărul cel bogat auzise că este viaţă veşnică şi o dorea din cauza bogăţiei sale, cu care dorea să fie veşnic împreună, iar aceasta se vede din tristeţea cu care a plecat de la Cel cu Adevărat Veşnic! Din exemplul edificator al întristării acestui tânăr, Iisus arată marea piedică a lipirii inimii de bogăţie, cu care nu se poate intra în Împărăţie, iar ucenicii auzind cuvintele Domnului, au întreabat nedumeriţi: „Atunci cine poate să se mântuiască”, pentru că fiecare are câte ceva pe lângă inima lui”? Dar Iisus le răspunde ca pentru toată omenirea din toate veacurile: „Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu”, şi Dumnezeu are multe posibilităţi de a dezlega inima bogaţilor de aplecările împătimite ale bogăţiei deşarte. Vinovăţia bogăţiei e că ţine inima omului legată în lanţurile patimilor şi deformează sufletul său încât nu-i mai iubeşte pe oameni, ci se înarmează împotriva lor. Bogăţia măreşte inegalitatea dintre oameni şi generează ura intolerantă şi autodemolatoare! Ca să ajungă la desăvârşire, omul trebuie să se lepede nu numai de bogăţii, ci şi de sine însuşi, însă lucrul acesta este foarte anevoios. Câţi tineri nu vin la biserică şi se roagă înainte de examene, dar după ce le-au luat şi ajung oameni cu funcţii mari, pe cheltuiala părinţilor şi a taxelor plătite, nu-şi mai fac nici măcar semnul Crucii la culcare şi nu mai rostesc nici “Rugăciunea Domnească”! Realizându-se şi îngâmfându-se peste măsură, mulţi s-au depărtat tot mai mult de Dumnezeu şi astfel ajung nici să nu mai creadă în El.
Ucenicii Săi au întrebat: „Cine poate atunci să se mântuiască”?
Indiferenţa, răceala şi depărtarea multora de Biserică şi de Dumnezeu i-a făcut să cadă într-o viaţă dezordonată, murdară şi nenorocită, copleşită de promiscuitate şi de sex! Vedem că tânărul din Evanghelie era plin de bogăţii şi, totuşi, îl interesa viaţa veşnică. Dar tineretul nostru de astăzi, care este foarte bogat în păcate, îşi dă, oare, seama, ce dureri şi suferinţe îi vor aduce aceste păcate şi îndeosebi păcatul desfrânării şi al beţiei? Uşor se încurcă tinerii în păcatul desfrânării, de unde pleacă şi celelalte păcate: minţirea părinţilor, nedreptăţi şi chiar ucidere! Ştim bine că Biserica trebuie să spună adevărul în ceea ce priveşte bogăţia şi dobândirea ei. Nu se face avuţie fără o cât de mică înşelătorie, fără nedreptate, camătă şi vicleşug. Ori că te înşeală la cântar, ori că se pune apă în vin sau lapte, dobândă la banii împrumutaţi, mită la funcţionarul public şi multe altele care se numesc acte de corupţie, nedreptatea se arată! Dacă vom căuta să aflăm care sunt bogăţiile sufleteşti, vom afla că orice creştin, fie bogat, fie sărac, poate să se îmbogăţească spiritual şi chiar să-şi facă o comoară nealterată în cer, dacă este atent şi-L iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe aproapele său mai mult ca pe sine însuşi. Cu ce altceva poate să se îmbogăţească un creştin, decât cu faptele cele bune, să aibă milă de semenul său care se zbate în lipsuri şi suferinţă şi să nu neglijeze mai ales pe cei ce stau în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu! Acesta este un adevăr care va trebui să ne trezească la realitate şi să ne determine ca în cel mai scurt timp să ne schimbăm obiectivele, dacă acestea sunt materialiste sau chiar „înalte”, dar care trec prin „dulceaţa” îmbogăţirii nemăsurate. Desigur, Pericopa Evanghelică nu se opreşte aici, ea continuă prin Cuvântul viu al Domnului, prin care se şi dezleagă dilema ucenicilor care întreabă: „Cine deci poate să se mântuiască”? Privindu-l pe acel tânăr alergând după Hristos şi îngenunchind înaintea Lui, poate unii se întreabă dacă e adevărată evlavia lui, pentru că erau şi farisei care-L ispiteau pe Iisus. Tânărul nostru visa viaţa veşnică, dar, rostind acest cuvânt simţim propria noastră viaţă. Acel tânăr caută viaţa veşnică, viaţa Lui Dumnezeu. El resimte năzuinţa după viaţa de dincolo de această “zdreanţă” a vieţii, de câteva zeci de primăveri, căreia toamna îi pune capăt! E în noi această viaţă şi nimeni nu poate tăgădui, pentru că setea de viaţă deplină, adevărată, nemuritoare, e constitutivă vocaţiei noastre, chemării noastre sincere. Aşadar, ferice de tot omul care caută şi reuşeşte în rugăciunea lui, în ascultarea cuvântului Dumnezeului care mântuieşte sufletul „tânărului bogat” din noi, să înţeleagă viaţa în deplinătatea ei, viaţa în Împărăţia Cerului!
Prof. Vasile GOGONEA
