Duminica Floriilor, sărbătorită în tot judeţul

583

flori bisericaZiua de duminică a fost una de sărbătoare pentru toţi creştinii ortodocşi. Ca în fiecare an, ei s-au îndreptat spre biserică pentru a prăznui intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim.

Tradiţii şi obiceiuri de Florii, la gorjeni

Numele sărbătorii derivă din latinescul Floralia, sărbătoare celebrată între 27 aprilie şi 3 mai, în cinstea Florei, protectoarea florilor. Creştinătatea a impus Floriile în amintirea întâmpinării cu ramuri de salcie şi palmier a Domnului Isus Hristos la intrarea în Ierusalim, după învierea lui Lazăr. Urmând modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Credincioşii gorjeni le duc acasă şi le pun la icoane, pomi şi stupi. Tradiţia spune că nu e bine să renunţi la aceste ramuri dacă nu au venit celelalte Florii. În unele sate, mâţişorii sunt aruncaţi în curte când începe să bată grindina. Însă, ramurile de salcie au în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate. Ramura de salcie sfinţită este utilizată şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli. Bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. Exista şi obiceiul ca părinţii să-şi lovească copiii cu nuieluşa de salcie, când veneau de la biserică, credinţa populară spunând că în acest fel copiii vor creşte sănătoşi şi înţelepţi. Tradiţia mai spune că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi în prima zi de Paşti.

Tineri şi bătrâni, la biserică

Asemenea tuturor creştinilor ortodocşi, gorjenii au sărbătorit şi ei Floriile. După ce au participat la Sfânta Liturghie, oamenii s-au îndreptat spre case, majoritatea preferând să ia masa alături de familie, mai ales că ieri a fost dezlegare la peşte, vin şi untdelemn. Chiar şi târgujienii mai tineri, pe care nu-i vezi prea des pe la biserică, s-au conformat tradiţiei şi au participat la slujbă. Astfel că, spre deosebire de alte duminici, ieri nu numai persoanele în vârstă au călcat pragul bisericii. Tineri sau bătrâni, oamenii au sărbătorit Floriile căci, după cum spune şi Adriana Ionaşcu: „nu merg prea des la biserică, dar sunt sărbători pe care pur şi simplu nu le poţi ignora; am luat chiar şi ramuri de salcie, să le pun în casă; bunica mi-a zis că aşa e bine, că aduce noroc. Vreau să trec şi pe acasă mai târziu.”

Odată cu Floriile începe şi „Săptămâna Mare”, cea mai importantă săptămână din Postul Mare, pregătirile pentru Paşti intrând pe ultima sută de metri.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here