DSP Gorj, pregătită pentru vaccinarea şcolară

311

Vaccinarea elevilor rămâne tot în atribuţia medicilor şcolari, chiar dacă se stabilise ca programul de vaccinare să fie realizat prin cabinetele medicilor de familie. Ministerul Sănătăţii a revenit asupra acestei decizii, astfel că elevii vor fi imunizaţi de către cadrele medicale ce deservesc cabinetele şcolare. La nivelul judeţului nostru, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a primit programul de desfăşurare a campaniilor de vaccinare şcolare conform calendarului de imunizări prevăzut în Ordinul M.S./CNAS 767/376 din 1 august 2012, pregătirile pentru demararea acestuia fiind în linie dreaptă.

Direcţia de Sănătate Publică Gorj şi-a luat toate măsurile pentru ca programul de vaccinare a elevilor să se desfăşoare fără probleme la nivelul judeţului nostru.
Au fost organizate întâlniri cu medicii pentru a-i informa cu privire la modul de desfăşurare a programului, raportările pe care ei vor trebui să le facă şi aşa mai departe. „Se revine la campania de vaccinare în şcoli, prin intermediul cabinetelor şcolare; în mediul rural, acolo unde nu există astfel de cabinete, imunizarea elevilor se va face de către medicii de familie. Noi am discutat deja cu medicii, am făcut instruirea necesară; le-am prezentat programul de vaccinare, am distribuit dozele. Astfel, la nivelul judeţului Gorj, programul de vaccinare şcolară se va desfăşura conform calendarului de imunizări prevăzut la nivel naţional şi nu vom avea probleme”, a explicat Elena Sfârlează, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Calendarul vaccinărilor şcolare
Vaccinarea elevilor gorjeni va începe încă din prima săptămână a lunii octombrie. „Programul de imunizare a şcolarilor începe în prima săptămână a lunii octombrie. Se începe cu vaccinarea diftero-tetanică (dT) la clasa a-X-a (restanţieri din anul şcolar 2010-2011); în noiembrie 2012 se face vaccinarea antipoliomielitică (VPI), la clasa a-II-a (8 ani) şi clasa a-III-a (9 ani), iar în ianuarie 2013 are loc vaccinarea antirujeolică-antirubeolică-antioreoliană (RRO) la clasa a-I-a. Programul va continua în aprilie-mai 2013, când se va face vaccinare diftero-tetanică (dT) la clasa a IX-a (restanţieri anul şcolar 2011-2012) şi clasa a-VIII-a”, explică Elena Sfârlează, director adjunct al DSP Gorj.
Direcţia de Sănătate Publică Gorj are suficiente doze de vaccinuri, astfel încât reprezentanţii instituţiei dau asigurări că nu vor exista probleme în privinţa derulării programului de imunizare a elevilor. Mai trebuie menţionat faptul că nu vor rămâne neimunizaţi nici copiii care sunt neşcolarizaţi, vaccinarea lor urmând a se face în cabinetele medicilor de familie unde sunt înscrişi.
Minodora Sucea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here