Drum reabilitat la doi ani de la o alunecare de teren

1130

Consiliul Județean Gorj a scos la licitație lucrările pentru refacerea unei porțiuni din drumul județean 665A – sat Bălănești. În urmă cu doi ani, partea carosabilă a fost afectată pe o lungime de aproximativ 40 de metri, pe ambele sensuri de circulație, de o alunecare de teren.
Pentru „Refacere infrastructură şi parte carosabilă la 0,04 km drum județean DJ 665A – sat Bălănești”, Consiliul Județean Gorj a alocat circa 100.000 de euro.
„Datorită fenomenelor meteorologice din ultima perioadă (n.red. din iunie 2020) şi a creşterii substanţiale a aportului de apă în sol, pe raza localităţii Bălăneşti, comuna Bălăneşti, s-a produs o alunecare de teren cu tasare pe drumul județean DJ 665A, la poziţia kilometrică 4+072, care a afectat partea carosabilă pe o lungime de aproximativ 40 m, pe ambele sensuri de circulație. Refacerea părţii carosabile a drumului judeţean 665A, la km 4+072, în satul Bălăneşti, comuna Bălăneşti, judeţul Gorj, prezintă o importanţă deosebită atât din punct de vedere social, cât şi din punct de vedere economic”, potrivit caietului de sarcini.
Drumul judeţean 665A, Bălăneşti, Voiteştii din Vale şi Grui, se află amplasat în partea de nord a judeţului Gorj, pe teritoriul administrativ al comunelor Bălăneşti şi Muşeteşti.
Valoarea totală estimată a investiției este de 442.169,83 lei fără TVA. Data limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare la licitație este 6 septembrie.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here