Dr. Zavate: „Avem mare nevoie de echipamente medicale”

373

Chirurgul Teodor Zavate, managerul Spitalului Municipal Motru, spune că unitatea pe care o conduce are nevoie disperată de echipamente medicale. Deşi este situat într-un municipiu, Spitalul Motru nu are aparatură nici la nivelul unităţilor sanitare orăşeneşti.

Pentru chirurgul Teodor Zavate activitatea pe care o desfăşoară în calitate de manager al Spitalului Municipal Motru este la fel de importantă precum o intervenţie chirurgicală, el dându-şi silinţa ca totul să fie făcut ca la carte.  Totuşi, lipsa de aparatură şi echipamente medicale îl pune în dificultate, îngreunându-i misiunea. „Avem nevoie disperată de aparatură medicală. Deşi funcţionăm în al doilea municipiu al judeţului, nu avem Computer Tomograf  şi nici laparoscop. Medici am putea găsi, dar pe ce să lucreze? Nu poţi trata bolnavii doar cu pastile”, confirmă managerul Teodor Zavate.

Promisiuni de la autorităţi
Primăria Municipiului Motru s-a implicat încă de la început, de când a preluat spre administrare unitatea teodor zavatespitalicească, de îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere şi susţine în continuare modernizarea spitalului, edilul Dorin Hanu fiind dispus să asigure şi cofinanţarea proiectelor europene.
Şi pentru aparatură există promisiuni, dar deocamdată nu s-a concretizat nimic. „Primăria ne sprijină cu tot ce poate. Avem acordul verbal al administraţiei publice locale pentru un contract cadru prin care să aducem un CT şi un laparoscop, dar nu ştim când se va concretiza”, a declarat Teodor Zavate, managerul Spitalului Municipal Motru.
Deocamdată se caută soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Spitalul Motru, cu atât mai mult cu cât adresabilitatea este foarte mare.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here