Dosare penale în trafic pentru doi gorjeni

333

Poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci l-au depistat în trafic pe B.R., de 21 ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, în timp ce conducea pe DN 67, un autoturism înmatriculat în străinătate.

Pe parcursul verificărilor, oamenii legii au constatat că tânărul se afla în perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, acest drept fiindu-i suspendat până în data de 8 martie 2012. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, acţionând pe DN 67 B, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti l-au identificat pe C.L., de 25 ani, din localitate, în timp ce acesta conducea un autoturism neînmatriculat. Din verificările efectuate, agenţii au constatat că valabilitatea plăcuţelor de înmatriculare era expirată din data de 21 decembrie 2011. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here