Doi minori şi trei adulţi, cercetaţi pentru furt calificat

404

Cinci persoane, printe care şi doi minori, au fost depistaţi de către poliţiştii gorjeni, fiind suspecţi de mai multe furturi. Cei cinci sunt certcetaţi de către poliţişti.

Unul dintre hoţi este un tânăr de 17 ani, o cunoştină a poliţiştilor, întrucât nu este la prima abatere de acest gen. Poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, în timp ce patrulau pe strada Victoria (pietonal), au depistat un minor, de 17 ani, din comuna Runcu, cunoscut pentru comiterea unor fapte de furt. Minorul avea asupra sa un portmoneu în care se aflau acte de identitate şi un card de valori aparţinând unei femei de 36 ani, din municipiu. Din primele investigaţii poliţiştii au stabilit că, anterior depistării, minorul a pătruns pe o uşă lăsată deschisă într-un magazin, iar de aici a sustras portmoneul unei angajate. Poliţiştii au restituit bunurile părţii vătămate. Suspectul minor este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Un alt caz, este al unui minor şi unui tânăr care abia a împlinit vârsta majoratului, care au fost surprinşi de agenţii de pază, într-un supermarket, la furat. Poliţia Municipiului Tg-Jiu a fost sesizată de dispecerul de serviciu al unei societăţi de pază, despre faptul că agenţii care asigurau paza într-un supermarket, au surprins doi tineri care au sustras diverse bunuri fără să le plătească. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au constatat că cei doi suspecţi, unul de 18 ani, din municipiu şi un minor de 17 ani, din comuna Scoarţa, au sustras de pe raft, mai multe bunuri, evaluate la suma aproximativ 160 de lei, fără a achita contravaloarea acestora la casa de marcat. Bunurile au fost restituite societăţii prejudiciate, iar pe numele celor doi tineri au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Şi doi bărbaţi de 34 respectiv 47 de ani depistaţi de poliţişti în timp ce sustrăgeau fier vechi. Astfel, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bîlteni au prins în flagrant pe B.V., de 47 ani şi R.C., de 34 ani, ambii din comuna Plopşoru, în timp ce sustrăgeau fier vechi de la un punct de lucru al unei societăţi comerciale, situat în satul Vlăduleni. Fierul vechi sustras, evaluat la suma de 150 lei, a fost predat societăţii păgubite.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Tot poliţiştii din Băleşti, au executat o acţiune pe raza comunei, în colaborare cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Târgu-Jiu, în scopul prevenirii tăierii şi sustragerilor de material lemnos din fondul silvic. Astfel, a fost identificat V.V., din comuna Băleşti, care transporta cu un atelaj, cantitatea de 1 mc lemn de foc, esenţă carpen, pentru care nu deţinea documente justificative, valoarea materialului lemnos fiind de 100 lei. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, fiind lăsat în custodie, lucrătorilor silvici.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here