Doi dintre colegii de dosar ai lui Antonie solicită judecarea prin procedură simplificată: Fostul director al Diviziei Miniere nu și-a recunoscut faptele

79

Doi dintre inculpații din dosarul de abuz în serviciu al fostului director al Sucursalei Divizia Minieră, Daniel Antonie, suspectați de complicitate, au cerut, ieri, să fie aplicată în cazul lor, procedura simplificată, după ce şi-ar fi recunoscut faptele de care sunt acuzați de procurori. În aceste condiții, instanța urmează să decidă în luna martie, dacă cei doi administratori ai firmelor de la care au fost cumpărate trusele sanitare și furtunurile pentru stingerea incendiilor pot fi judecați prin procedură simplificată. ”Stabilește termen pe data de 1 martie 2017 pentru  a se pune în discuție și a se pronunța asupra cererilor formulate de inculpații Giurcău Daniel Sever și Temelie Florin de soluționare a cauzei potrivit procedurii simplificate”, au stabilit, ieri, magistrații de la Tribunalul Gorj. Ieri, a fost audiat la Tribunalul Gorj și Daniel Antonie.

În același dosar a mai fost deferit justiției Vasile Ghimiș, fost director la Direcția Economică a Sucursalei Divizia Minieră, alături de Daniel Antonie, pentru abuz în serviciu în formă continuată. Anchetatorii susțin că faptele ar fi fost comise în urmă cu trei ani. “În perioada octombrie 2013-martie 2014, inculpații Antonie Daniel și Ghimiș Vasile, în calitate de directori în cadrul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, au dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniul achizițiilor publice, achiziționarea de la două firme (printre care și SC TFR Teminvest SRL) controlate de inculpații Giurcău Daniel Sever și Temelie Florin, la prețuri supraevaluate, a unui număr de 272 furtunuri pentru stingerea incendiilor și 170 truse sanitare de prim ajutor. În același context, pe de o parte «ajutorul» acordat de inculpații Temelie Florin și Giurcău Daniel Sever a constat în depunerea de oferte pentru produsele respective, în numele societăților pe care le administrau, la prețuri supraevaluate de circa 6-7 ori față de prețurile lor de achiziție. Pe de altă parte, aceiași inculpați au depus oferte în numele altor societăți, fără consimțământul administratorilor acestora sau în numele unor societăți administrate de rude sau prieteni apropiați, dezavantajoase față de ofertele firmei câștigătoare.
Prin această conduită infracțională, profitând și de faptul că la nivelul unităților miniere din subordine era necesară achiziționarea de truse medicale și furtunuri pentru pompieri, inculpații Antonie Daniel și Ghimiș Vasile au prejudiciat bugetul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA cu suma de 415.240,66 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societățile controlate de cei doi oameni de afaceri”, se menționează în comunicatul DNA. Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă în proces.

Antonie doar a semnat
Fostul șef al Direcției Miniere din Complexul Energetic Oltenia, Daniel Antonie, a fost audiat miercuri, în calitate de inculpat la Tribunalul Gorj în procesul în care Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată împreună cu un subordonat și doi oameni de afaceri. Dintre toți inculpații doar Antonie a fost de acord să fie audiat în dosar. El a menționat că nu îi cunoștea pe Giurcău și Temelie pentru a avea vreo înțelegere cu ei, exploatările miniere din teritoriu fiind cele care făceau achizițiile. Șeful SDM susține că el doar a semnat hârtiile ce i-au fost înaintate prin secretariat în acest sens și nimic mai mult. Ceilalți trei inculpați s-au prevalat de dreptul de a tăcea, cerând să nu fie audiați în fața instanței pe parcursul procesului, judecătorul Laura Sarcină urmând să ia o decizie în acest sens. Ghimiș, Giurcău și Temelie au invocat și probleme de sănătate sau personale pentru a nu mai fi chemați în fața instanței, ei menționând că recunosc toate acuzațiile ce le sunt aduse. Avocatul lui Daniel Antonie nu a fost însă de acord cu poziția celor trei, el menționând că recunoașterea faptelor așa cum sunt ele prezentate de DNA îl dezavantajează pe clientul său, lucru pe care nu îl va accepta. O decizie va fi luată însă de instanță, fiind posibilă chiar o disjungere a dosarului. Procurorii DNA susțin că achiziția de truse de prim ajutor și furtun pentru stingerea incendiilor nu s-a făcut în condiții legale, prețurile practicate de firma TFR Teminvest SRl fiind mult supraevaluate, CEO fiind parte în proces cu un prejudiciu de peste 415.000 lei.
Antonie este judecat în două dosare diferite, pentru abuz în serviciu. Acesta a fost deferit Justiției mai întâi în dosarul supranumit “Bani pentru Medințu”, pentru abuz în serviciu, alături de Laurențiu Ciobotărică, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia și Dorina Jianu, șefa de la Legislație și Guvernanță Corporativă, suspectată de complicitate. Cei trei sunt acuzați că i-ar fi acordat, prin hotărâre de Directorat, 128.100 de lei lui Aurel Medințu, pentru a demisiona din funcția de director al Diviziei Energetice. Bărbatul a declarat că este nevinovat. Marți, Tribunalul Gorj a amânat cauza la 21 februarie pentru a se cita alți trei martori din rechizitoriu.
Loredana Fîciu,
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here