Din prea multă pasiune (IV)

545

(Nuvelă din vol. „La vârsta senectuții”)
*
La serviciu, în prima zi lucrătoare după Anul Nou, petrecerea de la revelion a fost puțin comentată, iar cei care o făceau, erau, mai ales cei care participaseră la Casa Armatei și invariabil se lăudau: „ce frumos a fost și ce mâncăruri și băuturi bune s-au servit!” „Parcă fericirea numai în asta constă!” gândea, în tăcere la biroul lui, oarecum dezamăgit, locotenentul Pantelimon Vasilescu, reflectând asupra unui mod de viață cazonă, șablonizat.
– Cu cine ai dansat Bebe în noaptea de Revelion? îl întrebă maiorul Popa pe subordonatul său, ca să rupă tăcerea apăsătoare ce se instalase după cele două zile libere. El lipsise de la sindrofie fiindcă fusese plecat din garnizoană la întâlnirea de familie în orașul Caracal.
– Cu nimeni! răspunse tânărul ofițer. Fata cu care vorbesc eu n-a putut veni, că intră în sesiunea de examene. Ca să nu piardă bursa a rămas la cămin în Iași să se pregătească, să n-aibă restanțe și să ia note bune. La revelion am observat că erau numai cadrele cu soțiile lor și n-am îndrăznit să invit pe vreuna la dans. Noi, locotenenții, am avut masă separată, la ieșirea spre toaletă. Acolo am avut ocazia să văd toate doamnele, că aveau și ele nevoie pe-afară.
– Perinița s-a jucat? Nici la asta nu te-a scos vreo cucoană? Întrebă maiorul cu șiretenia-i recunoscută de cotoi bătrân în glas.
– M-a scos doamna dactilografă Lenuța, dar nu era singură; era cu soțul ei! răspunse răspicat ofițerul, ca să nu se facă de rușine dacă află șeful de la alții.
– Las’ că-i bine! Dacă era singură, crezi că era mai bine? De-acum o să ne bată și nouă întâi la mașină când avem lucrări urgente. Poate-i place de tine! Am observat că îți bate repede la mașină ce-i duci, dar până acum, nu ți-a dovedit-o?
– …
– Ce nu-i așa, de ce taci, Bebelușule? Păcat că mie mi-a trecut așa de repede tinerețea. Când eram la vârsta ta, ce mai fete am iubit! Ploieștencele erau focoase și ardeau ca flacăra la pat. Altă viață!…
– Încerc și eu să intru în ea, în viața cotidiană vreau să zic, dar n-am de ce să mă grăbesc, că iubita mea e departe și are de învățat patru ani până termină facultatea, răspunse Bebe.- Și până atunci, vrei să duci viață de iezuit!?… Du-te până la BDS și vezi dacă avem ceva corespondență, îi zise șeful care începuse conversația cu subordonatul său, încă un copil în materie de femei, sperând să-l apropie de Lenuța.

*
Sărbătorile de iarnă au trecut foarte repede, mai ales de când, oficial, nu se mai respectă cele religioase. Dar după program, la el acasă, fiecare face ce vrea și cum îl taie capul. La masa de prânz a doua zi după Anul Nou, Bebe a răspuns invitației tovarășului căpitan și la ora stabilită, apăsă pe butonul soneriei de la poarta casei în care se făcuse bărbat cu două săptămâni înainte. Veni să-i descuie chiar proprietara Lenuța, care-l aștepta cu răsuflarea tăiată.
– Te pup și-ți mulțumesc din tot sufletul că veniși! …îl întâmpină ea cu mâna întinsă, parfumată, să-l ațâțe pe iubitul așteptat, fiindcă precis i-o săruta.
– Săru’ mâna! …salută Bebe cu răsuflarea tăiată de emoție, sărutând palma moale, plăcut parfumată care se încleștase de a lui.
– Eram sigură că nu m-am înșelat și pentru asta o să-ți fiu recunoscătoare. Mama și tata veniră mai devreme; masa este aranjată și te așteptam pe tine. Acum o să se întunece, și noaptea-i an!
Intrară pe hol, unde pe Bebe îl izbiră căldura din interior și mirosul apetisant al fripturii rumenite cât trebuie și al cărei gust îl cunoștea. Își scoase căciula se dezbrăcă de manta, introduse pe mânecă fularul, și alături de celelalte paltoane, o puse în cuierul cunoscut. Fu întâmpinat de părinții Lenuții, Sile era în baie și se bărbierea, și, după urări și sărutarea mâinii întinse a doamnei mame și soacre, intrară în sufrageria cu masa aranjată. Încăperea era destul de spațioasă. Din tavan atârna un candelabru de epocă prevăzut cu cinci brațe completate cu abajur din porțelan olandez în care ardeau doar trei becuri. Pe candelabru fusese agățată o beteală strălucitoare. Pe jos în mijlocul odăii era așternut un covor persan cu fond bordo în care dominau florile în culoare albă. Masa era alonjabilă, lucrată din nuc masiv și înconjurată de șase scaune tapisate cu piele. Lângă peretele opus intrării, se afla o canapea extensibilă și două fotolii. Deasupra, pe perete, atârna o pendulă al cărei corp semăna în lucrătură cu mobilierul. Peretele din dreapta încăperii avea fereastra cu trei cercevele și era întregită cu o perdea și două draperii din pluș în culoarea covorului prinse de o draperie. Pe colț se găsea un scrin, iar pe peretele din fața lui era agățată o oglindă de cristal. De-a lungul peretelui din stânga era așezat un imens bufet, în vitrinele căruia erau expuse diverse porțelanuri. Toate obiectele de mobilier, de la draperie la canapea erau făcute din același material, nuc, și lucrate în același stil, clasic. Copleșit de valoarea mobilierului din această încăpere a casei, pe care nu-l văzuse în seara când, clandestin intrase, Bebe rămăsese perplex. Fu readus la realitate de mama Lenuței, care uitându-se la el îi sesizase mirarea și mai mult lăudându-se cu poziția politică a ei, îi vorbi:
– Casa aceasta cu tot ce vezi aici în sufragerie sunt cumpărate de mine și bărbatu-meu de la fata unui fost negustor din acest oraș, colegă de școală primară cu Lenuța. Fincă fusese liberal, lui Barbu Niculescu, că așa îl chema pe tac’su, i s-a aplicat lupta de clasă și a fost dus la pârnaie pe 15 ani, ca să fie reeducat. Dacă nu ne-o vindea nouă i-o naționalizam ca pe celelalte, că a avut trei. Noi, eu și omul meu, știam bine cum stă treaba că făceam parte din comitetul raional. Am fost împotriva naționalizării și a acesteia, pe care apoi, cum vorbisem, am cumpărat-o. Așa s-a ales și fisa cu niște bani cu care a plecat la Galați, la o mătușă d’a ei, că el a murit acolo, unde a fost dus. Am fost buni și am ajutat-o, deși puteam după naționalizare s-o năimim și să ne folosim de ea pe o chirie de nimic. Da’ am stat și ne-am gândit și am zis: că-i bine să-i facem zestre Lenuții, că numai pe ea o avem.
„Are dreptate căpitanul să n-o sufere pe scorpia asta. După ce-i proastă, e și ticăloasă!” gândea locotenentul, când, fără să-l intereseze, auzea ororile debitate din gura acestei femei, care la început i se păruse a fi cumsecade chiar dacă știa că-i activistă de partid. Când în sufragerie apăru Sile – stând în poziție de drepți – Bebe scoase dintr-o pungă adusă de acasă pentru sărbătorit, o felicitare și o sticlă de lichior Benedictin, căruia i se adresă ca unui superior:
– Tovarășe căpitan, permiteți-mi să vă urez multă sănătate și cu respect vă rog să primiți, din partea mea, acest neînsemnat cadou!
– Băi! Ce ți-am spus ieri-noapte că nu trebuie să-mi cumperi nimic! Ia te uită ce adusă!? Parcă știuși că mie îmi place lichiorul acesta! Mulțumesc locotenente! Când suntem în afara programului să-mi zici Sile, că de-acum ești prietenul meu!

*
Se făcuse ora unu din ziua a treia a lunii ianuarie, când Bebe, însoțit până la poartă de gazdă, părăsise locuința familiei Lenuța și Vasile Subțirelu. În cadrul porții întredeschise, sub fulgii de nea cernuți cu dăruire de Dumnezeu din cer, cei doi îndrăgostiți își luară rămas bun printr-un sărut prelungit, care după cele întâmplate, era de prisos și niciunul nu mai avea nevoie de așa ceva. După toate faptele derulate fusese o după-amiază de pomină. La masa sărbătorească a căpitanului, ospățul începuse cu un aperitiv bogat. Pe două platouri din porțelan HUTSCHENREUTHER GERMANY 1814, aceeași marcă precum a întregii vesele, aplicată pe partea vizibilă, se găseau: cârnați oltenești proaspeți și suficient afumați, brânză de burduf, măsline, caltaboși cu muștar, ouă umplute și garnisite cu castraveciori și gogoșari murați. Lângă platouri în două castronașe de porțelan, aștepta să fie mâncată salata de icre de crap, ornată cu măsline verzi. La aperitiv s-a băut țuică fiartă cu piper, de care nu te mai săturai, servită din ceșcuțe din ceramică de Horezu. A urmat friptura; cotlet de porc cu piure de cartofi și salată de varză acră cu boia de ardei iute stropită cu untdelemn. Din pahare de cristal s-a băut un vin negru, Cabernet de Drăgășani primit de soacra lui Sile când a fost la plenara raională de partid ce s-a ținut la Râmnicu-Vâlcea. De comun acord, când toți erau sătui, cheful a fost oprit și pentru destindere s-a pregătit masa pentru o partidă de poker la care Bebe a stat lângă Sile să afle secretele jocului plin de neprevăzut și cacealmale. Cei patru jucători: părinți, fiică și ginere se luptau din răsputeri prin tertipuri și mimică, să câștige potul de pe masă, care, la un moment, prin pasări repetate, ajunsese la peste o sută de lei. Deși erau în familie niciunul nu se lăsa copleșit și dorea cu ardoare să ridice banii care se adunau cu zecile de lei la o rundă. Mult timp Lenuța era în mână și obținea pot după pot. La un moment dat, norocul s-a întors spre maică-sa, care de fiecare dată când ridica suma adunată, se freca pe față cu ea „să n-o părăsească muza care-i purta noroc.” Spre orele nouă ale serii, jucătorii în pierdere de acord cu cei în câștig, hotărâră să facă turul tururilor, (fiecare să mai facă doar o dată cărțile) cu dublarea mizei de la un leu la doi. Prin pasare, că la niciunul nu intra măcar două perechi ca să poată deschide jocul, potul umpluse masa de bancnote și, până la urmă fu ridicat de Sile care-i bătu cu un careu de ași. Fără să-i numere, Sile adună banii, dădu cu ei pe obraz, îi băgă în buzunar și se ridică primul, că avea nevoie la toaletă. Lenuța merse la bucătărie să pregătească desertul, cremșnit; puse farfurioarele pline pe o tavă și le aduse la masă. Sile, că el era sărbătoritul, dori să se desfacă sticla cu lichior adusă cadou de Bebe, „că se preta la prăjituri” și o rugă pe Lenuța să aducă ea paharele. Lenuța se conformă și după o scurtă pauză apăru cu tava pe care erau cinci pahare de cristal, speciale pentru această băutură și începând cu sărbătoritul puse în fața fiecăruia câte unul.
Când desertul fusese servit, socrii s-au ridicat de la masă și, fiindcă afară începuse a fulgui, se grăbiră să plece la casa lor că „se face alunecuș și mai și băură cam mult!” Bebe voia să plece și el, dar la insistențele gazdei, „că-i devreme și mai este lichior” fu oprit. Pe canapeaua din sufragerie cei doi bărbați, atinși bine de alcool discutau de-ale armatei, de-acum ca doi prieteni folosind persoana a doua singular.
După ce terminase treaba cu strânsul vaselor și eliberase masa de tot ce era pe ea, doamna gazdă pusese la locul lui makrameul, și, de la bucătărie, aduse pe o tăviță două pahare cu lichior pentru bărbați și unul cu sifon pentru ea, având grijă de data aceasta, să-l servească mai întâi pe musafir. Sile și Bebe dădură noroc și ca la o întrecere, căpitanul goli paharul până la fund. Bebe nu avea de ce să se teamă că se îmbată, că și la masă băuse cu măsură. Gustă din pahar și-l puse pe tavă. După ultima înghițitură, Sile se scutură ca prins de un frison și-i mai solicită Lenuții, dar mai puțin, măcar o gură! „că – Benedictina e băutura mea preferată!” justifică el. Până să vină de la bucătărie cu sticla, lui Sile i se împăinjeniră ochii și începu să caște. Își ceru scuze de la Bebe, se ridică de pe canapea și plecă spre dormitor care-l aștepta – ca de-atâtea ori – pregătit pentru culcare.
Când veni Lenuța și-i văzu lipsa, radioasă se aproprie de Bebe, îl prinse cu mâinile de gât, se așeză pe poala lui și cu voce blândă îi șopti:
– De-acum suntem liberi și putem să facem orice! Până mâine la prânz nu se mai trezește!
– Crezi? Da’, dacă se prefăcu? vorbi Bebe cu voce scăzută.
– Îi pusei destul somnifer încă de la primul pahar de lichior. Îl cunosc bine și știu cu cine am de-a face, că nu-i prima oară!
În sufragerie Lenuța stinse candelabrul; aprinse o veioză cu un bec care, străveziu, abia lumina încăperea, și pe canapeaua cu pluș roșu cei doi amanți făcură amor cu repetare, care, de data aceasta o satisfăcu și pe Lenuța, „că acțiunile începute nu se mai terminau așa de repede și pentru ea erau o desfătare totală!” (*
Către prânz, din ordinul șefului de stat major, ofițerul de serviciu a trimis agentul până la locuința căpitanului Vasile și personalul civil Lenuța Subțirelu, care fuseseră dați absenți nemotivați de la program. La întoarcere în comandament, acesta, îndurerat, aduse uluitoarea veste spusă de vecini – că, azi-noapte, ofițerul a făcut infarct și cadavrul a fost luat cu o salvare și dus la morgă pentru autopsie. Comandantul Diviziei a raportat Comandantului Armatei evenimentul grav petrecut în afara programului, la domiciliul căpitanului Subțirelu Vasile. În regim de urgență acesta a ordonat participarea în comisia de autopsie și a unui procuror militar, care a ridicat probe pentru analize de laborator. Pe certificatul de deces s-a scris: „Moartea se datorează ingerării repetate a unui somnifer puternic asociat cu un consum exagerat de alcool.”
Ion C. Gociu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here