Din nou promisiuni! – Ungurii de la Vegyepszer toarnă un strat de asfalt până în octombrie

306

drum E79Prefectul de Gorj, Liviu Andrei, a organizat ieri o amplă şedinţă la sediul Palatului Administrativ pentru a se purta discuţii cu privire la reluarea reabilitărilor la drumul european E 79, tronsonul Rovinari – Bumbeşti-Jiu.

Prezent la şedinţa de ieri, Lucian Dascălu, reprezentant al firmei VEGYEPSZER ZRT Budapesta, cea care a obţinut contractul de reabilitare al drumului Rovinari – Bumbeşti-Jiu, a promis că luna octombrie va veni cu un strat de asfalt nou şi fără gropi pentru tronsonul din E 79. Discuţiile s-au purtat între prefect, preşedintele Consiliului Judeţean, conducerea Inspectoratului de Stat în Construcţii, a secţiei Drumuri Naţionale şi reprezentantul firmei maghiare Vegyepszer.

22 aprilie, termen depăşit

Potrivit lui Victor Banţa, inspector guvernamental, lucrarea nu a fost concesionată, iar firma maghiară şi-a făcut sucursală la Târgu-Jiu şi şi-a luat angajamentul că va face angajări de personal. „Lucrările la drumul Rovinari – Bumbeşti-Jiu trebuiau să înceapă la 22 aprilie, dar Vegyepszer nu a îndrăznit să se apuce de lucrări deoarece le expiraseră autorizaţia. Până acum, firma a încasat doar garanţia de zece procente din totalul contractului de circa 24 de milioane de euro. Autorizaţia a fost eliberată de Consiliul Judeţean şi a expirat la începutul anului, însă ea şi-a pierdut valabilitatea înainte ca o lege nouă să apară şi ale cărei prevederi erau că autorizaţia rămânea valabilă”, a declarat Victor Banţa.

Lucrările încep săptămâna viitoare

drum e79 2Ion Dina, şeful secţiei Drumuri Naţionale spune că ieri au fost depuse actele la Bucureşti pentru eliberarea unei noi autorizaţii, emise de Ministerul Transporturilor. „Probabil mai durează vreo trei zile până se va elibera autorizaţia în regim de urgenţă. În afară de autorizaţie, toată documentaţia este valabilă, aşa că lucrările vor fi demarate de săptămâna viitoare”, a precizat Dina. Şi Lucian Dascălu, reprezentantul Vegyepszer spune că firma este mobilizată pentru începerea lucrărilor. Firma maghiară a abandonat lucrările pe tronsonul Rovinari – Bumbeşti-Jiu acum aproape doi ani de zile, asta după ce executaseră doar 5% din lucrări ş încasaseră aproape patru milioane de euro. „Avem organizarea de şantier şi suntem în discuţii cu câteva firme din Gorj care să ne ajute cu utilaje şi balastiere. Avem şi bani şi sprijinul autorităţilor judeţene. Până la sfârşitul lunii septembrie, primul strat de asfalt va fi turnat şi drumul va deveni circulabil, iar până la sfârşitul anului 2012, lucrările se vor încheia în totalitate”, a spus Dascălu.

8 milioane de euro pentru patru luni

Acesta a motivat, însă într-o măsură mai mică, motivul pentru care Vegyepszer a abandonat lucrările. „Societatea a suferit datorită crizei financiare şi s-a divizat pe mai multe activităţi. Contractul nu a putut fi cedat deoarece a fost licitat sub anumite criterii ce nu puteau fi îndeplinite de nicio firmă din România. Toţi banii pe care noi i-am încasat sunt justificaţi şi cheltuiţi cu realocarea utilităţilor. În următoarele patru luni, avem la dispoziţie opt milioane de euro ce vor fi cheltuiţi cu lucrările. Noi credem că valoarea proiectului nu va fi depăşită şi contractul va rămâne în termenii financiari licitaţi”, a adăugat reprezentantul firmei Vegyepszer. Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj a spus că Ministerul Transporturilor va fi informat cu privire la şedinţa de ieri şi şi-a exprimat dorinţa ca până la intrarea în sezonul rece, drumul Rovinari – Bumbeşti-Jiu să devină unul circulabil.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here