Senator: VALER MARIAN
Circumscripţia electorală: SATU MARE
Colegiul electoral : 1
Grupul parlamentar: PSD + PC
Şedinţa Senatului din: 28.04.2010
Titlul declaraţiei : Abuzuri, diversiune şi şantaj în cazul Voicu
În calitate de cetăţean şi de parlamentar al României, am fost profund afectat şi decepţionat de conduita logoreică, de limbajul licenţios şi de presupusele fapte penale ale senatorului Cătălin Voicu, care ne-au fost dezvăluite sau, mai bine zis, indicate de interceptările telefonice date publicităţii în mod ilegal de anumite instituţii ale statului.
Ca jurist de profesie şi ca fost procuror, precum şi în calitate de membru (cu rang de vicepreşedinte) al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi de membru al Comisiei pentru drepturile omului din Senatul României, nu pot să accept însă umilirea sau şantajarea puterii legislative şi a puterii judecătoreşti de către reprezentanţi ai noii Securităţi (procurori şi ofiţeri de informaţii de rang înalt, promovaţi şi fidelizaţi de preşedintele Traian Băsescu), prin încălcarea gravă şi flagrantă a Constituţiei, a Codului de procedură penală, a Legii privind statutul senatorilor şi deputaţilor şi a Regulamentului Senatului.
În primul rând, sub aspect procedural, Hotărârea Senatului României nr.5 din 24.03.2010 privind cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de încuviinţare a arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu, este lovită de nulitate absolută pentru următoarele motive:
I. Nu a fost îndeplinită condiţia prealabilă şi obligatorie a ascultării senatorului Cătălin Voicu în şedinţa de plen a Senatului din data de 24.03.2010, condiţie prevăzută explicit atât de art.72 alin.2 din Constituţie, cât şi de art.23 alin.1 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi de art.172 alin.4 din Regulamentul Senatului. Or, Hotărârea Senatului nr. 5/2010 a fost adoptată fără a fi realizată procedura prealabilă şi obligatorie a ascultării senatorului Cătălin Voicu, în condiţiile în care se ştia, fiind un fapt de notorietate publică datorită mass-media, că acesta s-a aflat în data de 24.03.2010 într-o situaţie de imposibilitate obiectivă (internare de urgenţă în spital pentru probleme cardiovasculare) atât de a fi prezent în plenul Senatului în vederea audierii, cât şi de a înştiinţa conducerea Senatului în acest sens şi de a adresa o cerere scrisă pentru amânarea audierii sale.
Ascultarea senatorului Cătălin Voicu de Comisia juridică a Senatului în data 23.03.2010. care s-a efectuat la cererea sa, nefiind obligatorie conform legii, nu poate fi echivalată cu ascultarea prealabilă şi obligatorie în plenul Senatului, astfel că în condiţiile expuse, senatorul Voicu a fost privat de dreptul constituţional, legal şi regulamentar de a-şi prezenta într-o şedinţă de plen a Camerei Parlamentului din care face parte poziţia şi apărările cu privire la acuzaţiile şi cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind încuviinţarea arestării sale.
II. Cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, semnată de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi solicitarea ministrului justiţiei pentru încuviinţarea arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu, precum şi raportul favorabil al Comisiei juridice a Senatului sunt lovite de nulitate absolută din următoarele considerente:
1. Senatul României nu a fost sesizat de organul judiciar competent. Potrivit art.23 alin.4 din Constituţie, în urma modificării introduse prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, arestarea preventivă se dispune de judecător, procurorul pierzându-şi calitatea de titular al acestei măsuri preventive. Într-o asemenea situaţie, cum condiţia privind încuviinţarea Senatului, condiţie care este prealabilă, priveşte luarea măsurii arestării preventive, care este de competenţa judecătorului, nu întocmirea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, care este de competenţa procurorului, sesizarea Senatului de către procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin intermediul ministrului justiţiei, în vederea obţinerii încuviinţării pentru luarea măsurii preventive faţă de un senator, care este de competenţa judecătorului, contravine în mod flagrant atât prevederilor art.149 indice 1 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost introdus prin Legea nr.281/2003 (privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală ) şi modificat ulterior prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2003 (privind modificarea Codului de procedură penală) şi prin Legea nr.356/2006 (pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală).
Având în vedere prevederile legale susmenţionate, competenţa de sesizare a Senatului pentru obţinerea încuviinţării aparţine judecătorului competent să dispună arestarea preventivă, care trebuie să fie un judecător din cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sancţiunea nerespectării acestei proceduri este nulitatea absolută, prevăzută de art.197 alin.2 din Codul de procedură penală, întrucât priveşte însăşi competenţa materială privind luarea măsurii arestării preventive. Este inacceptabil ca sesizarea în vederea îndeplinirii acestei condiţii, de care depinde luarea măsurii arestării preventive, să se efectueze aşa cum s-a făcut în speţă de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adică de conducătorul parchetului din cadrul căruia face parte procurorul care efectuează urmărirea penală în cauză, care nu are nicio competenţă în privinţa luării măsurii arestării preventive, deoarece competenţa revine exclusiv judecătorului.
Aflându-ne într-o situaţie de nulitate absolută determinată de necompetenţa după materie, conform art.197 alin.2 din Codul de procedură penală, unicul remediu procedural îl constituia respingerea cererii de încuviinţare a arestării, cu consecinţa restituirii dosarului la Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea sesizării judecătorului competent din cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta fiind singurul în măsură să sesizeze Senatul prin intermediul ministrului justiţiei.
Sub acest aspect, este de reţinut că în toate celelalte state ale Uniunii Europene, ca de exemplu în Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, precum şi în Statele Unite ale Americii, titularul cererii de încuviinţare a arestării preventive a unui parlamentar de către camera Parlamentului din care face parte este judecătorul competent să dispună arestarea parlamentarului respectiv, rezultând că România nu s-a aliniat la legislaţia europeană şi occidentală în acest sens.
2. În subsidiar, chiar dacă am accepta, prin absurd că sesizarea Senatului s-ar putea realiza de organul de urmărire penală printr-o cerere având la bază propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive, această cerere nu putea aparţine procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care este o direcţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce este organizată în conformitate cu prevederile Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ci conducătorului acestui parchet, care este procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub sancţiunea nulităţii absolute, conform art.197 alin.2 din Codul de procedură penală.
În al doilea rând, încheierea prin care judecătorul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea preventivă a inculpatului Cătălin Voicu este lovită de nulitate absolută, sub aspect procedural, din următoarele considerente:
I. Hotărârea Senatului privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu este lovită de nulitate absolută, întrucât, aşa cum am arătat, pe de o parte, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă şi obligatorie a ascultării senatorului Voicu, iar, pe de altă parte, sesizarea Senatului nu a fost realizată de organul judiciar competent.
II. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea inculpatului Cătălin Voicu fără ca acesta să fie ascultat în prealabil de către procuror, fiind încălcate astfel atât prevederile art.149 indice 1 din Codul de procedură penală, care stipulează că propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului se întocmeşte numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, cât şi ale art. 150 alin.1 din Codul de procedură penală, care stipulează că măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi judecător. În speţă, senatorul Cătălin Voicu a fost audiat de procuror ca inculpat în cursul lunii decembrie 2009, când a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost luată o altă măsură preventivă, obligarea de a nu părăsi localitatea, ce nu a fost prelungită, dar după adoptarea de către Senat a hotărârii de încuviinţarea a arestării sale preventive nu a mai fost ascultat de procuror, fiind citat şi audiat înainte de arestare doar de judecătorul abilitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
III. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a solicitat Senatului, prin intermediul ministrului justiţiei, încuviinţarea arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu pentru cazul prevăzut de art.148 alin.1 lit.h din Codul de procedură penală (există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică), dar, ulterior, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a propus, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea preventivă a senatorului Voicu şi pentru cazul prevăzut de art.148 alin.1 lit. b din Codul de procedură penală (există date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unui martor), ori pentru acest motiv de arestare nu a fost solicitată încuviinţarea Senatului. Reţinerea acestui motiv este mai mult decât discutabilă în condiţiile în care presupusul fin al senatorului Cătălin Voicu, Dan Floarea, nu avea statut procesual de martor la data purtării convorbirii telefonice care a fost invocată de DNA şi a fost admisă de instanţă drept prefabricare de probe. În plus, convorbirea invocată nu conţine cuvinte care să indice o încercare de influenţare pentru a face o declaraţie într-un anumit sens, o acţiune de instigare la mărturie mincinoasă asupra presupusului fin. Pe de altă parte, nu numai procurorul, dar nici judecătorul nu l-au audiat pe inculpat cu privire la cele două motive de arestare.
În al treilea rând, încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus prelungirea arestării peventive a senatorului Cătălin Voicu este netemeinică şi nelegală întrucât Direcţia Naţională Anticorupţie nu a invocat temeiuri noi (fapte penale noi sau cazuri de arestare noi ) care să justifice privarea de libertate, procurorii DNA invocând drept motive “presupunerea rezonabilă” că senatorul Cătălin Voicu constituie pericol public şi nerecunoaşterea vinovăţiei de către acesta. Ori asemenea motive şi terminologii, ca presupunerea, bănuiala sau recunoaşterea ori nerecunoaşterea vinovăţiei au fost consacrate în codurile penale de sorginte stalinistă, cu care au fost instrumentate procesele politice de tristă amintire din anii comunismului bolşevic. Ori, potrivit Codului de procedură penală în vigoare, măsura arestării preventive poate fi luată numai dacă sunt probe şi indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapte de natură penală (art. 143 alin. 1), neputându-se baza pe presupuneri sau bănuieli, mai ales în ce priveşte cazurile de arestare reţinute. Iar sarcina dovedirii vinovăţiei revine organului de urmărire penală, în speţă procurorilor de la DNA, neputându-i-se imputa inculpatului că nu şi-a recunoscut vinovăţia din moment ce, conform art.143 alin.3 din Codul de procedură penală, i se recunoaşte dreptul de a nu face nicio declaraţie (aşazisul drept la tăcere), pentru a nu fi folosită împotriva sa în procesul penal. Probabil că DNA doreşte să reînvie practicile autodemascării şi mărturisirii din anii ’50.
În ce priveşte fondul cauzei, fără a mă pronunţa asupra vinovăţiei senatorului Cătălin Voicu, acesta fiind atributul instanţelor de judecată, făcând totuşi precizarea că probatoriul administrat de DNA se reduce, cel puţin până în prezent, doar la stenogramele publicate în massmedia, care nu au valoare şi forţă probantă dacă nu există autorizaţie legală de interceptare (ori avocaţii apărării susţin că interceptările telefonice sunt ilegale, la dosar neexistând o autorizaţie legală de interceptare) şi dacă nu se coroborează cu alte mijloace de probă, doresc să aduc la cunoştinţa opiniei publice şi a justiţiei o serie de aspecte pe care le cunosc în urma unor discuţii cu colegul meu Cătălin Voicu, mai ales că aceste aspecte fac plauzibil scenariul că acesta este ţinta unei vendete politice din partea preşedintelui Traian Băsescu şi că a fost supus unui linşaj mediatic prin scurgeri de informaţii dirijate de la SRI sau de la DNA, instituţii aflate sub controlul şefului statului.
În primul rând, în a doua parte a lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie 2009, întâlnindu-mă la o şedinţă de grup parlamentar cu senatorul Cătălin Voicu, acesta mi-a spus că preşedintele Traian Băsescu ar fi încercat să-i însceneze un flagrant omului de afaceri Costel Căşuneanu, dar procurorul şef al DNA, Daniel Morar, nu i-a dat curs. Cu acel prilej, senatorul Voicu l-a sunat pe domnul Costel Căşuneanu pe telefonul mobil şi i-a spus că i-l dă la telefon pe un coleg senator, fost procuror, ca să-i confirme ce s-a pus la cale împotriva sa. Am luat telefonul şi am schimbat câteva propoziţii cu domnul Căşuneanu, care era vizibil emoţionat, după care convorbirea s-a întrerupt. Discuţia a fost însă înregistrată cu siguranţă de SRI şi DNA şi, ca atare, poate deveni probă în cauză.
În al doilea rând, în cursul lunii noiembrie 2009, în ziua în care a fost audiat de Comisia pentru apărare, siguranţă naţională şi ordine publică de la Senat, pe tema răpirii din Irak, jurnalistul Ovidiu Ohanesian (cu care sunt în relaţii de prietenie), am avut o discuţie în sala grupului parlamentar PSD+PC cu senatorul Cătălin Voicu, care era vicepreşedinte al Comisie de apărare, în cursul căreia acesta mi-a spus că statul român a alocat pentru eliberarea jurnaliştilor români răpiţi în Irak suma de 12 milioane de dolari, din care s-a achitat răpitorilor numai o parte, respectiv 8 milioane de dolari, restul de 4 milioane dolari având altă destinaţie. Recent, senatorul Voicu a declarat în faţa instanţei că suma de 8 milioane de dolari a fost predată poliţiei irakiene şi că numai 1 milion de dolari ar fi ajuns la răpitori. Din discuţiile cu senatorul Cătălin Voicu şi cu jurnalistul Ovidiu Ohanesian am mai aflat că generalul SIE Adrian Isac, şeful misiunii de salvare a celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak, a refuzat să semneze pentru primirea banilor alocaţi pentru răscumpărare, însă a semnat şi a preluat banii maiorul SRI Florian Coldea, promovat ulterior de preşedintele Traian Băsescu în postul de prim-adjunct al directorului SRI şi la gradul de general. Din discuţie am mai dedus că Florian Coldea ar şti câţi bani a alocat statul român pentru răscumpărarea jurnaliştilor români răpiţi în Irak şi câţi din aceştia au fost folosiţi în acest scop.
În al treilea rând, într-o discuţie pe care am purtat-o în sala de plen a Senatului (care a fost surprinsă imagistic şi difuzată de zeci de ori de Realitatea TV), senatorul Cătălin Voicu mi-a spus textual: „L-am prins pe generalul Coldea de la SRI cu o şpagă de 350.000 de euro”, precizându-mi că este vorba de un comision pentru un contract de achiziţii.
În al patrulea rând, în cursul lunii decembrie 2009, după ce a fost ridicat de pe stradă şi audiat la DNA, fapt petrecut în data de 11 decembrie 2009, senatorul Cătălin Voicu mi-a spus şi mie şi altor colegi că totul a fost o înscenare comandată de preşedintele Traian Băsescu, pe care l-a înfuriat întrucât s-a implicat în ziua anterioară în înregistrarea contestaţiei PSD împotriva deciziei Biroului Electoral Central de validare a alegerilor prezidenţiale, iar şeful statului a bănuit că va încerca să influenţeze judecătorii care urmau să se pronunţe asupra contestaţiei. Senatorul Voicu ne-a mai spus că ştie că preşedintele Traian Băsescu i-ar fi convocat la Palatul Cotroceni, în seara zilei anterioare ridicării sale, pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi, pe procurorul şef al DNA, Daniel Morar, şi pe primul adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, şi le-a solicitat imperativ să declanşeze anchetarea sa penală, iar aceştia s-au conformat.
Coroborând toate aceste informaţii furnizate de senatorul Cătălin Voicu se prefigurează şi devine plauzibil următorul scenariu:
Preşedintele Traian Băsescu a fost, mai mult ca sigur, profund afectat că senatorul Cătălin Voicu, fost ofiţer de informaţii, s-a apropiat de omul de afaceri Costel Căşuneanu, cunoscut drept unul din „regii asfaltului” şi drept unul din sponsorii PDL şi ai lui Traian Băsescu. Este de notorietate că miliardarul Costel Căşuneanu i-a dat lui Traian Băsescu primul Mercedes (în vremea când era ministru al Transporturilor şi nu atrăgea privirea poporului cu marca autohtonă Dacia), precum şi un teren în zona Băneasa, pe care l-a vândut la un preţ de 10 ori mai mare şi şi-a construit prima vilă, pe care a donat-o ulterior fiicei sale mai mari, care a vândut-o şi şi-a cumpărat un apartament de aproape un milion de euro. Afectat pentru că amicul şi sponsorul său Căşuneanu a început să cocheteze şi cu PSD şi bănuind că acesta ar putea fi exploatat inclusiv informativ de senatorul Cătălin Voicu, când a aflat de la serviciile secrete (mai mult ca sigur de la SRI) că senatorul Voicu a solicitat şi urma să primească bani de la Căşuneanu, afirmativ cu titlu de împrumut, Traian Băsescu i-a solicitat procurorului şef al DNA să organizeze un flagrant. Procurorul şef al DNA a refuzat însă să organizeze flagrantul, mai mult ca sigur, pentru motivul că nu erau întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni. Probabil că Daniel Morar a avut în vedere atunci că peste circa două luni urmau să aibă loc alegeri prezidenţiale şi că Traian Băsescu le-ar putea pierde, iar el ar putea fi tras la răspundere pentru o înscenare abuzivă. În decembrie 2009, după ce Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale şi după ce senatorul Voicu s-a implicat în contestarea de către PSD a rezultatelor acestor alegeri pentru motive de fraudă electorală, fiind suspectat de şeful statului că ar putea influenţa judecătorii care urmau să judece contestaţia, procurorul şef al DNA a dat curs solicitării lui Traian Băsescu şi a declanşat urmărirea penală împotriva acestuia , prin ridicarea de pe stradă ca în cazul unui simplu borfaş. Astfel, dintr-o lovitură, Traian Băsescu s-a răzbunat şi pe fostul său amic şi sponsor Costel Căşuneanu şi pe senatorul Cătălin Voicu (care, în plus, prin relaţiile şi contactele sale din sfera serviciilor secrete, ştia multe despre persoana şi familia sa, inclusiv despre activităţile cotidiene de la Palatul Cotroceni).
Este simplu de bănuit şi cum au ajuns în ecuaţie omul de afaceri Marius Locic şi judecătorul Florin Costiniu. Tot din motive de răzbunare din partea preşedintelui Traian Băsescu. Omul de afaceri Marius Locic a fost luat în vizor pentru că l-a angajat ca director la una din societăţile sale, după trecerea în rezervă (pentru că nu a trecut peste lege şi peste demnitatea şi onoarea militară în operaţiunea de salvare a jurnaliştilor români răpiţi în Irak, pe care a condus-o), pe generalul SIE Adrian Isac, unul din cei mai redutabili ofiţeri de informaţii pe care i-a avut România (cu adevărat intelligence), care a condus mai multe direcţii din Serviciul de Informaţii Externe şi se află în relaţii apropiate cu senatorul Cătălin Voicu, care a fost ofiţer de informaţii în SPP. Aproape sigur, preşedintele Băsescu a aflat ori a bănuit că generalul Isac i-a spus senatorului Voicu despre afacerea cu banii de răscumpărare a jurnaliştilor răpiţi, care a fost girată de Traian Băsescu, ca şef al celulei de criză de la Palatul Cotroceni şi a fost executată de maiorul SRI Florian Coldea, ce a devenit ulterior promovatul, protejatul şi omul său de încredere din fruntea SRI, instituţie ce a realizat urmărirea operativă a senatorului Voicu şi este principala bănuită pentru scurgerea stenogramelor interceptărilor în mass media. Judecătorul Costiniu a devenit o ţintă colaterală a preşedintelui Traian Băsescu întrucât acesta a avut mai multe conflicte cu soţia sa Viorica Costiniu, în perioada cât aceasta a fost preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România.
Preşedintele Traian Băsescu şi-a realizat astfel planul de răzbunare prin oamenii promovaţi şi fidelizaţi în fruntea unor instituţii cheie ale statului: 1. generalul Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, promovat în această funcţie de preşedintele Traian Băsescu după participarea sa la operaţiunea de salvare a jurnaliştilor români din Irak; 2. Daniel Morar, procurorul şef al DNA, propulsat de la Cluj-Napoca de preşedintele PDL, Emil Boc, şi numit în funcţie de preşedintele Traian Băsescu, la propunerea fostului ministru al justiţiei Monica Macovei; 3. Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României, fostă colegă de facultate (de an) cu Emil Boc, propulsată de la Sibiu în 2006 de actualul premier şi de ministrul de interne Vasile Blaga (amic cu tatăl acesteia) şi numită în funcţie de preşedintele Traian Băsescu, la propunerea fostului ministru de justiţie Monica Macovei; 4. Anton Pandrea, preşedintele Secţiei Penale de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (în competenţa căreia a intrat senatorul Voicu), pe care preşedintele Traian Băsescu l-a declarat prieten într-o şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii. Comisia Juridică a Senatului, majoritatea senatorilor şi judecătorii de la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au făcut sluj în faţa preşedintelui Traian Băsescu în cazul Cătălin Voicu, unii cedând şantajului iar alţii lăsându-se influenţaţi de diversiunea şi linşajul mediatic practicate în acest caz de preşedintele Traian Băsescu şi de grupul de crimă organizată constituit la cel mai înalt nivel statal, pe care-l conduce şi prin care comandă şi trafichează justiţia din România. Cu privire la acest grup periculos pentru ordinea de drept din România voi reveni cu amănunte într-o viitoare declaraţie politică.
Cert este că preşedintele Traian Băsescu şi-a realizat mai multe obiective prin abuzurile, diversiunea şi şantajul practicate în cazul senatorului Cătălin Voicu: 1. neutralizarea unui adversar politic, care ştia multe despre persoana, familia şi activitatea sa cotidiană; 2. timorarea parlamentarilor (de toate culorile politice), prin inducerea unei stări de teamă că ar putea fi oricând urmăriţi informativ, anchetaţi penal şi chiar arestaţi preventiv; 3.discreditarea instituţiei Senatului, pe care vrea să o desfiinţeze; 4.demonizarea şi destructurarea principalului partid de opoziţie (PSD); 5. timorarea şi neutralizarea fostului său contracandidat la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană, pe care urmăreşte să-l elimine total de pe scena politică, inclusiv prin schimbarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului (care-i conferă calitatea de al doilea om în stat şi de potenţial înlocuitor al preşedintelui Băsescu în caz de vacanţă prezidenţială, inclusiv pe motive medicale).
Având în vedere gravele şi numeroasele abuzuri procesuale, precum şi presupusele acte de corupţie şi de deturnare de fonduri semnalate, am decis să sesizez prin prezenta declaraţie politică Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senatul României pentru a efectua o anchetă perlamentară cu privire la acestea. Demersul meu nu are drept scop esenţial şi primordial apărarea unui om, în speţă a unui coleg parlamentar, ci apărarea ordinii de drept şi apărarea onoarei şi reputaţiei puterii legiuitoare şi ale puterii judiciare. Consider că trebuie să se facă lumină şi justiţie pentru toţi, nu numai pentru unii.
Senator Valer Marian
