Decizie surprinzătoare după tentativa de jaf de la o agenție bancară din Logrești

1100

În urma audierilor care au avut loc ieri, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, procurorii au dispus cercetarea în libertate a celor doi bărbați din Vâlcea, acuzați că au distrus un perete pentru a intra în sediul unei agenții CEC, din comuna Logrești. Surse susțin că reprezentanții băncii ar fi anunțat că își vor retrage plângerea, după ce autorii vor suporta pagubele.

„Cei doi reținuți pentru furt calificat vor fi cercetați în stare de libertate”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Cei doi tineri de 34, respectiv 35 de ani, din județul Vâlcea, au fost reținuți joi, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul IPJ Gorj, fiind acuzați că, în noaptea de 17 spre 18 martie, ar fi comis fapta. Aceștia nu au reușit să fure banii din seif. Suspecții au antecedente penale, în prezent fiind cercetați pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă, mai exact prim tăierea firelor de alimentare şi spargerea unui perete exterior, au pătruns în interior şi au forţat seiful de valori, fără a-l deschide. “Din cercetări s-a stabilit că autorii au sustras componentele sistemului de supraveghere si senzorii de detecție din camera de valori, cauzând un prejudiciu de 2.000 de lei”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here